Imaginea cowboy-ului dur, curajos, a proscrisului care nu respectă legea și care, singuratic, călare pe cal, traversează câmpii vaste, înfruntând pericolele Vestului Sălbatic cu un pistol atârnând de brâu pe care îl poate mânui cu iuțeală, a fascinat atât de mult de-a lungul timpului încât s-a transformat în mit. Ce nu știu foarte mulți este că aceasta este imaginea romanțată a cowboy-ului, creată de filmele western de la Hollywood și are foarte puțin de-a face cu adevărații cowboy.
În realitate, cowboy-i erau cei care se îngrijeau de cirezile de vite care creșteau la fermele din Vestul Statelor Unite, unde creșterea animalelor era principalul motor economic al regiunii; ei supravegheau transportul unui număr foarte mare de vite din Texas spre nordul țării, unde se vindeau mai bine. În pofida faptului că aici s-a dezvoltat, creșterea şi comerţul cu vite nu este o invenție americană, ea aparținând mexicanilor vaqueros, care au origini spaniole.
Practica a apărut pe vremea când pe teritoriul New Mexicului s-au aventurat criollos, americani urmași ai spaniolilor conchistadori și mestizos, urmași ai spaniolilor cu indigenii americani. În 1620 aceștia ajung în sud-vestul Statelor Unite și iau în stăpânire ținutul New Mexico, împreună cu vitele care se găseau libere pe câmp, de care au început să se îngrijească. Primii, criollos, considerați superiori întrucât nu se amestecaseră cu indigenii, erau denumiți „caballeros” (cavaleri, domni, ce provine de la cuvântul spaniol „caballo” care înseamnă „cal”). Fiecare caballero avea angajaţi mai mulți mestizos, care trebuiau să aibă grijă de vite și să conducă bovinele din New Mexico în Mexico City, iar mai târziu în Texas, unde le vindeau. Aceștia au căpătat denumirea de vaqueros, de la spaniolul „vaca”, care înseamnă „bovină”.
Începând cu 1821, în Texas ajung urmași ai coloniștilor englezi și apar în felul acesta primii mexicani vorbitori de limba engleză. Aceștia observă repede potențialul comerțului cu vite și învață de la vaqueros cum se îngrijesc acestea și cum se obține profit din comerțul cu bovine. În următori ani, creșterea de bovine s-a dezvoltat atât de mult în zonă, încă a devenit motorul economic al industriei texane.
După terminarea Războiului Civil American, industria creșterii de bovine devine și mai profitabilă. Acest lucru se datorează în principal comerțului cu statele din nord, unde Armata Unionistă își epuizase toate rezervele de alimente, iar carnea de vită era la mare căutare. Dacă în Texas un vițel putea fi vândut cu 5 dolari, în nord acesta putea depăși 50 de dolari. Singura problemă care rămânea era transportul vitelor din Texas până la piețele din nord.
Acest rol a revenit cowboy-lor. Cu toate că în perioada aceea câmpurile erau deschise (open range), nu existau garduri, terenurile nu erau îngrădite în nici un fel, iar oamenii se puteau plimba liberi, pericolele erau prezente peste tot. Acestea veneau mai ales din partea fermierilor ale căror pământuri erau călcate de vite sau din partea triburilor amerindiene, care trăgeau focuri de armă pentru a speria animalele și a le face să se risipească în toate părțile. De asemenea, drumurile erau populate și de hoți de vite, care furau în special, boii și care puneau în pericol viața cowboy-lor.
Nici natura nu era prielnică de multe ori. Foarte des aveau loc furtuni sau apăreau șerpi-cu-clopoței care speriau animalele. Din învălmășeala care se stârnea, deseori vitele se pierdeau de cireadă sau erau omorâte. Pentru a evita ca acest lucru să se întâmple, bovinele erau făcute să alerge în cerc, până când oboseau și se linișteau.
Pentru a prinde animalele care fugeau, cowboy-i foloseau lasso-ul și nu pistoalele așa cum se arată în filme. De asemenea, aceștia nu erau nici singuratici, ci călătoreau în grupuri, pentru a putea avea grijă de vite, pe care le marcau pentru a ști cărui stăpân aparțin și a nu se amesteca cu alte cirezi.
Viața de cowboy nu avea nimic din farmecul cowboy-lor de pe micile ecrane. Ziua, care se putea întinde și la 15 ore, și-o petreceau în șa, iar noaptea dormeau sub cerul liber; nu erau duri și solizi, ci, dimpotrivă, se căutau cowboy mai slabi, pentru a nu solicita caii prea mult. De asemenea, aceștia trăiau după regulile unui cod nescris, în care cowboy-i trebuiau să fie mereu politicoși și de ajutor, niciodată să nu poarte pălăria sau să călărească pe calul altui cowboy, iar când se întâlneau între ei nu fluturau din mână, ci se salutau încuviințând ușor cu capul.
Aceștia mai purtau și o îmbrăcăminte specială, aleasă pentru utilitatea ei. Pe cap purtau pălării cu boruri largi, menite să îi protejeze de soare și ploaie, dar care erau folosite și pentru a bea din ele sau pe post de pernă. O bandană era prinsă mereu la gâtul acestora, pe care o puneau pe față pentru a se proteja de praful pe care animalele îl lăsau în urma lor. Pantalonii erau deseori din piele, pentru a feri de țepii mărăcinilor și ai cactușilor, iar peste bluza fără guler, uneori purtau veste care îi fereau de frig și aveau multe buzunare. Încălțămintea consta în ghete cu tocuri înalte și ascuțite, care îi ajuta nu doar să se protejeze, ci și pentru a nu fi târâți atunci când încercau să prindă tauri.
Unele din primejdiile întâlnite pe drumul până în nord au fost eliminate în anul 1867, când Joseph McCoy înființează o nouă rută de transport a vitelor, Chisholm Trail, care ducea din Texas în Abilene, Kansas și care avea o lungime de aproape 2500 de km. Ruta ocolea principalele ferme, astfel că fermierii nu mai speriau vacile care acum se puteau hrăni în voie din verdeața întâlnită pe drum. La destinație, vitele erau vândute, iar cowboy-i se întorceau la ferme. Apoi, la începutul anilor 1870, construcția de căi ferate a ajuns în Texas, iar vitele erau trimise cu trenul.
Această perioadă nu a durat mult, deoarece odată cu invenția sârmei ghimpate a lui Joseph Glidden, câmpurile nu mai erau deschise și fiecare fermier a început să își îngrădeze ferma. Apoi, a apărut supraproducția de carne de vită, prețurile au scăzut, iar fermierii erau nevoiți să își hrănească animalele doar cu verdeața de pe propriile terenuri, care se împuțina. Tradiția cowboy-lor este pusă și mai mult în pericol începând cu iarna anul 1886, când temperaturile au fost mai scăzute ca niciodată, iar multe vite au murit.
Viața cowboy-lor s-a restrâns în jurul muncii de la fermă, nedepășind propriile granițe, iar ocazional plecau să caute vite sălbatice. În prezent, încă mai sunt ferme de animale în vestul Statelor Unite, însă cowboy-i contemporani sunt văzuți mai degrabă păzind vitele din camionete sau survolând în mici elicoptere deasupra teritoriului fermei.
