Una dintre destinațiile favorite ale românilor în ce privește Ardealul este, cu siguranță, Sibiul. Și cum nu mai e cazul să insist ce are acest oraș așa spectaculos de te atrage mereu, mă rezum la a-ți prezenta astăzi un loc din Sibiu pe lângă care, dacă treci grăbit nu vei avea decât de pierdut!
Îți trebuie răbdare să vizitezi Sibiul. Și, pe lângă răbdare, îți trebuie ceea ce se numește curiozitatea turistului. La orice pas ți se deschid privirii străduțe întortocheate ce te transpun fără să vrei, în alte lumi. Dar, dacă vrei cu adevărat să încerci pe pielea ta cum e să sari dintr-o lume în alta la fiecare cinci minute, vizitează Palatul Brukenthal!
Mai întâi de toate trebuie să știi că palatul i-a aparținut lui Samuel von Bruckenthal, guvernator al Transilvaniei, singurul sas de aici care a ajuns la o asemenea funcție și un mare colecționar de carte și artă. A fost ridicat la rangul de baron de către împărăteasca Maria Tereza. A construit palatul care îi poartă numele în 1779, în stil baroc târziu. Colecțiile de artă pe care a reușit să le adune în timp au putut fi admirate de către publicul larg cu trei ani înainte de inaugurarea oficială a Muzeului Luvru din Paris. Palatul a devenit muzeu public în anul 1817 și, de atunci funcționează ca atare.
Galeriile de Artă Contemporană!
Când plătești biletul de intrare, mai ales dacă te afli pentru prima dată acolo, ai impresia că nu merită un muzeu atâta atenție (12 sau 15 lei, nu îmi amintesc exact), fără drept de fotografiere. Te întrebi ce e așa special la niște tablouri, mai ales dacă ești novice în domeniu. Ei bine, acele tablouri reușesc cu fiecare pas pe care îl parcurgi prin fața lor să te aducă la momentul în care au fost create. Reușești fără să vrei să fii chiar acolo, lângă cel care, mai întâi, concepe o idee. Fie că este vorba de scene biblice realizate în stil renascentist, peisaje sau natură moartă, fiecare tablou în parte are o poveste.
Te întrebi cum oare să nu te plictisești numai la gândul ca vei vizita două etaje (da, ai citit bine) de săli pline cu tablouri? Ei bine, află ca eu am stat acolo mai bine de trei ore și, în afară de oboseală, sentimenutul de mai sus nu l-am încercat. Ba, mai mult am simțit cum respir aerul unei epoci demult apuse dar, totodată, atât de prezentă în lumea mea, prin acele reprezentări artistice.
Pentru că acolo, printre sălile ce adăpostesc Picturile Școlii Falmande și Olandeze, sau ale celei Austriece și Germane sau chiar Pictura italiană descoperi că fiecare pânză cotată astăzi la sume exorbitante s-a născut dintr-o viziune.
Albul din care se naște o legendă!
Te afli în fața unei pânze albe. Ai la îndemână un set de pensule, pasteluri, uleiuri și o idee. Dă-i viață! Trasează ușor contururile. Plimbă-ți gândurile pe pânza albă, în așa fel încât, ceea ce va rezulta, să fie copia fidelă a viziunii tale! Dă-i formă! Vezi cum cade lumina mai bine într-un unghi sau altul! Realizează corect proporțiile! Dă-i culoare la sfârșit! Iar acum, privește-o! Și gândește-te că opera ta trebuie să fie suficient de importantă, suficient de bine realizată, suficient de impresionantă încât să reziste măcar patru-cinci sute de ani! Știu, nu e deloc ușor!
În pânzele care nu sunt protejate cu geamuri anti-efracție poți vedea toate acestea! Dacă le privești cu atenție poți observa cum autorul a încercat să dea lumină unei expresii, unui gând încrusat pe chipul cuiva, să scoată în evidență un anumit moment sau detaliu din natură. Și, pe lângă toate acestea, reușesti să vezi și trecerea timpului, peste o astfel de pânză, peste viziunea unui om care a trăit acum patru sute de ani, peste ideea pe care el a reușit să o scoată la lumină din imaginația sa! Mai apoi, această idee a fost împăturită și lăsată foarte mult timp, într-un colț, într-un atelier prăfuit până când, cineva a avut inspirația să o despacheteze, să o evalueze, să îi cerceteze fiecare strat de culoare, să îi suprapună formele și stilul cu alte opere ale aceluiași autor și să constate că, într-adevăr este o capodoperă demnă de Brukenthal!
Sunt chipuri și chipuri aici, date acelorași personaje, în epoci diferite sau de autori diferiți. Mă refer în special la familia Divină, surprinsă în diferite stadii ale evoluției sale: de la nașterea pruncului Iisus și până la răstignirea Lui! Și parcă din sumedenia aia de tablouri, Fecioara Maria are cele mai multe reprezentări! În epoca Renascentistă erau la modă tablourile cu chipuri de femei. Apreciez detaliile. Apreciez expresiile. Apreciez sentimentele întipărite pe chipuri. Eu însă, pe Fecioara Maria mi-o imaginez un pic mai altfel totuși.
Ce mi-a atras atenția în mod deosebit a fost o lucrare realizată de către Franz Caspar Sambah. Era un Iisus coborât de pe cruce. Cred că am stat aproximativ un sfert de oră în fața lui. Nu mă puteam dezlipi de expresia aceea ce parcă ieșea din spațiul tabloului ca într-un 3D realizat înainte de vreme, ocolea sala, pentru ca, la final să îmi invadeze ființa. A fost un sentiment unic. O experiență în care treci de la rememorarea acelui moment biblic cu o încarcatură sentimentală deosebită, la stările pe care trebuie să le fi încercat autorul tabloului și, la final, la starea care îți rămâne ție, privindu-l. Cu siguranță ca să realizezi așa ceva îți trebuie pe lângă talent, multă forță interioară.
Covoare anatoliene și saloane dichisite
Nu poți trece dintr-o sală în alta a Palatului Brukenthal fără să rămâi surprins de bogăția artei sub diferite forme ale ei. Motive geometrice, sfoara timpului sau drumul vieții, le regăsești cu ușurință pe covoarele anatoliene realizate manual. Dacă nu ești un cunoscator al acestor modele ai spune că sunt realizate de țesătoarele noastre din satele maramureșene. Sunt de o frumusețe extraordinară, pline de înțelesuri, culoare și viață.
Cu pașii șoptiți mă îndrept către altă sală. Deodată, din vremuri apuse doamne, domnițe dichisite își dezvăluie poveștile pe divanele brodate cu diferite motive, de la cele animale până la cele florale. Parcă le și vezi, cochete, vesele, zgomotoase, aranjându-și coafurile în oglinzile argintate sau admirându-și ținutele realizate din brocarturi, mătăsuri, dantelării sau catifele scumpe!
Și cum asemenea distinse personaje nu le puteai găsi într-un alt loc, în aceste săli s-au îngrămădit într-o ordine firească piese de mobilier care mai de care mai arătoase, concurând cu imaginea domnițelor de altădată! Astfel, parcă-parcă îți vine să îți odihnești pașii obosiți pe una din canapelele brodate cu fir de aur și argint sau să savurezi o cafea într-una din ceștile din cel mai fin porțelan, la una din măsuțele atent sculptate din lemn de mahon și împodobite cu tot felul de scenete de vânătoare sau mozaicuri alambicate!
E o poveste Brukenthal-ul acesta! O poveste care te prinde fără să vrei, te atrage în mrejele ei sală dupa sală, deschizându-ți uși către alte povești. E o poveste în poveste, fiecare tablou, fiecare piesă de mobilier, fiecare sculptură de acolo. Îți trebuie nu o zi întreagă ci, poate, vreo săptămână dacă nu mai mult să vizitezi pe îndelete tot Palatul Brukenthal! Și, dacă îți mai spun și că aici sunt expuse, din vreme în vreme lucrările marilor artiști universali, precum Dali de exemplu, că, an de an palatul este ticsit de turiști veniți din toate colțurile lumii nu mai e decât o chestiune de timp până vei păși dincolo de ușa cea grea a istoriei, în vizită la Bruckenthal!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!