Stereotipurile culturale sunt generalizări, adesea negative sau reductive, despre un grup de oameni, bazate pe etnie, gen, naționalitate, religie etc. Acestea pot avea sau nu un sâmbure de adevăr, dar sunt exagerate, simplificatoare, rezistente la informaţii noi (care le contrazic) și adesea perpetuate fără o bază reală solidă.
Cuvântul “stereotip”, în limba română, ca şi în alte limbi, este un împrumut din limba franceză (fr. “stereotype”), dar etimonul se află în limba greacă – gr. “stereos”/ “solid”, “ferm” şi “typos”/ “impresie” (“impresie fermă asupra unei idei/ convingeri).
Iată câteva exemple de stereotipuri culturale, consolidate în mentalul colectiv, la noi şi în alte părţi, bazate pe simplificări excesive, uneori pe denaturări ale realităţii şi care constituie baza a nenumărate prejudecăţi care ne influenţează modul de a gândi despre lume, ne alterează percepţiile şi deciziile, adesea fără să conştientizăm acest fapt:
Stereotipurile culturale – “Britanicii sunt rezervați”
Stereotipul “Britanicii sunt rezervați” are rădăcini istorice și culturale, iar explicația se leagă de mai multe aspecte. În Marea Britanie, în special în Anglia victoriană (secolele al XIX-lea – al XX-lea), politețea și controlul emoțiilor erau considerate valori fundamentale. Exprimarea excesivă a emoțiilor era văzută ca lipsă de rafinament, iar “stoicismul” (calmul în fața dificultăților) era foarte apreciat. Expresia “stiff upper lip” (“buza de sus țeapănă”) a devenit simbolul acestui comportament: a nu arăta slăbiciune, emoție sau panică.
Se spune, de asemenea, că vremea rece și ploioasă a contribuit la o viață socială mai retrasă a britanicilor, în care interacțiunile publice erau mai moderate. Spre deosebire de culturile sudice (Italia, Spania, Grecia), unde viața se desfășoară mult în spații publice, în Regatul Unit activitățile se petreceau mai mult în interior, ceea ce a influențat stilul de comunicare.
În plus, Marea Britanie are o istorie puternic marcată de stratificarea socială. Păstrarea distanței (emoționale și fizice) era un mod de a menține diferențele de clasă. Reținerea și formalismul erau considerate trăsături ale “respectabilității” burgheze și aristocratice, dar britanicii se descriu mai degrabă ca fiind practici, discreți și respectuoși față de intimitatea altuia, nu “reci”.
Literatura engleză, filmele, mass-media au perpetuat însă imaginea britanicului “politicos, dar distant”, care are o bază culturală reală în tradițiile de politețe, stoicism și formalism, dar este și un produs al contrastului cultural și al reprezentărilor literare și mediatice.
Stereotipurile culturale – “Francezii sunt snobi”
Unul dintre stereotipurile culturale foarte bine înrădăcinate în mentalul colectiv este şi “Francezii sunt snobi”, care vine atât din anumite realităţi istorice, culturale și sociale, cât și din percepții externe.
Începând cu secolele al XVII-lea – al XVIII-lea, Parisul a fost perceput ca un veritabil centru cultural şi aristocratic, iar curtea regală de la Versailles și apoi saloanele pariziene au dictat moda, arta, gastronomia și manierele pentru întreaga Europă. Această poziție de lider cultural a alimentat imaginea francezilor ca fiind conștienți de superioritatea lor (culturală).
Apoi, francezii au o relație solidă cu limba franceză, văzută ca un simbol al identității naționale. Adesea sunt percepuți ca fiind “rigizi” față de folosirea limbilor străine (în special engleza). Pentru mulți turiști străini, experiența cu francezii (în special la Paris) poate părea rece sau distantă, ceea ce alimentează ideea de snobism. Unii relatează cum au cerut informaţii în engleză și au primit răspunsuri reci sau chiar ironice în franceză – “Parler français, c’est penser clairement” (“A vorbi franceză înseamnă a gândi clar!”) sau “Nous sommes le pays de la culture!” (“Noi suntem țara culturii”).
În egală măsură, gastronomia, moda, arta și vinul au fost prezentate mereu ca repere supreme, ceea ce întărește imaginea de “elitism cultural”.
Britanicii și americanii au contribuit mult la consolidarea stereotipului, prezentându-i adesea pe francezi, în filme și literatură, ca fiind “aroganți” , “prea rafinaţi”, “prea sofisticaţi”.
În realitate, ceea ce e perceput ca “snobism” reprezintă adesea mândrie culturală și norme sociale legate de politețe și stil. Francezii tind să acorde mare importanță formelor corecte (de adresare, de limbaj, de prezentare), iar acest formalism poate părea arogant pentru străini.
Dacă stereotipul “Francezii sunt snobi” se naște mai ales din experiențele turiștilor în Paris și din rivalități istorice, contra-stereotipurile arată că, în realitate, mulți francezi sunt ospitalieri, simpli și solidari.
Stereotipurile culturale – “Italienii sunt pasionali”
Printre stereotipurile culturale foarte răspândite la nivel global se numără şi “Italienii sunt pasionali”. Spre deosebire de altele (mai degrabă negative), acesta are o conotație în general pozitivă. Originea lui ține de mai multe aspecte, cum ar fi, de pildă, climatul și stilul de viață mediteranean. În culturile sudice (Italia, Spania, Grecia), unde viața,in piețe, cafenele, pe străzi pline de oameni, are un ritm dinamic, exuberant, sociabilitatea și expresivitatea sunt percepute de vizitatori ca “pasiune” și “intensitate”.
Italienii sunt cunoscuți, de asemenea, pentru gesticulația uneori exagerată și pentru folosirea vocii cu intensitate și variație, nord-europenii sau anglo-saxonii considerând acest stil de comunicare emoțional și pasional, chiar dacă pentru italieni este pur și simplu natural.
Italia are şi o cultură puternic centrată pe familie și pe legături apropiate între oameni. Exprimarea deschisă a afecțiunii, protecția familiei, importanța prietenilor – toate acestea contribuie la imaginea de “popor pasional”.
Viața politică italiană e adesea turbulentă, marcată de dezbateri aprinse și personalități puternice. În fotbal, suporterii italieni (“tifosi”) sunt faimoși pentru intensitatea emoțiilor – alt factor care susține stereotipul pasiunii.
Cultura italiană (muzica, pictura, filmul, arta, în general) a intărit imaginea italianului “temperamental”, exuberant, extrovertit, expansiv.
Aşadar, stereotipul “italienii sunt pasionali” este rezultatul combinației dintre climat, comunicare expresivă, tradiții artistice și sociale, dar și al contrastului cultural cu nordul Europei. Are o bază reală în stilul de viață mediteranean, dar e totuși o generalizare – nu toți italienii sunt la fel de expansivi, iar în nordul Italiei, de exemplu, oamenii pot fi percepuți ca fiind mai “rezervați”.
Stereotipuri despre popoare central şi nord-europene
Stereotipurile culturale despre germani, olandezi, scandinavi (suedezi, norvegieni, danezi) au câteva elemente comune, concentrate în expresii de felul “Sunt reci şi distanţi”. Dacă “sudicii” au o cultură a expresivității și apropierii, nordicii au o cultură a discreției și intimității. Din acest contrast se naște percepția de “răceală”.
Locuitorii Peninsulei Scandinave sunt etichetaţi adesea ca “reci şi distanţi”. O explicaţie posibilă ar fi că iernile lungi şi climatul aspru i-au făcut să pună accent pe intimitate și familie, nu pe interacțiuni sociale largi. Apoi, o valoare culturală esenţială pentru aceste popoare este “Janteloven” – o normă socială care descurajează lăudăroșenia și exprimarea excesivă de sine.
În multe contexte, tăcerea nu este văzută ca stânjenitoare, ci ca un semn de respect. Nordicii nu sunt expansivi la prima vedere, dar odată ce relația se creează, devin prietenoși și loiali.
Despre germani se spune că “Sunt rigizi şi formali”, imagine născută din tradiția disciplinată și sistematică a culturii germane, sunt corecți, serioși, eficienți, dar mai puțin “călduroși” în socializare, “nu au umor” sau “sunt prea direcți”, aspecte care sunt adesea exagerate.
Despre olandezi, stereotipul este că “sunt direcți și lipsiți de tact”, ceea ce, pentru popoarele mai sensibile la etichetă (de exemplu, britanicii), se percepe ca “impoliteţe”.
Stereotipul “Americanii sunt gălăgioși”
În Europa, Asia și în alte regiuni ale lumii, unde turiștii americani sunt prezenţi în număr semnificativ (mai ales în oraşele europene vizitate masiv, Paris, Londra, Roma), stereotipul “Americanii sunt gălăgioși” este foarte răspândit şi se explică prin câteva aspecte, de asemenea culturale și istorice.
În cultura americană, vorbitul tare și expresivitatea nu sunt considerate nepoliticoase, ci semne de încredere în sine și energie. Spre deosebire de multe culturi europene sau asiatice, unde discreția este apreciată, americanii tind să-și exprime emoțiile și opiniile deschis.
SUA are o cultură centrată pe individualism și afirmare personală, ceea ce duce la o formă de socializare in care oamenii își fac simțită prezența, fie prin tonul vocii, fie prin manifestarea entuziasmului. Mulți turiști americani, călătorind în grupuri, aduc același stil de comunicare și în străinătate. În țări cu norme sociale mai rezervate (Germania, Japonia, Elveția), acest comportament iese în evidență și întărește stereotipul.
Filmele și serialele americane arată deseori personaje exuberante, entuziaste, “over the top”. Această imagine culturală globalizată a contribuit la ideea că americanii sunt “zgomotoși” prin definiție.
Prin urmare, stereotipul “Americanii sunt gălăgioși” provine dintr-o combinație de stil de comunicare cultural (direct și expresiv), individualism, media hollywoodiană și contrast cu alte norme culturale. Nu toți americanii sunt zgomotoși, dar comportamentele mai vizibile ale unora au devenit emblematice și generalizate. Exista însă şi contra-stereotipuri despre americani, care-i arată foarte politicoși, prietenoși și respectuoși față de necunoscuți.
Stereotipurile culturale despre latino-americani
Despre latino-americani (un termen-umbrelă pentru populațiile din America Latină – Mexic, America Centrală, Caraibe și America de Sud) circulă mai multe stereotipuri, cu nuanțe diferite, în funcție de țară, dar și unele generalizări larg răspândite.
Stereotipuri pozitive (dar simplificatoare)
“Latino-americanii sunt pasionali și temperamentali”/ “Trăiesc viaţa intens”/ “Sunt prietenoși și calzi” – sterotipuri legate de dansuri (salsa, tango, samba), muzică, relații amoroase. Hollywood-ul și telenovelele au consolidat imaginea “latino- lover”-ului. De asemenea, cultura ospitalității și sociabilitatea sud-americană sunt văzute ca semne de deschidere și generozitate.
Stereotipuri negative
“Mexicanii sunt leneși” – stereotip născut din propaganda americană din secolele al XIX-lea – al XX-lea și din diferențele culturale legate de ritmul muncii și climă.
“Latino-americanii sunt săraci și needucați” – stereotip legat de problemele socio-economice reale din multe regiuni, dar generalizat nedrept asupra tuturor.
“Sunt violenți sau implicați în carteluri de droguri” – filmele și serialele au asociat frecvent America Latină cu traficul de droguri și criminalitatea.
Aşadar, există stereotipuri despre latino-americani – unele pozitive (căldură, pasiune, ospitalitate), altele negative (lipsă de disciplină, violență, sărăcie). Toate însă sunt generalizări simplificatoare (consolidate de mass-media, de telenovele, de rivalitatea SUA – Mexic și de problema imigrației), care ignoră însă diversitatea enormă a regiunii (de la Argentina la Mexic, de la Cuba la Chile).
Stereotipurile culturale – „Arabii sunt bogaţi”
Stereotipul „Arabii sunt bogați” este foarte răspândit în Occident, dar are o explicație istorică și culturală destul de clară, legată de confuzia între “arabi” și “locuitori ai Golfului”. “Arab” este o identitate culturală și lingvistică foarte diversă, cuprinzând peste 400 de milioane de oameni din 22 de țări. Majoritatea arabilor trăiesc în țări cu venituri medii sau chiar scăzute (Egipt, Maroc, Yemen, Sudan). Totuși, în imaginarul colectiv, imaginea vizibilă e cea a micii elite petroliere din Peninsula Arabică.
După anii 1970 (criza petrolului), state precum Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite au devenit extrem de bogate datorită resurselor de țiței și gaze. Mass-media internațională a prezentat adesea imagini cu șeici în robe albe, vile opulente, mașini de lux, hoteluri fastuoase, iahturi, insule artificiale etc. – un lux ostentativ, care a “prins”în mass-media internaţională şi care a consolidat percepția că “arabii sunt bogați”.
Stereotipul “Arabii sunt bogați” are o bază reală (datorată petrolului și opulenței vizibile în statele din Golf), dar este o generalizare falsă, pentru ca cei mai mulţi arabi duc vieți obișnuite sau chiar confruntate cu dificultăți economice.
Contra-stereotipurile contrazic imaginea simplistă de “bogătași” și arată o imagine mai complexă a culturii arabe. De exemplu, cultura tradiţională şi modernă, solidaritatea comunitară, respectul faţă de familie, ospitalitatea (“karam”, în arabă) sunt valoari centrale. Chiar și oamenii din comunități modeste oferă mâncare, ceai sau adăpost oaspeților, fapt care arată că valoarea socială și relațiile interumane sunt mai importante decât bogăția materială.
Nu poate fi ignorat faptul că, în perioada medievală, orașe precum Bagdad, Cordoba sau Cairo erau centre de cunoaștere și inovare, în matematică, astronomie, medicină, literatură, că arabii sunt pasionați de muzică, poezie, caligrafie, gastronomie – valori care contrazic percepția superficială că tot ce contează ar fi banii sau opulența.
Stereotipuri frecvente despre asiatici
Stereotipurile culturale funcţionează şi în cazul asiaticilor, unele pozitive, altele negative. Trebuie subliniat însă că Asia este un continent enorm și extrem de divers (de la Japonia și China, până la India, Orientul Mijlociu sau Asia Centrală). Totuși, în imaginarul colectiv occidental s-au conturat câteva generalizări.
Despre est-asiatici (chinezi, japonezi, coreeni) se spunea adesea că “Sunt muncitori și disciplinați” – imagine născută din economia performantă a Japoniei, că “Sunt toți buni la matematică / foarte inteligenți” – stereotip pozitiv, dar simplificator, provenit din performanțele academice ridicate în testele internaționale. Pe de altă parte, sunt consideraţi şi “reci și lipsiți de emoții” – percepția venind din politețea reținută și controlul expresiilor emoționale.
Sud-asiaticii (indieni, pakistanezi, nepalezi) sunt “etichetaţi” şi ei în cele mai diverse feluri: “Indienii sunt spirituali și filosofi” (legat de hinduism, budism și de percepţia occidentală a Indiei ca “țară a yoghinilor și a misticilor”) sau că “Sunt foarte buni în IT și inginerie” (un stereotip mai nou, generat de prezența masivă a indienilor în industria tehnologică) sau că “Sunt săraci și trăiesc în haos” – stereotip negativ, consolidat de imagini din marile orașe aglomerate sau din zonele afectate de sărăcie.
Sud-est asiaticii (thailandezi, vietnamezi, filipinezi, indonezieni), spun stereotipurile, “Sunt serviabili și prietenoși” (imagine creată mai ales prin turism – Thailanda, Filipine), “Sunt popoare exotice” (stereotip care reduce diversitatea culturală la un simplu decor de vacanță).
Evident, realitatea este însă mult mai variată, iar generalizările simplificatoare din stereotipurile culturale ascund diversitatea enormă a continentului – asiaticii nu sunt toți “muncitori și disciplinați” (există și culturi foarte “relaxate” – Filipine, Indonezia), nu sunt toți “supra-inteligenți” (peste tot, există diversitate de talente și niveluri diverse de educație), Asia nu înseamnă doar “spiritualitate” (există și dimensiuni/ aspecte foarte moderne, urbanizate – Tokyo, Seul, Singapore etc.).
Stereotipurile românilor despre români
Există şi la noi o serie de stereotipuri culturale, bine fixate în mentalul colectiv, de-a lungul timpului, unele foarte “populare”, construite pe caricaturizarea provinciilor sau a grupurilor sociale şi pe izolarea socială și economică între regiuni, ceea ce întărește ideea “noi versus ei” . Iată câteva dintre acestea:
“Oltenii sunt descurcăreți, dar guralivi și lăudăroși” – acest stereotip vine din percepția asupra spiritului întreprinzător al oltenilor și este legat şi de vorbirea lor rapidă și cu puternice accente legate de grai. Uneori este văzut ca amuzant, alteori ușor disprețuitor.
“Ardelenii sunt lenți, dar cumpătați și corecți” – se leagă de ritmul mai așezat al vieții şi al graiului din Ardeal, dar și de influențele austro-ungare asupra mentalității și administrației locale. Acest stereotip este adesea folosit în glume și anecdote, fie cu o notă de admirație, fie ca ironie despre “încetineală”.
“Moldovenii sunt săraci, dar ospitalieri” – Regiunea Moldovei a fost istoric mai săracă, ceea ce a contribuit la imaginea negativă, legată de lipsa de resurse. Pe de altă parte, cultura ospitalității moldovenești este bine cunoscută. Media, bancurile și unele emisiuni umoristice au întărit aceste clișee, adesea în mod caricatural.
“Bucureștenii sunt aroganți și snobi”…
Capitala a fost/ este percepută ca fiind locul „domnilor mari”, dar si al “Miticilor”, iar locuitorii săi ca având un aer de superioritate față de “provincie”. Această idee apare frecvent în discursul celor din afara Bucureștiului, ca reacție la centralismul administrativ, economic și mediatic. Pe de altă parte, imaginea lui “Mitică” este cea pe care Caragiale a fixat-o definitiv in mentalul colectiv:
“Pe Mitică “îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni. Mitică este bucureşteanul par excellence şi, fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv” (I.L. Caragiale, “Mitică”, in “Universul”, 14 ianuarie 1900).
Din respect faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine…
Există atât de multe alte stereotipuri culturale, pe bază de naţionalitate, vârstă, profesie etc., încât cele menţionate anterior sunt doar câteva exemple despre felul în care oamenii, în general, sunt tentaţi să se bazeze pe aparenţe, să “eticheteze” comportamente, atitudini, moduri de viaţă etc. şi să fie mai puţin atenţi la excepţionala complexitate a lumii şi a vieţii.
Unele stereotipuri pot fi amuzante, altele exagerate, pozitive sau negative, unele să conţină un sâmbure de adevăr, altele să fie complet false. Important este să le putem identifica şi înţelege corect, cu circumspecţie şi să nu le transformăm în prejudecăţi limitative, din respect faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine.
