Tyrannosaurus Rex, cunoscut popular sub numele de „Regele dinozaurilor prădători”, își revendică supremația în era Cretacicului superior.

Anatomia impunătoare a lui Tyrannosaurus Rex

Cel mai mare dinozaur carnivor care a aparut pe scena Cretacicului superior, din era Mezozoica, pe teritoriile unde astazi se afla Mongolia si America de Nord este si cel mai mare animal de prada care a trait vreodata pe Glob si poarta numele de Tyrannosaurus rex.

Pe baza ramasitelor fosile ale acestui dinozaur paleontologul Henry Fairfield Osborn a facut o descriere amanuntita in anul 1905 si i-a dat si denumirea stiintifica, pornind de la cuvintele grecesti tyrannos – tiran si sauros – soparla. Prin conformatia sa impresionanta el a ajuns sa fie intitulat ,,Regele soparla tirana”. Principalele schelete de Tyrannosaurus au fost descoperite in Alberta (Canada), in Dakota, Colorado, Texas (SUA) si Montana.

La Muzeul de Istorie Naturala din New York se afla o reconstructie a unui schelet de Tyrannosaurus adult care conform unor cercetatori s-ar parea ca nu corespunde probabil realitatii, deoarece corpul animalului nu se subtia de la spate spre ceafa si avea mai bine zis o structura imensa, iar bratele atarnau sub corpul urias. Alte schelete de Tyrannosaurus sunt expuse la Muzeul Field din Chicago, la Muzeul Muja din Spania si la Muzeul de la Universitatea din Machester.

Capul unui Tyrannosaurs era suficient de mare ca sa poata inghiti un om intreg, iar la maturitate un exemplar ajungea sa aiba in jur de 50 de colti – fiecare de marimea unei banane. Dintii erau puternici, dar si foarte ascutiti, cu ei dinozaurul isi strapungea victima si ii sfasia cu usurinta carnea si pielea. Dentitia cuprindea deopotriva si dinti mari dar si mici, care in momentul cand se rupeau sau cadeau erau inlocuiti cu altii noi, care cresteau in acelasi loc.

Comportamentul de vânătoare al lui Tyrannosaurus

Falcile unui Tyrannosaurus puteau fi deschise foarte larg deoarece erau puse in miscare de tendoane si muschi puternici, care se potriveau perfect. Maxilarele prezentau si o articulatie speciala a madibulei, antero-posterioara, fara miscare de rotatie, fapt ce facea ca mobilitatea falcilor sa fie mai mare. In structura acestei articulatii aparea si un strat cartilaginos care avea rolul de a amortiza presiunea creata de oasele masive.

Daca ataca animale mici, Tyrannosaurusul spinteca corpul acestora cu ajutorul dintilor dintr-o singura muscatura, iar daca intalnea dinozauri erbivori mai mari era capabil sa isi infinga cu viteza falcile larg deschise si sa le produca rani mortale, smulgand bucati mari de carne din corpul lor. Muscatura sa era foarte puternica, incat de multe ori ajungea pana la oase, rupandu-le cu usurinta.

Deasupra ochilor prezenta cate o protuberanta osoasa, acoperita cu un stat de protectie cornos. Conform ultimelor ipoteze ale paleontologilor orificiile nazale erau pozitionate mult mai in fata, in apropierea gurii – fapt ce facea sa inspire mai mult aer, sa aiba un simt olfactiv foarte bine dezvoltat.

Membrele anterioare erau exagerat de subtiri si scurte, metacarpienele erau puternic deformate, astfel cu ele animalul nu reusea nici sa-si atinga botul, rolul lor era probabil doar de a tine femela in timpul imperecherii. Membrele posterioare erau robuste, groase, butucanoase, fapt ce ii crea un aspect unic, de neconfundat, avea coapsa mai mare decat tibia, lucru ce face sa nu fie un alergator foarte rapid.

Paleontologii au studiat amprentele acestui dinozaur si au descoperit ca aveau o latime de 80 cm si o latime de 75 cm, labele aveau cate patru degete groase, terminate cu gheare mari, ascutite, din care trei degete erau orientate inainte iar al patrulea mult mai mic spre spate. Labele erau astfel construite incat se asemanau cu cele de la pasarile de prada. Acest lucru il faceau sa inainteze cu pasi mari si sa reuseasca sa-si prinda de cele mai multe ori prada.

Cercetatorii au emis ipoteza ca era un vanator foarte iscusit si periculos, ca avea simtul olfactiv foarte dezvoltat, de asemenea ochii pozitionati frontal ii permiteau sa aiba un camp vizual amplu si ii dadeau posibilitatea sa aprecieze distantele cu exactitate chiar si la apusul soarelui.

Habitatul și distribuția geografică

Se pare ca acesti dinozauri traiau in zonele mlastinoase, in apropierea malurilor de ape, iar hrana lor era in principal formata din cadavre, urmareau turmele de dinozauri erbivori si atacau animalele slabite sau izolate, sau se hraneau cu cele deja moarte. Se pare ca in momentul vanatorii consumau foarte multa energie, fapt ce facea ca aceasta pierdere sa fie acoperita cu o cantitate de hrana egala cu un sfert din greutatea corpului.

Desi existau si alti dinozauri fiorosi care se se asemanau oarecum cu Tyrannosaurusul, dintre ei amintim pe cei trei vanatori fiorosi – Albertosaurus, Allosaurus si Dilophosaurus – totusi nici unul nu era atat de mare si de inspaimantator ca acesta. Paleontologii au estimat lungimea acestui dinozaur ca fiind de 14 m, inaltimea coapselor de 6 m si greutatea de 7-10 tone.

Puii acestor dinozauri aveau aproximativ 30-40 cm la inceput, dupa eclozarea oualor, deci ritmul lor de crestere era foarte rapid, ei trebuiau sa acumuleze in cursul unui an multe kilograme in greutate, astfel incat sa ajunga la marimea impresionanta a unui adult.

Dinozaurul Tyrannosaurus face parte din ordinul Saurischia, familia Tyrannosauridae.

Strategii de vânătoare și alimentație

Tyrannosaurus Rex era nu doar un prădător de temut, ci și un oportunist capabil să exploateze diferite surse de hrană. Analiza fosilelor a dezvăluit că acești giganți nu se bazau exclusiv pe vânătoare activă. Ei foloseau și tehnicile de așteptare și ambuscadă pentru a captura prada surprinsă. Un aspect fascinant este că Tyrannosaurus era capabil să consume și carnea altor dinozauri morți, fiind astfel un scavenger eficient în ecosistemul său. Această adaptabilitate la diverse surse de hrană subliniază supremația sa în lanțul trofic și capacitatea de a supraviețui în condiții diverse.