Zero, inainte de a deveni un simbol numeric, ilustreaza o adevarata istorie a gandirii, cu valente folozofice adeseori, de vreme ce poate semnifica absenta, vidul, neantul. Zero a fost inventat in momentul in care a devenit evident ca cifrele, in scris, mai aveau nevoie de un semn, pentru a exprima anumite valori numerice. De exemplu, diferenta dintre 51 si 501 nu se putea face (in scriere) decat lasand, in cea de-a doua situatie, un spatiu liber intre 5 si 1 (5 1).
Babilonienii sunt cei care au folosit, primii (aproximativ prin secolul al III-lea i.Hr.), doua linii (pene) inclinate, pentru a face aceasta diferenta intre numere, cu atat mai mult cu cat tot ei foloseau un sistem numeric, in care valoarea unei cifre era data de pozitia ei (adica, prima coloana – a sutelor, a doua – a zecilor, a treia – a unitatilor, regula valabila si astazi). Nu utilizau insa acest semn (zero) decat in interiorul unui numar, niciodata la inceput sau la sfarsit. In America, in cadrul civilizatiei maya, independent de inventia babilonienilor, se utiliza, pentru zero, o hieroglifa, un simbol pictural, fara marime proprie, sub forma de cochilie de melc.
Savantii indieni, foarte buni matematicieni, pasionati de aritmetica, geometrie, dar, mai ales, de algebra, l-au introdus pe zero, ca simbol numeric (in secolul al doilea d.Hr.), plasandu-l intre -1 si 1, evaluandu-l ca numar non-natural, nici pozitiv, nici negativ. De altfel, aceasta interpretare corespundea foarte bine filozofiei hinduse, in care vidul si infinitul sunt esenta insasi a cosmosului (un “gol” plin de potentialitate, de latente). In mod similar, in sistemul numeric, zero nu insemna nimic, dar, cu ajutorul lui, se puteau alcatui diverse alte numere. Zero a fost definit, astfel, ca rezultatul scaderii unui numar din el insusi (x-x=0) si indienii l-au numit “shunya”, adica “vid”, prin extensie, zero, reprezentat grafic printr-un mic cerc. In secolul al VII-lea, matematicianul Brahmagupta scrie o lucrare in care care include si numerele negative, precum si pe zero, ca simbol numeric, definindu-i proprietatile astfel: “Daca zero este adunat la un numar sau scazut dintr-un numar, numarul respectiv ramane neschimbat, iar un numar inmultit cu zero devine zero”. In secolul al X-lea, Bhaskara, un alt celebru matematician indian al inceputurilor, stabileste ca 1/0= infinit.
In Occident, zero, cu acest inteles, de simbol numeric, a ajuns mult mai tarziu, in secolul al XII-lea, dupa ce un indian, in 773, ii aduce califului din Bagdad, scrierile lui Brahmagupta, care vor fi dezvoltate, imbunatatite si, ulterior, traduse in spaniola.
De aici inainte, din momentul in care zero a fost acceptat ca simbol numeric, calea progresului stiintific era larg deschisa, dand o noua dimensiune (abstracta) matematicii.
Cuvantul “zero” vine din limba araba, in care cuvantul indian “shunya” (vid) a fost tradus ca “as-sifr”, a fost preluat apoi de germani, in secolul al XIII-lea, ca “cifra”, apoi ca “zyphra”, tradus in latina ca “zephiro” si valorificat de Fibonacci, matematician italian din secolul al XIII-lea, care defineste sirurile de numere care ii poarta numele, dupa o anume recurenta: un numar Fibonacci reprezinta suma a doua numere anterioare, iar raportul dintre doua numere Fibonacci este 0,618. In limba italiana, latinescul “zephiro” devine “zeuero”, apoi “cero”, de unde este imprumutat de francezi – “zero”, iar in limba romana este un imprumut din franceza.
Zero – simbol numeric, filozofic si mitologic
- Egiptenii antici considerau ca zero este simbolul creatiei divine, o expresie a unitatii contrariilor, in care se gaseste sursa si radacina naturii eterne;
- In conceptiile ezoterice chineze, zero (nimicul) era apreciat ca avand o incarcatura negativa, de aceea nu putea fi considerat punct de plecare pentru nimic. Numaratoarea chinezeasca incepe intotdeauna cu “unu”;
- Pentru budhistii zen, zero este, pe de o parte, totalitatea Universului, iar, pe de alta, vidul fundamental, de dincolo de timp, din care vin toate lucrurile;
- In religia taoista (China, incepand cu secolul al II-lea i.Hr.), zero este principiul feminin al Universului, o stare care preceda nasterea, ceva independent si inalterabil, care se afla peste tot si nu inceteaza nici o clipa sa existe;
- In mitologia occidentala, zero este simbolul eternitatii.
