De-a lungul istoriei, activitatea umană a influențat în mod dramatic viața pe Pământ, ducând la dispariția a numeroase specii de animale. Vânătoarea excesivă, distrugerea habitatelor și introducerea speciilor invazive au jucat un rol central în extincția unor animale care, altfel, ar fi putut supraviețui schimbărilor naturale. De la tigrul tasmanian, ultimul marsupial carnivor al Australiei, până la pasărea dodo din Mauritius, aceste specii pierdute reprezintă un avertisment pentru impactul pe care acțiunile noastre îl pot avea asupra biodiversității.
Impactul activităților umane asupra biodiversității
Extincția reprezintă un fenomen normal și repetitiv, în jur de 90% din speciile care au trăit vreodată pe planeta noastră dispărând din cauza schimbărilor climatice, catastrofelor naturale, dispariției altor specii, bolilor etc. Există însă un număr de specii dispărute care au ajuns simple imagini în manualele de biologie din cauza activității umane, mai exact a defrișărilor, vânătorii și poluării.
În timp ce dezbaterea dacă aceste specii ar trebui readuse la viață prin clonare devine tot mai intensă, ele continuă să exercite o fascinație crescândă, tocmai datorită sorții triste pe care au avut-o.
Tigrul tasmanian: Ultimul marsupial carnivor
Poate cel mai cunoscut nume de pe lista de specii dispărute este cel al tigrului tasmanian, numit astfel atât datorită dungilor de pe spate, asemănătoare cu cele ale unei mari feline, cât și datorită caracterului său de prădător. Deși semăna oarecum cu un lup ceva mai mic, cu un bot mai rotunjit, coada mai lungă și coloritul specific, acest prădător era singurul marsupial carnivor care a ajuns până în perioada contemporană, alături de diavolul tasmanian, care însă a supraviețuit contactului cu oamenii.
Tigrul tasmanian a fost vânat fără milă deoarece s-a răspândit vestea conform căreia ar nimici animalele domestice ale locuitorilor. În realitate, evita contactul cu oamenii și se hrănea cu marsupiale și păsări, numărul atacurilor confirmate fiind mult mai mic. Ultimul exemplar sălbatic a fost ucis în 1930 conform declarațiilor oficiale, însă așa să fie oare?
Tigrul tasmanian, cunoscut și sub numele de tilacin, era un prădător solitar care își petrecea majoritatea timpului vânând animale nocturne mici. Deși exista și pe continentul australian în urmă cu câteva mii de ani, populația sa a fost decimată de câinii dingo aduși de oameni. În Tasmania, izolarea a oferit o șansă de supraviețuire până la sosirea coloniștilor europeni în secolul al XIX-lea, care au considerat tigrul o amenințare pentru animalele domestice. Guvernul Tasmaniei a oferit recompense pentru vânarea tilacinului, iar acest lucru a contribuit semnificativ la scăderea rapidă a numărului de exemplare.
Numeroase mărturii sugerează că unele exemplare au supraviețuit și doar au învățat să se ferească mai bine de oameni. Deși în anii ’80 o recompensă de 100.000 de dolari a fost oferită oricui aducea o dovadă palpabilă a supraviețuirii tigrului, nimeni nu a ridicat banii. Suma a crescut până la 1,75 milioane de dolari pentru capturarea unui exemplar, însă cum o lege interzice în mod absolut o astfel de acțiune, orice recompensă pare să fie în van.
În timp ce dezbaterea continuă în presă mulțumită altor martori ai existenței tigrului, o alta se poartă în laboratoare deoarece materialul genetic păstrat a facilitat extragerea ADN-ului și ar permite replicarea acestei specii dispărute. Se pare că cel puțin din actualități, tigrul tasmanian nu are de gând să dispară.
Pasărea moa din Noua Zeelandă: Un uriaș al pădurilor dispărut
Pe o altă insulă, în Noua Zeelandă, o altă specie dispărută încă îi atrage pe cei care cred că a supraviețuit vânătorii. Pasărea moa era un adevărat uriaș, ajungând la 3,5 metri înălțime și peste 200 de kilograme. Diferența de mărime dintre masculi și femele era imensă, o femelă putând fi chiar de 3 ori mai mare decât perechea sa. Până prin anii 2000 au fost considerate ca parte a unor specii diferite.
Ruda struțului a avut o istorie destul de calmă până la apariția oamenilor pe teritoriul locuit de ea, singurul prădător fiind o pasăre răpitoare gigant – acvila lui Haart, care a dispărut și ea ca urmare a dispariției sursei de hrană. Prin 1400 se consideră că au dispărut ultimele exemplare din cauza vânătorii și introducerii altor animale. Ca și alte specii dispărute, moa nu se putea adapta la o lume populată de prădători, așa că specia s-a stins. Deși încă se mai vorbește de urme descoperite, precum și de exemplare văzute, mărturiile sunt destul de vagi. Speranța și oasele uriașe din muzee rămân.
Dodo: Simbolul extincției provocate de om
O altă pasăre cu un sfârșit nefericit a fost pasărea dodo, cel mai cunoscut exponent al speciilor care au pierit. Ruda a porumbelului, însă mult mai mare, ajungând la 20 de kilograme, dodo a trăit netulburat în Mauritius până când activitatea omului i s-a dovedit fatală. Nu zbura și avea un cioc cu o formă distinctivă. Pasărea nu se temea de oameni, așa că era vânată foarte ușor.
Deși martorii spun că nu avea o carne prea gustoasă, animalele aduse de oameni (câini, pisici, porci) nu s-au plâns, ba chiar i-au atacat puii și ouăle până la momentul final. În prezent, expresia “mort ca un dodo” este folosită pentru a desemna un sfârșit absolut, iar pasărea a intrat în cultura mondială, apărând în filme, opere literare și picturi care se vând pe zeci de mii de lire sterline.
Interesant este că una dintre cele mai cunoscute specii dispărute a fost considerată un mit multă vreme, până când în secolul 19 un mare număr de lucrări științifice au inclus descrieri, imagini și explicații, însă venite puțin cam târziu. Nici măcar numele nu se mai știe cu exactitate de unde a venit. Mitul rămâne.
Lecții din dispariția speciei dodo
Dispariția păsării dodo reprezintă unul dintre cele mai clare exemple ale impactului activităților umane asupra biodiversității. Înainte de sosirea oamenilor pe insula Mauritius în secolul al XVII-lea, dodo trăia în siguranță, fără prădători naturali. Când primii coloniști au ajuns pe insulă, dodo nu avea nicio frică de oameni, ceea ce l-a făcut extrem de vulnerabil la vânătoare.
Mai mult, animalele aduse de coloniști, cum ar fi porcii și maimuțele, au început să consume ouăle de dodo, accelerând astfel declinul speciei. În doar câteva decenii de la descoperirea sa de către europeni, pasărea dodo a dispărut complet, ultimul exemplar fiind văzut în jurul anului 1681. Această pierdere a atras atenția asupra necesității protejării speciilor vulnerabile și a schimbat modul în care cercetătorii și conservatorii privesc relația dintre om și natură.
Quagga: Zebra cu dungi parțiale și sfârșitul său
Quagga nu era o specie, ci o subspecie de zebră. Era cunoscută pentru modelul său specific în care dungile apăreau doar în partea din față, în spate devenind foarte șterse. Părea rezultatul încrucișării dintre un cal și o zebră obișnuită. Zebra quagga a trăit în număr foarte mare în Africa de Sud, însă a avut soarta altor specii dispărute, fiind vânată pentru trofee și carne. Ultimul exemplar a fost fotografiat în 1870 într-o grădină zoologică. A devenit un simbol al speciilor care nu mai există, la fel ca dodo, fiind folosită uneori ca emblemă de organizații pentru conservarea speciilor periclitate.
