Păianjenii-crab se numesc astfel deoarece au o mișcare laterală ce se aseamănă cu a crabilor. Există o varietate de 2500 de specii de păianjeni-crab care fac parte din familia Thomisidae, ordinul Araneae. Acestea trăiesc în grădini, pe pajiști, pe diferite părți ale plantelor, mai ales pe flori, dar și pe scoarța de copaci. Unele specii au forma corpului alungită, altele o au turtită, iar lungimea lor este de 4-14 mm. Păianjenii-crab prezintă o carapace circulară și un abdomen destul de scurt ce are capătul rotunjit. Au 4 perechi de picioare din care primele 2 sunt mari și țepoase și sunt folosite în capturarea prăzii (ce constă în diverse specii de insecte de pe flori). Se deplasează ca niște crabi dar au și capacitatea de a sări sau de a se comporta ca buni alpiniști (se pot cățăra cu ușurință pe vegetație și trunchiul copacilor).

Specii de paianjeni-crab din familia Thomisidae:

Specia Misumena Vatia

Specia Misumena Vatia apare mai ales pe florile galbene și albe ale plantelor din regiunile cu pajiști din Europa și America de Nord. Își poate schimba coloritul corpului, poate fi galben, albicios, dar și verde deschis. Schimbarea culorii se explică prin faptul că secretă prin tegument pigmenți de forma unui lichid galben sau alb. Femela are corpul mai robust decât masculul, poate avea lungimea de 10 mm. Masculul nu depășește lungimea corpului de 5 mm. Paianjenul Misumena Vatia este un mare prădător de insecte, chiar și de albine și fluturi. Este cunoscut și cu numele de păianjenul-floare deoarece își caută prada ascunsă printre petalele florilor (de floarea-soarelui, margarete, etc).

Păianjenul-crab Tibellus Oblongus

Specia Tibellus Oblongus face parte din categoria păianjenilor-crab și apare în regiunile cu pășuni din Europa. Are lungimea corpului de 8-10 mm și un model distinct pentru ochi. Are picioarele acoperite de perișori țepoși, primele două perechi din față sunt pentru capturarea prăzii, a treia pereche este pentru a se ține de firele de iarbă pe care se cațără, iar a patra pereche de picioare sunt ținute drept în spate, il ajută tot în deplasare. Femela are corpul galben-deschis, iar pe spate are o dungă mediană longitudinală maro. Pe abdomen are mici pete de culoare închisă. Masculul are un colorit mai întunecat, este gri cu benzi longitudinale maro sau negre. Această specie a fost clasată de unii cercetători în familia Philodromidae.

Citește și:  Târâtori pe pietre, insecte care trăiesc în munți, în climat rece
Păianjenul-crab Diaea DorsataSpecia Diaea Dorsata

Păianjenul-crab Diaea Dorsata este o specie răspândită în aproape toată Europa, dar și în partea de vest și est a Siberiei și estul Japoniei. Preferă zonele cu păduri umede, se cațără pe tufișuri dar și pe scoarța copacilor. Are corpul de culoare verde și lungimea de 3-6 mm. Masculul este mai mic, are doar 3-4 mm.

Specia Onustus ThomisusSpecia Onustus Thomisus albicios cu peteSpecia Onustus Thomisus galben

Păianjenul Onustus Thomisus este o specie din Marea Britanie, Suedia de Nord și Sud, Portugalia, Africa de Sud, Europa Centrală și de Nord. Preferă regiunile cu pajiști semi-aride și păduri uscate. Femela este mult mai mare decât masculul, poate să aibă lungimea corpului de 7-9,8 mm. Masculul nu depășește lungimea corpului de 2-3,6 mm. Femela are corpul alb, galben sau roz, iar masculul are un colorit galben-brun sau galben-verde spre maroniu.

Păianjenul-crab Synema Globosum

Specia Synema Globosum apare în Europa Centrală dar și în Insulele Canare. Masculul are lungimea corpului de 4 mm, iar femela de 8 mm. Carapacea paianjenului este marcată cu desene de culoare închisă. Acest păianjen trăiește pe plantele cu flori galbene și roșii.

Păianjenul-crab Xysticus Audax

Păianjenul Xysticus Audax este o specie din regiunea palearctică, Portugalia, Islanda, Japonia, Siberia de Vest și Est, Grecia, China de Sud și Est. Preferă pădurile umede cu multă vegetație și tufișuri pe care să se cațere. Femela are lungimea corpului de 6-8 mm, iar masculul de 3-5 mm. Coloritul poate varia de la alb la maro și de la roșu la culori întunecate spre negru.

Xysticus Kochi, Foto: biopix.com

O altă specie din genul Xysticus și familia Thomisidae este păianjenul-crab Xysticus Kochi. Acest păianjen apare în Asia Centrală, Portugalia, Marea Britanie, Africa de Nord. Masculul are lungimea corpului de 4-5 cm, iar femela este mai mare, ajunge la lungimea de 6-8 mm.

Păianjenul-crab Xysticus lanio

Specia Xysticus lanio este răspândită în Portugalia, Irlanda, Japonia de Est, Siberia de Est, Iran, Grecia, dar și zonele temperate de la Marea Mediterană. Preferă mai ales pădurile de foioase. Femela are lungimea corpului de 6-7 mm, iar masculul este mai mic, are 4-5 mm.

Păianjenul-crab Xysticus cristatusXysticus ninnii, Foto: arachno.piwigo.com

Speciile Xysticus ninnii și Xysticus cristatus fac parte tot din categoria păianjenilor-crab și aparțin familiei Thomisidae.

Specia Coriarachne depressa, Foto: redspiders.narod.ruPăianjenul-crab Pistius truncatusSpecia Tmarus piger, Foto: dipode-vie.net

Alte specii ale acestei familii Thomisidae sunt: Coriarachne depressa, Pistius truncatus, Tmarus piger, Runcinia grammica și altele.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.