Printr-o hotarare a Guvernului Romaniei, de la sfarsitul anului trecut, anul 2014 a fost declarat « Anul Brancoveanu », implinindu-se 360 de ani de la nasterea marelui domnitor si 300 de ani de la martiriul Brancovenilor. Dupa cum se precizeaza in documentul mai sus mentionat, « actiunile si manifestarile din cadrul Programului national „Anul 2014 – Anul Brancoveanu“ se vor desfasura sub patronajul primului-ministru al Romaniei si vor fi coordonate de un comitet special constituit in acest sens“. De asemenea, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat implicarea in acest proiect, prin organizarea unui Simpozion National, consacrat Sfintilor Martiri Brancoveni.

Constantin Brancoveanu1

Constantin Brancoveanu, domnitor al Tarii Romanesti, intre 1688 – 1714, canonizat de Biserica Ortodoxa Romana, la 15 august 1992, si sarbatorit pe 16 august, este una dintre cele mai puternice figuri ale istoriei nationale. Nascut la 15 august 1654, intr-o familie de boieri, din judetul Olt, si ramas orfan de tata, la varsta de doar un an, a fost crescut de Serban Cantacuzino, unchiul sau, si el o personalitate marcanta in istoria si cultura autohtona, care s-a ingrijit sa ii dea o educatie aleasa, ceea ce l-a ajutat sa devina ambasador, la Viena, Aga si Mare Logofat. Dupa moartea lui Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu a devenit domnitor al Tarii Romanesti, preocupat, inca de la inceput, de independenta tarii, de progresul economic si cultural, precum si de o politica de echilibru in raport cu tarile vecine.

Remarcabila a fost contributia domnitorului in plan cultural, in perioada sa impunandu-se ceea ce, in arhitectura romaneasca, se numeste stil brancovenesc, o sinteza de elemente apartinand traditiei locale, renascentismului european (ale carui ecouri au ajuns, la noi, mai tarziu) si barocului, un curent artistic (manifestat in pictura, muzica, arhitectura, literatura), caracterizat prin bogatia detaliilor, a ornamentatiilor (arcade, bolti, turle, domuri etc.), prin grandoare, contrast, clar-obscur etc. In aceasta maniera au fost construite sau refacute ctitoriile brancovenesti – Manastirea Horezu, Sambata de Sus, Polovragi, Mogosoaia etc. – adevarate bijuterii arhitecturale. Domnitorul a incurajat, de asemenea, infiintarea de scoli (fiind, de exemplu, unul dintre cei mai importanti donatori pentru sustinerea invatamantului in Scheii Brasovului), tiparirea de carti si manuale, infiintarea de biblioteci, a pus fundamentele Acadeniei Domnesti, din Bucuresti, in 1694, l-a adus in tara, de la Istambul, pe Antim Ivireanu, viitorul mitropolit al Tarii Romanesti, de numele caruia se leaga inflorirea extraordinara a tipariturilor (carti romanesti, dar si traduceri din greaca, slava, turca, armeana etc.).

Timp de aproape 20 de ani, pana prin 1709, Constantin Brancoveanu a reusit sa duca o politica externa care sa asigure tarii un anume echilibru, in conditiile in care era vasal Imperiului Otoman, iar Sfantul Imperiu Roman (Habsburgic) ajunsese, dupa ce Transilvania, prin Tratatul de Pace de la Karlowitz, din 1699, trecuse sub stapanirea acestuia, pana la hotarele Tarii Romanesti. Greseala care i-a periclitat autoritatea a fost atitudinea ezitanta intre tarul Rusiei, Petru cel Mare, si Poarta Otomana, in contextul in care armata ruseasca, dupa victoria de la Poltava, impotriva Suediei, a patruns in Moldova, pentru a-i infrunta pe turci. Brancoveanu a incercat o alianta cu rusii, in ascuns, pastrand o atitudine prudenta fata de Imperiul Otoman, urmand sa treaca definitiv de partea unei tabere sau a alteia, in functie de cursul evenimentelor. Planul i-a fost insa dejucat de turci, care l-au pus domnitor, in Moldova, pe Dimitrie Cantemir, dusman al Brancovenilor.

Constantin Brancoveanu
Constantin Brancoveanu sursa: ziaruldevrancea.ro/special/educatie/1588806877-domnia-lui-constantin-brancoveanu-model-pentru-politicienii-de-azi.html

Dupa batalia de la Stanilesti (1711), in care tarul Petru cel Mare a fost invins de turci, Brancoveanu nu a avut alta solutie decat sa incheie pace cu cei din urma. Razbunarea sultanului pentru tentativa domnitorului roman de a se alia cu tarul Petru cel Mare a venit peste trei ani, cand Brancoveanu credea ca animozitatile s-au stins. In imprejurarile in care Constantin Brancoveanu era preocupat de nunta fiului sau, Radu, cu fata lui Antioh Cantemir (fratele lui Dimitrie Cantemir), aflata la Istambul, trimitand sultanului 4000 de galbeni si o blana de samur, Ali Pasa, comandantul armatelor turcesti, care se pregatea sa ingenuncheze Sfantul Imperiu Roman, a decis sa il inlature de la tron pe Brancoveanu, in care nu mai avea incredere. In 1714, acuzat nu numai ca ar fi complotat cu rusii, impotriva turcilor, dar si ca, dupa cum arata, in scrierile sale, cronicarul turc, Mehmed Rasid, „adunase multe bogatii si arme pentru a se opune si pregati o rascoala, asteptand ca sa-si arate dorinta de a domni in chip absolut independent”, Constantin Brancoveanu a fost mazilit, dus la Istambul, in inchisoarea Edicule, impreuna cu toata familia.

A urmat martiriul, una dintre cele mai dramatice si impresionante situatii pe care istoria romaneasca a cunoscut-o vreodata. Sub ochii domnitorului roman, primul a fost decapitat Ienache Vacarescu, ginerele sau, apoi fiii cei mari (Constantin, Serban, Radu), mezinul Mateias si, la sfarsit, tatal. In Cronica romanilor si a mai multor neamuri, Gheorghe Sincai, reprezentant de seama al Scolii Ardelene, descrie astfel teribilul martiriu : „Odata cu Brancovanul au pierit cei patru feciori ai lui, carora el le-a grait astfel in ora mortii: „Iata, toate avutiile si orice am avut, am pierdut! Sa nu ne pierdem incai sufletele… Stati tare si barbateste, dragii mei! sa nu bagati seama de moarte. Priviti la Hristos, mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit.

Credeti tare intru aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta voastra pentru viata si lumea aceasta…”. Acestea zicand el, porunci imparatul de le taiara capetele, intai ale feciorilor, incepand de la cel mai tanar, si mai pe urma a taiat capul lui Constantin Brancovanu, si aruncara trupurile in mare. Si crestinii, dupa aceea, aflandu-le, le-au astrucat la Patriarhie”. Se spune ca fiul cel mai mic, Matei, in varsta de numai 11 ani, inspaimantat de ceea ce se intampla sub ochii lui, ar fi ingenuncheat, la picioarele sultanului, promitand sa treaca la religia musulmana, daca va fi iertat. Numai ca, in momentul acela, a auzit vocea tatalui sau, spunandu-i : « Mai bine sa mori de o suta de ori decat sa iti pierzi credinta », vorbe care i-au dat curaj, l-au facut sa se ridice in picioare si sa spuna curajos : «  Vreau sa mor crestin ! Loveste ! ». Capetele Brancovenilor au fost purtate apoi, in varf de sulite, pe strazile din Istambul, iar trupurile le-au fost aruncate in mare.

Din insula Halki, unde fusese inmormantat de catre cei care l-au gasit, trupul lui Constantin Brancoveanu a fost adus, ulterior, de catre Doamna Marica Brancoveanu, la una dintre ctitoriile sotului sau – Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Multa vreme nu s-a stiut al cui este mormantul deasupra caruia se afla o candela de argint, pe care era inscriptionat, cu litere marunte, numele domnitorului. Mitropolitului Conon Aramescu Donici si lui Nicolae Iorga, in 1914, li se datoreaza identificarea ramasitelor pamantesti ale celui care a fost Marele Domn Constantin Brancoveanu, un exemplu de spirit luminat si de demnitate, cinstit, in fiecare an, la data de 16 august, dupa canonizarea din 1992.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.