Zăpadă roşie in Antarctica, cel mai mare gheţar desprins de Polul Sud şi cea mai blândă iarnă din ultimul secol sunt doar câteva semne că planeta noastră se luptă din răsputeri să-şi păstreze echilibrul, să nu se “sufoce”, să rămână în armonie cu viaţa.
Un nou studiu al National Academy of Sciences (PNAS), o prestigioasă revistă ştiinţifică din SUA, arată că, în pofida nenumăratelor avertismente legate de încălzirea globală şi de consecinţele în lanţ, multe ireversibile, ale acestui fenomen generat, în principal, de activitatea umană, civilizaţia actuală rămâne prizonieră într-un “model de dezvoltare” distructiv, cu implicaţii grave asupra viitorului.
Zăpadă roşie in Antarctica – un fenomen tot mai îngrijorător
În februarie 2020, un centru de cercetare din Antarctica (Polul Sud), din Insula Galindez, a observat că zăpada devine din ce în ce mai roşie, iar o parte a peisajului din ţinuturile zăpezilor veşnice a devenit, în scurt timp, neverosimil. După mai multe analize, s-a ajuns la concluzia că motivul unui fenomen atât de neobişnuit – zăpadă roşie – este o algă microscopică, Chlamydomonas nivalis sau “alga zăpezilor”, care, pe lângă clorofilă, conţine un pigment carotenoid roşu.
În mod normal, în timpul lunilor de iarnă, această algă rămâne în stare latentă, sub formă de spori îngropaţi la câţiva centimetri sub zăpadă sau gheaţă. Când atmosfera se încălzeşte, însă, excesul de lumină şi apa lichidă favorizează germinarea algelor, etapă urmată de apariţia unor flageli care le permit deplasarea spre suprafaţă şi, ulterior, înmulţirea.
Marea problemă, în aceste condiţii în care o mare cantitate de zăpadă roşie se extinde vizibil, este că roşul întunecă zăpada, care reflectă mai puţin lumina solară. Iar lumina care nu este reflectată, este absorbită. Prin urmare, solul din această regiune a Antarcticii stochează mai multă căldură decât de obicei, ceea ce duce la o topire mai rapidă a gheţarilor, oricum deveniţi instabili.
Se creează apoi un cerc vicios legat de această zăpadă roşie. Cu cât se topeşte mai mult zăpada şi gheaţa în care este prezentă alga Chlamydomonas nivalis, cu atât aceste microorganisme vor avea la dispoziţie mai multă apă de care au nevoie pentru a se înmulţi. Un astfel de proces este, aşadar, atât un rezultat, cât şi o cauză a schimbărilor climatice. Cercetătorii au demonstrat că algele pot reduce albedo-ul de zăpadă (capacitatea de reflexie) cu aproximativ 13%.
Toate măsurătorile indică faptul că temperatura pe glob este în continuă creştere şi, prin urmare, fenomenul “zăpadă roşie” va deveni din ce în ce mai puternic, pe perioade îndelungate, agravând dezechibrele deja existente. Şi nu numai în Antarctica, ci şi pe crestele montane inalte, înzăpezite.
În afară de tot mai multe zone cu zăpadă roşie, în Antarctica se înmulţesc si alte semne ale încălzirii globale. Puţinele specii de muşchi şi licheni proliferează mai ales în partea de vest a Antarcticii. Specialişti din lumea întreagă, aflati în centrele de cerecetare din această regiune, ţin sub observaţie flora şi fauna locală, care suferă modificări neliniştitoare. În iarna 2019 – 2020, temperaturile au atins aici şi 18 grade Celsius.
Cel mai mare aisberg din lume s-a desprins definitiv de Antarctica
A68 este denumirea celui mai mare aisberg din lume. Acesta s-a separat de curând, pentru totdeauna, de Polul Sud, şi pluteşte în derivă la 63 de grade latitudine sudică. Are 160 de kilometri lungime, o suprafaţă de 6000 de kilometri pătraţi (de 50 de ori mai mare decât Parisul) şi cântăreşte 1000 de miliarde de tone.
Treptat, vânturile îl vor duce tot mai mult în larg şi nimeni nu poate anticipa direcţia în care va fi dus, când si cum se va topi. Este însă cert că, alături de zăpadă roşie, este un alt semn dramatic al dezechilibrelor la nivel global.
Oamenii de ştiinţă monitorizează îndeaproape alte două aisberguri care urmează să se desprindă de calota glaciară, unul din vestul Antarcticii, cu 300 de kilometri lungime, şi altul din est, care are aproximativ 1500 de kilometri pătraţi suprafaţă.
Echipa proiectului Midas, care studiază efectele încălzirii globale asupra barierei de gheaţă Larsen, de la Polul Sud, atrag atenţia cu insistenţă că Antarctica este una dintre regiunile de pe glob care se încălzeşte foarte rapid.
Desprinderea aisbergurilor uriaşe din calota glaciară este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene, care vor schimba definitiv geografia acestui spaţiu.
Iarna 2019 – 2020 – cea mai caldă din ultimul secol
Luna ianuarie 2020 a fost cea mai caldă dintre toate cele înregistrate de National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA, SUA), din 1880 până astăzi. În nord-vestul Rusiei temperaturile s-au situat între 5 şi 7 grade Celsius. În februarie 2020, valorile pozitive s-au înmulţit. În Munţii Pirinei, temperaturile au atins şi 28 de grade Celsius – un alt record.
Absenţa zăpezii la sol, în multe locuri, a contribuit substanţial la menţinerea unor temperaturi ridicate faţă de cele normale ale anotimpului hibernal. Meteorologii aduc tot felul de explicaţii, dar mecanismele naturale care stau în spatele unor astfel de manifestări rămân, în parte, sub semnul incertitudinii.
Unii specialişti pun temperaturile ridicate ale iernii pe seama perturbărilor vortexului polar (jet stream) – o masă de aer foarte rece, un fel de vârtej care se manifestă la cei doi poli şi care se formează în troposferă (stratul atmosferic care ţine până la altitudinea de 8-15 kilometri).
În mod normal, intensitatea vortexului depinde de diferenţa de temperatură dintre ecuator şi poli, iar acest fenomen este specific regiunilor polare. Însă, când puterea sa slăbeşte, masele de aer se pot îndrepta spre sud. Instabilitatea vortexurilor şi “rătăcirea” lor spre alte zone decât cele specifice este generată tot de fenomenul încălzirii globale.
Or, Polul Nord, în ultimul timp, s-a încălzit de două ori mai repede decât alte regiuni de pe glob, iar fenomenul de zăpadă roşie de la Polul Sud arată ca şi aici încălzirea este accelerată. Evoluţia tuturor acestor manifestări climatice a devenit imprevizibilă, iar meteorologii recunosc că este foarte dificil de anticipat influenţa vortexului mai ales în zonele temperate. Aşa se face că previziunile alarmiste din toamna lui 2019, că va urma o iarnă geroasă, nu s-au confirmat. Au existat, în schimb, fenomene extreme, de scurtă durată.
Pe linia anomaliilor climatice, care se adăugă unor fenomene precum zăpada roşie şi desprinderea aisbergurilor, se înscrie şi previziunea că, până în 2050, de pildă, iarna australiană (care durează din iunie până în septembrie) ar putea să dispară, făcând loc a ceea ce meteorologii au numit “noua vară”. Asemenea schimbări, nedorite, susţin specialiştii, s-ar putea întâmpla şi în alte părţi ale globului.
Zăpadă roşie, aisberguri în derivă, încălzire globală – Terra, încotro?
Autorii unui Raport publicat de curând – “Existential climate-related security risk : a scenario approach” – document care a avut un impact extraordinar asupra publicului de pretutindeni – spun că toate luminile de alarmă ale Terrei sunt aprinse (nu numai “zăpada roşie”) şi că ignorarea semnalelor pe care planeta noastră ni le transmite ar putea duce la distrugerea civilizaţiei umane.
În numai trei decenii de aici înainte, lumea, aşa cum o cunoaştem astăzi, “va putea fi pusă în genunchi”, spun autorii Raportului, dacă omul nu iese din comportamentul său inerţial, adesea iresponsabil. Numai reducerea emisiilor de carbon cu 45%, înainte de 2030, ar putea limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, depăşirea acestei valori fiind dezastruoasă. Concentraţia de CO2 din prezent a mai existat, din cauza vulcanilor, în era dinozaurilor, în urmă cu peste 100 de milioane de ani.
Ecosistemele terestre şi marine se prăbuşesc, zăpada roşie de la poli este nefirească, aisbergurile plutesc în derivă, pădurile au fost decimate, recifurile de corali dispar, fenomenele extreme fac ravagii, zonele moarte din adâncul oceanelor se înmulţesc, calotele glaciare se topesc, punând în pericol regiuni de coastă unde trăiesc milioane de oameni. Toate acestea se refac în milioane de ani sau niciodată. Iar noi nu avem decât o singură casă – planeta aceasta. Terra, încotro?
