Top 10 cei mai periculoși șerpi din Australia:
Pe locul 10 se află șarpele Pseudechis porphyriacus care apare în Noua Guinee și Australia. Preferă zonele umede, împădurite sau cu pajiști. Are coloritul negru și burta roșcată, de aceea este numit și șarpele negru cu burta roșie. Poate avea lungimea corpului de 1,4 m , iar în cazuri excepționale chiar și de 2,5 m. Este considerat unul din cei mai periculoși șerpi din Australia deoarece este agresiv, rapid, iar mușcătura sa este veninoasă. Atacă brus, prin ambuscadă iar veninul său produce vărsături, diaree, ameței, dureri de cap, tulburări circulatorii și coagularea sângelui.
Pe locul 9 se află vipera Acanthophis antarcticus care trăiește în estul Australiei. Are mușcătura veninoasă, prin ea poate introduce în corpul victimei o neurotoxină care provoacă paralizia partială a mușchilor, pierderea funcției senzoriale, insuficiența respiratorie și moartea. Această viperă stă ascunsă în solul nisipos, prin vegetație sau pe sub pietre, și se hrănește cu amfibieni, reptile și păsări.
Pe locul 8 se găsește șarpele Rhinoplocephalus nigrescens ce este răspândit de-a lungul coastei de est a Australiei. Poate avea lungimea corpului de 0,5-1 m sau chiar de 1,2 m. Are ochii mici, dar veninul foarte puternic. Deși pare un șarpe inofensiv pentru că se spune că nu atacă dacă nu este deranjat, mușcătura sa este fatală pentru om. Veninul are o toxină care atacă mușchiul inimii, mușchii membrelor, produce paralizie și stop cardiac.
Pe locul 7 avem șarpele Austrelaps superbus care trăiește în regiunile sud-estice ale Australiei. Are lungimea corpului de 1-1,5 m, iar coloritul negru, maroniu, gri, brun, roșiatic sau gălbui. Vânează șopârle, broaște și alte specii de șerpi. Are veninul puternic, toxina din compoziția acestui venin de șarpe poate ucide omul prin distrugerea celulelor sanguine și paralizia mușchilor.
Pe locul 6 este șarpele Pseudechis australis care este o specie comună în Asutralia de Vest, Tasmania și Victoria. Este un șarpe mare, poate avea lungimea corpului de 1,8-2 m, sau chiar mai mare, de 2,7 m în cazuri excepționale. Preferă zonele uscate și este considerat șarpele care introduce cea mai mare cantitate de venin pe mușcătură, în timp ce atacă.
Cantitatea de venin este mare dar și foarte toxică ceea ce arată cât de periculos este să fii mușcat de un astfel de șarpe. Veninul distruge celulele sanguine, paralizează mușchii și nervii, poate duce cu siguranță la moarte dacă nu se aplică antiveninul la timp.
Pe locul 5 se află taipanul, specia Oxyuranus scutellatus. Acest șarpe este unul din cei mai periculoși din lume. Are colți mari, veninul puternic și poate fi extrem de agresiv. De cele mai multe ori mușcătura acestei reptile este mortală, mai ales dacă nu se aplică antiveninul la timp. Veninul are o neurotoxină care afectează săngele și sistemul nervos, provoacă greață, hemoragii interne, convulsii, leziuni renale, paralizia mușchilor și moartea prin asfixiere în doar jumătate de oră.
Pe locul 4 se găsește taipanul, specia Oxyuranus microlepidotus din Australia de Sud, Queensland. Are lungimea corpului de 1,5-2,5 m și coloritul brun-închis sau galben-măsliniu. Este considerat unul din cei mai periculoși șerpi din Australia și din lume. Are colții foarte mari și poate introduce o cantitate foarte mare de venin pe mușcătură. Veninul este mai toxic decât al șarpelui cu clopoței și decât al cobrei Naja naja din India. Se spune că o singură doză de venin poate să omoare 100-250 de oameni.
Pe locul 3 se află șarpele Notechis scutatus. Acesta apare în sud-estul Australiei și este unul dintre cei mai agresivi șerpi de pe acest continent. Mușcătura sa este dureroasă, iar veninul foarte toxic, poate da amețeli, paralizie, insuficiență respiratorie și renală, apoi moarte. Are lungimea corpului de 1,2-1,5 m, iar uneori poate ajunge și la 2 m. Coloritul său este gri-deschis, verde-oliv, brun-roșcat sau maroniu. Preferă diferite habitate, dar mai ales cele montane. Este nocturn, crepuscular, atacă animalele dar și oamenii.
Pe locul 2 se află șarpele Pseudonaja nuchalis care este o specie nativă din Australia și extrem de veninoasă. Are lungimea corpului de 1,5 m și coloritul maroniu-portocaliu. Trăiește în zone cu pajiști, păduri, pe coasta Australiei unde sunt păduri de eucalipt. Veninul său este foarte toxic, de aceea mușcătura sa poate fi de multe ori mortală. Neurotoxina produce durere abdominală, greață, amețeală, coagularea sângelui, leziuni renale, paralizie și moarte.
Pe locul 1 se șarpele Pseudonaja textilis care trăiește în estul Australiei. Are un temperament agresiv și este foarte veninos. Are lungimea corpului de 1,5 m, dar poate ajunge în cazuri excepționale și la 2,4 m. Are coloritul maro-închis sau chiar negru dacă este un exemplar tânăr. Veninul său este considerat cel mai puternic din lume. Toxina produce rapid coagularea sângelui și afectează sistemul nervos, provoacă paralizia nervilor și deci paralizie musculară. Moartea are loc din cauza insuficienței respiratorii.