Pe un frig fantastic, am pătruns în comuna Coșbuc din Bistrița Năsăud. Casa memorială a fost transformată într-un mic și pitoresc muzeu rural ce reușește să iasă în evidență, făcând pe mulți dintre turiști să se oprească și să vrea s-o viziteze.
La origine, satul se chema Hordou, dar ulterior a fost ridicat la rang de comună și i s-a dat numele celebrului poet. Casa muzeu este, de fapt, casa în care George Coșbuc a văzut lumina zilei în data de 20 septembrie 1866. Reprezenta cea de a 13-a generație de preoți a familiei, însă avea să rupă tradiția aceasta. Tatăl său se însurase cu mama lui George Coșbuc atunci când ea era încă minoră, astfel că a luat-o cu învoire specială de la părintele ei.
Casa este una extrem de friguroasă; deși afară erau -9 grade Celsius, în interior era chiar mai frig de atât. Domnul care ne-a poftit într-un tur al casei memoriale ne-a mărturisit că zidurile sunt făcute din piatră și, fiind duble din punct de vedere al grosimii, mențin o temperatura extrem de joasă. Este atât de frig, încât aproape nu poți sta să vizitezi încăperile. Te întrebi cum oare făceau față gerului membrii familiei Coșbuc cu peste 150 de ani în urmă. Casa fost construită cu 5 încăperi chiar de Sebastian Coșbuc în anul 1840.
Se intră prin spate, din mijlocul unei micuțe grădini frumos amenajate cu băncuțe joase de lemn și un strop de verdeață. Casa este destul de înaltă, ridicată un strop deasupra nivelului străzii, iar intrarea duce în tindă, un hol destul de întunecos și de-a lungul căruia au fost frumos amplasate obiecte de uz casnic, pentru bucătărie, cele originale, aparținând familiei Coșbuc.
De altfel, absolut tot mobilierul și piesele expuse sunt cele păstrate din familia marelui poet. Se pot vedea în tindă ceaunul, vasele cu mirodenii, fundul de lemn, printre câteva unelte de prelucrat pământul.
Urmează principala încăpere care reprezintă ceea ce noi numim azi camera de zi; pe vremuri, i se spunea camera de dinainte sau camera de oaspeți. Destul de mică în ceea ce privește suprafața, extrem de rece, dar luminoasă, se bucură de câteva piese de mobilier pline de farmec. Chiar în mijlocul încăperii se găsesc o masă, câteva scaune și o bancă, toate din lemn închis la culoare și frumos împodobite cu țesături tradițional populare.
S-a păstrat și soba, înaltă și albă, iar ferestrele înguste și înalte apar ca niște adevărate bijuterii prin care se revarsă lumina zilei. Pe dinafară, ferestrele se închid cu obloane de lemn, sculptate cu semnul Crucii. Pe dinăuntru, deasupra ferestrelor sunt agățate ștergare populare, de o parte și de alta a farfuriilor cu motive tradiționale.
Preot credincios fiind, într-una dintre camerele casei, Sebastian Coșbuc își amenajase ceea ce se cheamă „chilia”, un spațiu îngust, dar lung, mărginit la un capăt de un pat țărănesc și cu pereții plini de icoane.
Emoționantă este vederea unui pătuț mic pentru bebeluș, dar și băncuța de școlar a lui George Coșbuc, ambele prelucrate cu dragoste părintească în lemn.
George Coșbuc a fost cel de-al optulea din cei 14 copii ai lui Sebastian și Maria Coșbuc, dar dintre aceștia 6 nu au ajuns la maturitate. Copilăria lui George stă sub semnul talentului ieșit din comun. Învață mai multe limbi străine, scrie poezii, traduce. Tatăl său insistă ca George să îi calce pe urme și să devină preot greco-catolic; George Coșbuc nu are curaj să își înfrunte tatăl, astfel că își depune dosarul la seminarul teologic din Gherla, având însă grijă să „rătăcească” o parte din actele necesare înscrierii. Scapă astfel de preoție și se îndreaptă cu avânt spre Facultatea de Filozofie din Cluj.
Din acest moment, casa părintească e lăsată în urmă, dar ea continuă până azi să păstreze vie amintirea lui George Coșbuc. Turiștii pot vedea cu ochii lor câteva dintre lucrurile personale ale marelui poet: pelerina și pălăria, o etajeră de lemn pe care își păstra cărțile și o parte din corespondența privată.
În celelalte două încăperi ale casei memoriale George Coșbuc din Bistrița Năsăud, a fost amenajat un mic muzeu literar, fiind adus mobilier specific expozițiilor. Aici, se află o serie impresionantă de documente legate de viața și activitatea marelui poet – manuscrise, articole de ziar, cărți traduse de Coșbuc, scrisori private, caiete cu paginile pline de rânduri așternute de mână.
În aceste două încăperi – muzeu, impresionante sunt două lucruri: o sobă de teracotă, cu un ornament neobișnuit, în două culori aprinse și portretul lui George Coșbuc, creat cu câțiva ani înainte să se stingă din viață.
Tot aici, este locul în care afli de marea tragedie care a marcat destinul poetului: a avut un singur fiu, pe nume Alexăndrel și care se dovedise genial încă din copilărie. Avea o ușurință fantastică de a deprinde limbi străine, scria și făcea traduceri foarte grele încă de la o vârstă fragedă. Prietenii lui George Coșbuc obișnuiau să-l tachineze pe poet, amenințându-l că fiul său era chiar mai dotat intelectual și literar decât el însuși.
Dar Alexăndrel nu a apucat să își depășească părintele. La nici 19 ani, s-a urcat în mașina unui boier de Teleorman și din cauza vitezei, mașina Mercedes Benz s-a răsturnat; boierul a murit pe loc, în timp ce tânărul a fost dus la spital cu capul crăpat. A murit în zorii zilei.
George Coșbuc nu a putut îndura chinul pierderii unicului său fiu și, trei ani mai târziu, s-a stins din viață plin de amărăciune și durere.
Casa din comuna Coșbuc a fost moștenită de fratele cel mai mic al lui George Coșbuc, Aurel, iar de la nora acestuia, în anul 1954, casa a fost cumpărată de statul român.
În spatele curții, a fost amenajat un spațiu expozițional pitoresc, cu puternic caracter țărănesc. Sunt expuse în aer liber, într-un soi de șură deschisă tot soiul de obiecte originale care au aparținut familiei Coșbuc, unelte folosite la munca câmpului, mobilier în lemn, dar și crucile de marmură ale părinților Sebastian și Maria.
Casa memorială George Coșbuc este una dintre cele mai frumoase și emoționante case memoriale din Bistrița Năsăud, iar vizita se face contra cost. Taxa este însă modică, în raport cu condițiile excelente în care este păstrat micul muzeu al copilăriei lui George Coșbuc.
