“Zeba”, in limba tibetana, vorbita in Regiunea autonoma Tibet, din China, inseamna “cocoasa”. Zebu este denumirea populara pentru Bos taurus indicus, un animal domestic, din categoria bovinelor, avand ca element caracteristic o cocoasa. Stramosul sau este, ca al majoritatii raselor bovine, bourul (Bos primigenius). Zebu este originar din India si a fost domesticit, in urma cu aproximativ 7 000 de ani, dupa cum arata dovezile arheologice, din regiunea Mehrgarh, in sud-vestul fluviului Indus, unde, in neolitic, traia o populatie semi-nomada, a carei ocupatie de baza era agricultura (cultivarea graului, a orzului, cresterea animalelor, in special oi, capre si bovine).
De aici, zebu s-a raspandit in toata Peninsula indiana si, mai tarziu, in Africa, in zonele tropicale, unde s-a adaptat foarte bine la climatul cald si uscat. In privinta perioadei in care zebu a ajuns in partea sud-vestica a Africii, parerile specialistilor sunt impartite. Unii considera ca a fost adus acum 3-4 000 de ani, prin Mesopotamia si Egipt, altii cred ca arabii sunt cei care au contribuit la raspandirea rasei, in mileniul intai d.Hr., aceasta fiind si convingerea malgasilor, populatia din Insula Madagascar, situata in Oceanul Indian, in estul Africii.
Un al doilea moment, in care zebu a fost adus masiv in Africa, a fost in secolul al XIX-lea. Misionarii italieni, dupa 1800, introdusesera in Eritreea (stat din nord-estul Africii) rase europene de bovine, dar odata cu acestea s-a raspandit si pesta bovina, care a decimat septelul local. In aceste conditii, au importat din India un numar mare de zebu, pentru a asigura populatiei locale mijloacele de subzistenta.
Cam in aceeasi perioada, australienii si americanii s-au dovedit incantati de calitatile bovinei cu cocoasa (zebu) si l-au important, realizand ferme infloritoare in America Centrala, in Statele Unite ale Americii si Australia. Dupa ce India si-a castigat independenta, in 1947, de sub tutela Marii Britanii, exportul de zebu a incetat, avand in vedere ca vaca este, in aceasta tara, un animal sacru si indienii nu isi doreau si nu isi doresc plecarea lui peste mari si tari.
Zebu – caracteristici
Zebu este un animal erbivor, cu coarnele curbate, linistit, intelept si docil. Are pielea ca si bovinele europene, dar rosul, griul si negrul sunt, totusi, culorile caracteristice. Pielea acestui animal are capacitatea de a vibra (precum cea a cailor), mijloc de aparare de muste si tauni. Urechile sunt mari si stau, in general, ridicate. Cocoasa de grasime din dreptul greabanului, semnul distinctiv al bovinei indiene, in functie de rasa, poate sa fie mai mica sau mai voluminoasa, dreapta sau cazuta. Aceasta reprezinta o rezerva calorica semnificativa, o forma de adaptare la clima si vegetatia mai putin generoase din zonele in care a trait initial. Un zebu poate sa manance in jur de 70 de kilograme de iarba pe zi si poate atinge o greutate intre 400 si 900 de kilograme.
Zebu – animal sacru
Traditional, in India, zebu a fost crescut pentru lapte si pentru diverse munci. Animalele batrane erau lasate in libertate si ele calatoreau prin sate si prin orase, strabateau strazile (o fac si in prezent), in cautarea hranei pe care le-o ofereau oamenii. In legendele indiene, zebu este “Gao Mata” (“Mama Universala”), este “aghnya” (“Cea care nu poate fi ucisa”), indicandu-se, in felul acesta, in mod precis, faptul ca trebuie sa beneficieze de protectie absoluta. Zeul vedic Indra este comparat adesea, in miturile autohtone indiene, cu un taur.
In mai multe texte ale budhismului zen, zebu (sau orice alta bovina alba sau neagra) este asociat drumului spiritual al iluminarii, animalul reprezentand puterea ascunsa a sufletului, o manifestare a sacrului.
Si in Madagascar, zebu este considerat animal sacru. De altfel, se pare ca insula avea, la un moment dat, tot atatia zebu cati locuitori, Bos taurus indicus fiind un simbol al puterii si al bunastarii. Zebu mai este, in credintele populatiei malgase, intruchiparea intelepciunii si a sperantei in viitor. In comunitatile traditionale, el insotea omul in toate momentele importante din viata, era inclus in diverse ritualuri, care tineau de nastere, maturizare (casatorie) sau moarte.
In Egipt erau venerate toate rasele de bovine, urmase ale bourului, erau adapostite in temple, pentru ca oamenii, ingrijindu-le, sa castige bunavointa zeilor, a zeitei Hathor, de exemplu, ocrotitoarea maternitatii, sau lui Isis, zeitate a primaverii si a renasterii. In Misterele lui Osiris, trupul zeului era inchis, simbolic, intr-o vaca de lemn, cu discul solar intre coarne, si renastea in urma gestatiei acesteia.
La populatiile africane nomade, prestigiul unei familii se masura in numarul de zebu pe care ii poseda. Nu omorau animalul niciodata, dar considerau ca sangele lui (pe care il prelevau cu ajutorul varfului unei sageti) are virtuti magice.
