Ut est rerum omnium magister usus este o celebră expresie latinească, atribuită lui Iulius Caesar, care a consemnat-o în “De Bello Civili”/ “Bellum Civile” (“Comentarii despre Războiul Civil”) – o relatare scrisă a cunoscutului general şi om de stat roman despre războiul împotriva lui Gnaeus Pompeius Magnus, figură proeminentă a Republicii Romane (mai întâi aliat, apoi rival al lui Iulius Caesar) şi despre diverse evenimente din jurul anilor 49 – 48 i.Hr., de dinaintea înfrângerii lui Pompei, în Bătălia de la Pharsalis.
Ut est rerum omnium magister usus – context şi relevanţă
Ut est rerum omnium magister usus înseamnă “Experienţa este învăţătorul tuturor lucrurilor” sau “Experienţa este cel mai bun profesor”, subliniind faptul că, oricât de multă teorie sau cunoștințe abstracte ar fi acumulat cineva, adevărata pricepere și înțelegere profundă a lucrurilor vin prin exercițiul practic. Experiența este, prin urmare, “magister” — adică profesorul, conducătorul, stăpânul — care ne învață cum să stăpânim și să înțelegem cu adevărat lucrurile.
Se pare că Iulius Caesar, ca lider militar şi politician, a reflectat îndelung asupra acestui aspect, ceea ce l-a făcut să reuşească în nenumărate situaţii si să depăşească momentele dificile. În filosofia antică, o astfel de perspectivă a fost susținută de Aristotel, care sublinia importanța “experienței practice” (phronesis) în dobândirea virtuții și a cunoașterii reale, prin repetarea și aplicarea în viața cotidiană.
De asemenea, Sallustius, politician şi istoric roman, partizan al lui Iulius Caesar, a apelat şi el la exemple istorice, pentru a arăta că înțelepciunea și succesul vin din învățarea din fapte și experiențe reale.
In Evul Mediu si Renaștere
În Evul Mediu, Sfântul Augustin a pus accent pe experiența interioară și pe trăirea personală în căutarea adevărului și a divinităţii, aspecte redate în lucrarea sa, “Confesiuni”. El a arătat că adevărata înțelegere a vieții si a lucrurilor vine prin reflecție şi prin experiență, nu doar prin studiu teoretic.
În timp, şi alţi filosofi şi oameni de ştiinţă au preluat acest adagiu, subliniind ideea că teoria fără practică este insuficientă. Cunoașterea pur teoretică poate rămâne superfluă, dacă nu este verificată și aplicată în realitate. În Renaștere, de exemplu, odată cu dezvoltarea metodelor științifice, s-a pus accent pe experiența empirică și pe experiment, ca surse fundamentale ale cunoașterii, în opoziție cu autoritatea exclusivă a textelor antice sau religioase. Personalităţi ca Francis Bacon (susţinător al filosofiei naturale, bazate pe metode ştiinţifice, părintele “empirismului”) au promovat ideea că experiența și observația directă sunt esențiale pentru progresul științific.
“Experienţa este cel mai bun profesor” – un adevăr universal şi atemporal
Astăzi, expresia “Ut est rerum omnium magister usus” („Experienţa este cel mai bun profesor”) a intrat în limbajul comun, amintind mereu că învățăm cel mai bine din experiențele proprii, din greșeli și succese, din încercări repetate. De altfel, învățarea prin practică, cu accent pe “a face” (mai mult decât pe “a ști” doar teoretic) este (ar trebui să fie) un principiu de bază în educaţie şi în formarea profesională. De pildă, John C. Maxwell, orator contemporan şi specialist în leadership, a evidențiat că doar reflectând asupra experiențelor personale putem învăța cu adevărat, așa cum a făcut și Caesar.
Este, de asemenea, o evidenţă că, în arte, de la pictură la muzică, în sport, în orice profesie, măiestria se dobândește prin exercițiu constant și experiență practică, nu doar prin studiu teoretic.
Aşadar, expresia “Ut est rerum omnium magister usus” transcende epocile și domeniile, concentrând un adevăr universal şi atemporal – experiența practică, însoțită de reflecție, este sursa principală a înțelepciunii și măiestriei în orice domeniu al cunoaşterii, de la filozofie, religie, știință, până la artă și leadership.
