Din anul 1998, românii de pretutindeni celebrează pe 26 iunie Ziua Drapelului Național, simbol al identității, libertății, al independenței si unității. Este un simbol recunoscut și iubit de către toți cetățenii, de la cel mai mic și până la cel mai în vârstă. Aceasta deoarece drapelul nu este doar un steag tricolor care oferă identitate unui stat: este mai mult decât atât, poartă în sine valorile și visele unui popor și ale fiecărui om în parte.

Ziua Drapelului Național
Ziua Drapelului Național

Deși în ziua de astăzi patriotismul nu se mai află chiar în fruntea valorilor oamenilor, nu există român care să nu simtă emoție atunci când își vede drapelul național, acesta reprezentând atât statul, cât și pe fiecare cetățean. Vedem cum, în cadrul manifestațiilor, al ceremoniilor, al concursurilor și competițiilor internaționale, cetățenii rezonează văzându-și steagul. Mândria, dar mai presus de aceasta, sentimentul de apartenență, de comuniune și de identitate națională fac românii să se simtă atașați de acest simbol.

Drapelul Național, mai mult decât un steag

Drapelul Național simbolizează egalitatea, libertatea, independența și unirea tuturor românilor; cele trei culori cunoscute – roșu, galben și albastru – sunt dispuse pe steag în așa fel încât să reprezinte verticalitate (sunt dispuse vertical și nu orizontal), egalitate (sunt dispuse în mod egal pe suprafața steagului), perfecțiune (cifra trei este cifra desăvârșită, totală, perfectă, rezultată din unirea cifrei unu si doi, simbolic unirea între cer și pământ).

Culorile în sine poartă și ele semnificații specifice: roșul este corelat cu roșul sângelui și se referă la frăția de sânge, galbenul este corelat cu galbenul câmpiilor și se referă la abundență, iar albastrul este corelat cu albastrul cerului și se referă la libertate. De altfel, nu se poate ignora faptul că roșul, galbenul și albastrul sunt cele trei culori regăsite în arta populară – în special pe țesăturile țăranilor români.

Citește și:  Te-ai întrebat vreodată cum a trăit cetățeanul roman? Descoperă aici totul despre viața în Roma antică

Mic istoric al Drapelului Național

În ziua de 26 iunie, anul 1848, tricolorul va deveni simbolul național al românilor de pretutindeni, iar Ziua Drapelului Național comemorează această dată importantă din istoria României. Încă din anul 1834, armata română arbora ca simbol steagul tricolor cu un vultur dispus in centru.

Drapelul Național este rezultatul unirii celor două steaguri ale Țării Românești (galben și albastru) și Moldovei (roșu și albastru). În anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza este ales domn sub steagul tricolor, însă culorile sunt așezate pe orizontală: albastru sus, galben la mijloc și roșu jos; în 1861 domnitorul decretă tricolorul ca drapel național: „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții și unde se vor naște copiii voștri”. Domnitorul Carol I, în anul 1867, este cel care adoptă drapelul pe care astăzi îl sărbătoresc toți românii.

Așadar, ziua de 26 iunie celebrează mai mult decât un simplu însemn național – celebrează simbolul statului român, simbol al libertății, al independenței și unității și nu în ultimul rând al apartenenței fiecăruia. Ceremoniile organizate ne reamintesc că suntem oameni, femei sau bărbați, fii sau fiice, mame sau tați, dar suntem în primul rând români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.