Încă de mică, am avut un viciu pentru ciocolată. Zic viciu, deoarece nu rezistam să nu mănânc măcar o bucăţică de ciocolată măcar o dată la două zile. Mama săraca cred că a ajuns să urască ciocolata din cauza mea. Într-un timp, exista o tabletă de ciocolată, al cărei nume nu mai reuşesc să mi-l amintesc, de la care colecţionam ambalajul. Era albastru şi mă atrăgea enorm de tare. Ajunsesem să am vreo două cutii de pantofi pline ochi cu astfel de ambalaje. Primeam mereu ciocolata asta de la naşul mamei de botez, care venea pe la noi în fiecare weekend, aşa că eu începeam de vineri să mă bucur că vine weekendul şi primesc ciocolata cu pricina.
Obsesia mea pentru ciocolată a mers mai departe de-atât. De ambalajele de hârtie şi staniol a trebuit să mă despart odată ce m-am făcut „fată mare”, aşa că am pornit în căutarea altor chestii legate de ciocolată cu care să-mi umplu timpul. Aşă că am trecut la ciocolata caldă. Recunosc că nu mi-a plăcut încă de la început, iar asta cred că s-a datorat, în mare, faptului că ciocolata caldă la plic nu este chiar atât de bună. Dar am rămas plăcut surprinsă când, într-o iarnă, o prietenă m-a scos din casă şi m-a dus într-un local unde serveau ciocolată caldă în nişte borcane micuţe. Atunci, am realizat cât de bună poate fi ciocolata caldă când e făcută cum trebuie şi aşa am mai adaugat încă o plăcere din ciocolată siluetei mele.
Crescând, am început şi să călătoresc şi să descopăr noi colţuri ale ţării care să mă fascineze şi care să mă lase cu gura căscată prin bogăţia lor exprimată într-un mod simplu şi cald. Aşa s-a întâmplat şi toamna trecută când am ajuns pentru prima oară-n oraşul Târgovişte. Am ajuns acolo cu ocazia unui concert şi am apucat să mă bucur puţin de atmosfera oraşului lui Ţepes înainte de începerea concertului. Evenimentul urma să aibă loc într-un club numit La scriitori, local ce va ocupa locul trei în cadrul topului meu despre cele mai bune locale din România unde se serveşte ciocolată caldă. Clubul e unul micuţ, iar faptul că trebuie să ai grijă la cap atunci când intri şi să-ţi iei adio de la semnalul telefonic, te trimite cu gândul la intrarea într-o mică temniţă. Una caldă şi foarte primitoare, în schimb. Afară fiind puţin frig, căci era luna lui octombrie, am decis să-mi cumpăr o ciocolată caldă. Bună alegere am mai făcut. Servită într-un mod rudimentar, într-o ceşcuţă transparentă şi cu un pai, băutura te încălzeşte într-un mod plăcut şi-ţi lasă senzaţia de Crăciun şi de acasă cu fiecare înghiţitură. Viciul meu pentru ciocolată fusese iar satisfăcut într-un mod foarte plăcut.
Al doilea local din topul meu este pub-ul Bibliothèque, aflat în centrul istoric al oraşul meu natal, Braşov. Spre marea mea ruşine, nu am aflat de acest local decât destul de târziu. Adevărul este că e destul de greu de observat pub-ul, asta chiar dacă se află pe cea mai cunoscută stradă pietonală din Braşov, ş-anume Republicii. E greu de observat, deoarece se află într-un gang, iar reclama la un salon de tatuaj e de două ori mai mare şi mai vizibilă decât numele pub-ului, amplasat undeva deasupra, pe o arcadă la intrarea în gang. Cu toate acestea, am reuşit să descopăr pub-ul ăsta, lucru foarte bun căci localul oferă o atmosferă intimă şi plăcută. Încă de la intrare ai impresia că ai intrat într-o bibliotecă old school, cu scaune tapiţate şi cu ceainicul îmbodobit cu flori pe masă. La etaj te salută prietenos de pe pereţi Arghezi, Eliade, Eminescu, iar din vitrine îţi fac cu ochiul cărţile uzate de cititorii eroi, care au reuşit să le acorde atenţie atunci când în faţa lor se afla, spre degustare, a doua cea mai bună ciocolată caldă, şi-anume cea cu sirop picant.
Eram tare curioasă să descopăr cum e genul ăsta de ciocolată caldă, iar rezultatul a fost unul mirific. Într-o cană transparentă, îţi este adusă dulcea băutură, iar faptul că recipientul e transparent te ajută să vezi ce va urma. Pe fundul cănii, zace un lichid roşu care, parcă intenţionat, se separă de restul băuturii. Curajoasă din fire, am gustat direct din acel lichid roşu, dorind să văd cât este de picant şi aşteptându-mă să iau foc. Nu s-a întâmplat asta, iar gustul ce l-am simţit a fost unul delicios. Siropul picant nu era atât de picant pe cât mă aşteptam şi se potrivea minunat cu textura cremoasă a ciocolatei calde. M-am bucurat în linişte de această descoperire, iar, ulterior, am revenit ş-am încercat şi alte sormimente de ciocolată caldă care nu m-au dezamăgit, dar care nici nu au reuşit să ia locul primei gustate.
Localul câştigător, cel de pe locul întâi, este o mică cafenea din oraşul Sighetu Marmaţiei, numită Brick Caffe. Cafeneaua e fix în centrul oraşului şi are şi o mică terasă în faţă. De fiecare dată când am ajuns în Sighet, am ajuns cu treabă, aşa că nu am avut niciodată timp să stau şi să mă bucur de intimitatea localului, dar, în shimb, m-am bucurat mereu de ciocolata caldă pe care o serveau şi la pachet. Am ajuns în Sighet de trei ori şi de fiecare dată am sfârşit prin a consuma minumum două căni cu ciocolată caldă pe zi de la această cafenea. Sighetu Marmaţiei nu e un oraş mare, dar este foarte primitor şi la fel sunt şi cei care lucrează în acest local. Petrecând, de fiecare dată, cam patru zile în acest oraş, iar fiecare zi soldându-se cu bani cheltuiţi pe ciocolata caldă de la Brick, cei care lucrau aici ajunseseră să mă cunoască şi încă de cum intram ştiau ce vreau. Chiar dacă mereu m-am bucurat de acestă băutură dintr-un pahar de carton, de fiecare dată am fost bucuroasă aşa cum eram când primeam ciocolata de la naşul mamei.
Ciocolata caldă de la Brick Caffe va ocupa mereu un loc frunţaş în topul meu, iar asta cred că se datorează gustului pe care-l are, dar şi căldurii cu care mi-a fost mereu oferită.
