Vine un moment, cand fiecare licean trebuie sa se gandeasca la ceea ce viata i-a rezervat, la sansele pe care le are pentru a-si atinge obiectivele, la ceea ce viitorul i-a pregatit, ori, de ce nu, la ceea ce el insusi si-a construit pana la acea clipa. Si tocmai prin prisma acestor sentimente, mai mult sau putin incurajatoare, liceanul de ieri devine studentul de maine, ca urmare a unor alegeri inteligente ori nu. Chiar si asa, viata de student nu depinde, aproape in nicio masura, de alegerile liceanului de ieri, ci mai degraba, depinde de ceea ce el isi doreste sa faca in prezent, de puterea si deopotriva, de rezistenta pe care o are in fata incercarilor la care e supus.
De fapt, viata de student este punctul in care maturitatea se instaleaza, intr-o forma potrivita sau nu, momentul de care, sa spunem asa, depinde, in mare parte, viitorul unei persoane. Poate acestea sunt si unele dintre motivele pentru care suntem tentati sa credem ca oricare student, sa fie intr-adevar student, trebuie sa treaca printr-o serie de schimbari si incercari. Sa ne gandim, de pilda, ca marea majoritate a studentilor nu au niciun venit, prin care sa-si asigure cel putin o mica parte din materiale de care au nevoie la facultate. La cealalta extrema, sunt studentii care reusesc sa castige cativa bani, macar din dorinta de independenta financiara, ori din cauza situatiei si asa precare a familiei. Pe de alta parte, desi costisitoare, viata de student este si frumoasa. Ba chiar, putem spune ca putini sunt cei care se adapteaza noului mediu, dupa patru ani de liceu, perioada in care au fost stransi legati de colegi si profesori.
Tocmai aceasta trecere, considerata uneori abrupta, face posibila, sa spunem asa, maturizarea persoanei in cauza. Fiecare persoana trebui sa razbata, sa se lupte, pentru a se descurca de una singura, sa gaseasca, pana la urma, orice sansa de care, mai apoi, sa-si agate toate dorintele. Acest drum este unul anevoios, dar pe care orice individ trebuie sa-l parcurga cu bine. E drept ca societatea nu le ofera studentilor prea multe sanse, chiar din debutul vietii lor de studenti, intrucat putine sunt ofertele de job-uri, putine sunt alternativele, putine sunt, prin urmare, sansele fiecaruia in parte.
Cu toate acestea, exista si parti frumoase, capitole scrise si rescrise ale anilor in care orice tanar trebuie sa se maturizeze, sau daca vreti, trebuie sa inceapa sa creada ca nu orice moment conteaza la fel de mult ca altul. In acelasi timp, stim ca petrecerile de studenti sunt cele mai frumoase, ca prieteniile legate intre acestia sunt si pot fi de lunga durata, intrucat legatura se face intre doua persoane, nu neaparat instabile din punct de vedere emotional, ci pregatite pentru a se maturiza pe deplin. Intelegerea acestor lucruri este la fel de importanta precum au fost cei patru ani de liceu, cu atat mai mult cu cat copiii de ieri nu se mai simt in largul lor.
Pe de alta parte, viata de student este preucum un burete: il strangi in mana, il apesi puternic, dar el intotdeauna va reveni la forma initiala, la dimensiunile care l-au consacrat. Exact asa este, sau ar trebui sa fie, si psihologia unui student: ziua de azi e groaznica, insa pot face din aceasta o sansa pentru ca cea de maine sa fie mult mai frumoasa. In definitiv, fiecare incercare tine de urmatoarele, care, la randul lor, tin si trebuia sa tine de reusita ulterioara. Sa ne gandim, de pilda, ca studentii vor sa si munceasca in acelasi timp, si nu neaparat ca situatia financiara a familiei este precara, ci pentru ca, in mare parte, considera ca a venit timpul sa-si dobandeasca o oarecare independenta atat financiara, cat si emotionala.
Din nefericire, pentru multi aceasta dorinta, de altfel, normala, ramane la stadiul de dorinta neimplinita si fara nicio sansa in realitatea urmatoare. Pe langa faptul ca majoritatea asa ziselor joburi pentru studenti cer, culmea, experienta, alte locuri de munca sunt epuizante si nu-i mai da sansa studentului sa invete. La cealalta extrema, se afla angajatorii inteligenti, care stiu prea bine ca oricare persoana, aflata la inceput de cariera, este un adevarat profesionist, care-si va face treaba asa cum trebuie.
De pilda, multi angajatori considera ca studentii sunt persoane neserioase. Nimic mai gresit. Majoritatea studentilor sunt intr-atat de determinati sa-si inceapa o cariera inca din timpul facultatii, incat vor face tot ce le sta in putinta pentru a reusi. E drept ca unii studenti inca nu au ajuns la acel punct despre care spuneam ca apartine maturizarii, insa, chiar si asa, marii angajatori, dupa cum bine stiti, au speculat pe deplin dorinta studentilor de a lucra bine si frumos. In acest sens, nu mai putem spune ca viata de student, referindu-ne la venituri, este lipsita de orice sansa.
Intr-adevar, este extrem de costisitoare, in definitiv, un student este un om care mananca, traieste si, mai mult decat atat, care are nevoie de bani pentru a-si achizitiona toate materialele didactice de care are nevoie. Si tocmai, aceasta determinare face viata de student, indiferent de venituri sau de lipsa lor, una frumoasa, si nu nepartinitor, una cumulata in cativa ani, pe care oricare persoana si-i va aminti de fiecare data, cand va intalni un corespondent pe masura, si-anume o fericire si mai mica.