Viespile-mamut fac parte din familia Scoliidae și sunt într-o varietate de 350 de specii. Preferă regiunile calde, temperate, din emisfera nordică și cu păduri de conifere și foioase. Au corpul destul de mare, cu lungimea de 1-6 cm. Atât femela cât și masculul au aripi, dar famela este mai mare și are antenele mai scurte. Coloritul este negru-albăstrui cu pete roșiatice, galbene, albe. Femela se remarcă prin corpul robust și înțepătura puternică și chiar uneori otrăvitoare.

În perioada de reproducere, femela atacă larvele de scarabei, le înțeapă și depune câte un ou în fiecare larvă. Prin parazitarea larvei și depunerea oului în corpul ei se formează pupa într-un cocon construit în interiorul rămășițelor victimei sale. Apoi aceasta trece în stadiul de adult și astfel noua viespe zboară.

Viespile-mamut au picioarele posterioare foarte lungi, alcătuite din mai multe segmente și acoperite cu perișori. Și corpul acestor insecte este păros, iar aripile au numeroase nervuri și capetele prevăzute cu multe cute. Sunt nevertebrate diurne, adulții se hrănesc cu nectarul florilor, iar larvele consumă din corpul larvelor de insecte în care femela parazitează și în care ele astfel se formează.

Scolia Procer, Foto: krstarica.com
Scolia procer, Foto: krstarica.com

Specia Scolia procer parazitează larvele de scarabei și de gândaci de bălegar din insulele Borneo, Java, Sumatra. Nu este o viespe agresivă, dar înțepătura ei produce durere locală mare. Are corpul robust, cu toracele de culoare neagră și abdomenul cu desene roșii. Aripile au cute pe margini și sunt maronii.

Scolia hirta
Scolia hirta

Specia Scolia hirta este în pericol de dispariție. Este răspândită în regiunile de la Marea Mediterană și sudul Europei Centrale. Are corpul cu lungimea de 1,6-2,2 cm și coloritul negru cu dungi galbene. Picioarele sunt lungi și păroase, iar aripile sunt negre-maronii. Adultul zboară din luna iulie până la sfârșitul lunii septembrie. Polenizează florile albastre și parazitează diverse specii de larve de gândaci.

Scolia erythrocephala
Scolia erythrocephala

Alte specii de viepi ale genului Scolia sunt: Scolia erythrocephala, Scolia hortorum, Scolia galbula, Scolia neglecta, Scolia insubrica, Scolia sexmaculata.

Dasyscolia ciliata

Specia Dasyscolia ciliata face parte din genul Dasycolia și are lungimea corpului de 1,5-1,8 cm. Are aripile transparente gălbui cu nervuri maronii, iar corpul păros negru cu perișori galbeni-maronii. Această specie apare în Africa de Nord, Italia, bazinul Mării Egee, Peninsula Iberică, estul Mării Mediterane.

Megascolia maculata
Megascolia maculata

Specia Megascolia maculata face parte din familia Scoliidae și este răspândită în Europa. Are lungimea corpului de 3,3-4 cm, dacă este femelă și mai mic de 2,5-3 cm, dacă este mascul. Coloritul corpului este negru cu dungi galbene transversale, iar capul este galben sau portocaliu.

Înțepătura acestei insecte este otrăvitoare și dureroasă. Este o specie diurnă care preferă habitatele uscate. În perioada de reproducere femela depistează larva unei insecte cu simțul mirosului, o înțeapă cu acul puternic, apoi o parazitează și depune oul în ea.

Video – Familia Scoliidae – specia Scolia hirta: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.