Statuia regelui Ladislau I din Oradea a fost realizată în anul 1893 de sculptorul Tóth István.
Tradiţia istorică despre întemeierea Oradiei ca aşezare îl prezintă pe regele Ungariei Ladislau aflat la vânătoare prin ţinuturile Bihariei, într-un loc de o frumuseţe deosebită în parohia fortăreţei Bihor. În timpul odihnei, la îndemnul îngerilor apăruţi în vis, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad.
Naraţiunea aparţine lui Marcu din Kalt şi este inserată în Cronica pictată de la Viena, una dintre cele mai importante surse istorice pentru perioada dinastiei magiare a Arpadienilor. Documentul surprinde legenda întemeierii bine închegată la 250 de ani după domnia lui Ladislau (1077-1095).
Mănăstirea, cu sediul capitlului – colegiul canonicilor – a fost zidită pe malul stâng al Crişului Repede, într-o zonă mlăştinoasă, traversată de braţe ale Crişului şi de cursul Calidei/ Calendei, numele cel mai vechi al actualei Peţa, însemnând apă caldă, după etimologie latină.
Mai departe, cronica spune că lui Ladislau i-a fost drag locul şi, în viaţă fiind, a poruncit să fie adus la Oradea Bihorului şi acolo să fie îngropat trupul său după moarte. Sfârşitul celor pământeşti survine la Zvolen, într-o zi de miercuri, 25 iulie 1095.
Însoţitorii regelui s-au grăbit să dea curs poruncii testamentare, pornind cu trupul regelui într-o căruţă spre Oradea. Fiind căldură mare şi temându-se ca nu cumva trupul regelu sfânt să nu înceapă să putrezească, curtenii hotărăsc schimbarea destinaţiei spre Alba Regală, unde mai erau înmormântate şi alte capete încoronate.
După un popas, în zori de zi, înainte de a pleca, mare le-a fost mirarea când au văzut că nici căruţa, nici trupul regelui nu mai erau acolo. Îl căutară şi îl găsiră în drumul care ducea la Oradea fără nici un ajutor omenesc, trupul sfânt mergând către Oradea cu căruţă cu tot.
