In regiunile aride din partile sudice ale Americii de Nord traieste un membru al familiei de cuci numit cucul alergator (Geococcyx californianus), care desi este un bun zburator el isi peterece timpul mai mult pe sol. Este o pasare nemigratoare si datorita picioarelor sale lungi poate alerga cu viteza foarte mare, de aproximativ 25-30 km/ h.
Descriere fizică și adaptările cucului alergător
Cunoscut pentru capacitatea sa de a alerga cu viteze de până la 30 km/h, această pasăre preferă să își petreacă cea mai mare parte a timpului pe sol, vânând insecte, mamifere mici și chiar șerpi.
Are corpul lung de 56 cm, deschiderea aripilor de 43-60 cm si cantareste 220-530 g. Penajul sau este foarte atractiv, pe partea dorsala este pestrit, in nuante maronii, cafenii, crem si negre, pe partea ventrala este bej uniform. Pe cap are o creasta din pene negre cu puncte albe, iar coada este lunga de pana la 29 cm si are un colorit maroniu sau negru.
In spatele ochilor are cate o dunga alba si o pata rosie-portocalie. Femela are penajul asemanator cu al masculului. Picioarele sunt de culoare gri sau bej, cu cate patru degete prevazute cu gheare ascutite, ochii sunt mari cu irisul galbui, iar ciocul este lung, cenusiu, ascutit si curbat la varf.
Dieta variată și metodele de vânătoare
Cucul alergator este o pasare sedentara care prefera regiunile semi-aride si desertice. Hrana lui consta din diferite insecte, mamifere mici, soparle, pasari, paianjeni, tarantule, scorpioni, fructe si seminte. Interesant este ca in cazuri rare mananca si serpi cu clopotei mici, sau cand sarpele este mai mare aceste pasari ataca cate doua, se coalizeaza intre ele. De asemenea, cucul alergator are obiceiul sa prade ouale altor specii de pasari – colibri, vrabii sau prepelite.
Obisnuieste sa prinda insectele din aer, sa alerge prin desert pentru a starni prada, pe care apoi o loveste printr-o singura lovitura cu ciocul puternic. Cand se simte amenintat fuge din calea pradatorilor – pisici, pasari de prada, dihori, serpi, ratoni, coioti – miscandu-si coada in stanga si in dreapta, pentru a-si schimba mereu directia in timpul cursei, astfel obosind inamicul.
Comportamentul social și strategiile de împerechere
In perioada de imperechere masculul si femela canta foarte mult, se cheama reciproc. Desi au glasul puternic, cucii stiu sa fie discreti. Aceste pasari sunt monogame, insa primavara isi arata din nou atasamentul prin noi manifestari curtenitoare.
Astfel masculul urmareste femela ore in sir, ii aduce in cioc un soricel sau o soparla – iar daca femela accepta hrana inseamna ca perechea s-a format. Masculul isi alege un teritoriu destul de mare si isi protejeaza intotdeauna partenara. Este agresiv cu alte perechi de cuci care zboara in apropiere si scoate sunete de avertizare in cazul aparitiei unui pradator.
Femela depune un numar de trei pana la sase oua, care cantaresc aproximativ 14 g si au un colorit galbui. Ouale nu sunt depuse in cuibul altor pasari cum se intampla la alte specii de cuci, ci in cuibul construit de femela, din fire de iarba uscate, crengute si puf, pe ramurile copacilor, pe arbusti, la o distanta destul de mica deasupra solului. Ouale sunt clocite de ambii parteneri, schimbandu-se intre ei, o perioada de 3 saptamani.
Masculul cloceste mai ales pe timpul noptii, iar femela ziua. Dupa eclozarea oualor apar puii care la inceput au corpul acoperit cu puf, sunt orbi, abia dupa 11 zile incep sa vada. Dupa trei saptamani sunt capabili sa zboare, dar sunt hraniti si ocrotiti in continuare de parinti pana ajung la varsta de o luna si o saptamana. Pasarile tinere ajung la maturitate dupa doi ani. Speranta de viata la aceste pasari este de aproximativ 7 ani.
Cucul alergator face parte din ordinul Cuculiformes si familia Cuculidae. Nu este o specie in pericol de disparitie.
Adaptări impresionante la viața în deșert
Cucul alergător este adaptat perfect la condițiile extreme din habitatul său. Deoarece temperaturile din deșert pot fi foarte ridicate în timpul zilei, această pasăre își reglează activitatea, fiind cea mai activă dimineața devreme și la apus. Pentru a face față căldurii intense, cucul alergător își expune pielea neagră de pe spate către soare dimineața, absorbând căldură și economisind astfel energie. Este capabil să extragă apă din prada sa și să reducă pierderile de apă, fiind astfel bine adaptat la mediile aride unde sursele de apă sunt limitate.
