Ursul peșterilor (Ursus spelaeus): giganții Pleistocenului dispăruți

Cel mai raspandit animal carnivor din Pleistocenul Europei este Ursus spelaeus sau ursul pesterilor. Acest animal era carnivor si nu omnivor cu sunt anumite specii de ursi mari ce apartin familiei Ursidae (ursul negru asiatic, ursul negru, ursul polar, ursul Panda, ursul Brun sau Grizzly). Conform paleontologilor ursul de caverna a trait in urma cu 2,6-2,7 milioane de ani si a disparut in perioada ultimei glaciatiuni.

Fosilele sale, descoperite în peșteri din întreaga Europă, oferă o privire fascinantă asupra vieții din timpul ultimei glaciațiuni.

Cum arăta ursul peșterilor și ce îl făcea unic

Ursul de pestera a fost contemporan cu omul primitiv si era oarecum diferit de ursul brun din prezent.

Se remarca prin linia abrupta a profilului frontal dar si prin cocoasa bine evidentiata din partea dorsal-anterioara. Avea un corp impresionant, un aspect robust, puternic, fioros, putea sa ajunga la lungimea de 2-3 m, greutatea de pana la 600 kg, inaltimea la greaban de 1,7 m si inaltimea totala de 3 m cand se ridica pe membrele posterioare.

Masculul se deosebea de femela mai ales prin marimea corpului si greutatea mai mare. Capul sau era foarte mare, masura chiar mai mult de jumatate de metru si impresiona prin regiunea craniana si mai putin prin cea faciala. Avea falcile puternice, dintii mari, iar muschii de pe partea superioara a capului foarte dezvoltati.

Numele sau se datoreaza obiceiului de a hiberna in pesteri si de a-si creste puii intr-un astfel de adapost.

De asemenea pestera era si locul ales de urs pentru a muri. Astfel se explica ramasitele sale fosile descoperite in pesteri, unele cranii ce prezentau urme de lovituri provocate probabil de vanatori. Cel care a descris pentru prima oara aceasta specie intr-o publicatie a fost Johann Friedrich Esper in anul 1774, pe baza unor oase fosile descoperite intr-o pestera din Elvetia in anul 1771.

Avand in vedere mediul auster in care traia se intelege capacitatea sa de adaptare la frigul glaciar, mai ales ca blana sa groasa alcatuita din fire de par lungi si dese ii proteja perfect corpul la fel cum si azi ursul brun este favorizat de o astfel de blana in lunile geroase de iarna.

Cauzele dispariției ursului peșterilor

Disparitia acestei speci se banuieste ca s-ar datora conditiilor austere din pesteri, frigului, umezelii, bolilor, foametei, sau schimbarii conditiilor climatice. Se pare ca animalele sufereau de rahitism, tuberculoza, reumatism, pietre la rinichi si alte boli cauzate de frig si lipsa hranei. Urmele unor arme din piatra pe oasele lor arata ca cei mai mari dusmani ai ursilor erau locuitorii pesterilor, oamenii primitivi.

De asemenea cercetatorii au ajuns la concluzia ca ursii de pestera erau ucisi pentru craniile si oasele lor, care erau folosite drept trofee sau in scop ritualic de triburile de vanatori. Acest lucru este demonstrat de piramida (alcatuita din zeci de oase si cranii) descoperita intr-o pestera din Engadin din Alpi.

In tara noastra se gasesc peste 100 de pesteri in care s-au descoperit oase ale ursilor de pestera. Dintre acestea amintim Pestera Muierilor din Gorj, Pestera de la Alesd, Pestera Cioclovina din Hunedoara. In Pestera Ursilor din Muntii Bihor s-au descoperit peste de 3700 de resturi fosile, din care foarte multe au apartinut unor exemplare de ursi de caverna.

Rolul ursului peșterilor în mitologia umană

În numeroase culturi primitive, ursul peșterilor ocupa un loc central în mitologie și rituri. Descoperirile arheologice sugerează că oasele și craniile sale erau folosite în ritualuri religioase, iar reprezentările sale pe pereții peșterilor arată respectul pe care oamenii primitivi îl aveau pentru această creatură. Studiile recente arată că relația dintre om și urs nu era doar una de competiție, ci și de admirație profundă.

Ce ne spun fosilele despre sănătatea ursului peșterilor

Analizele fosilelor descoperite indică faptul că mulți urși de peșteră sufereau de diverse afecțiuni, cum ar fi artrita, carii dentare și fracturi osoase vindecate. Aceste descoperiri arată dificultățile vieții într-un mediu ostil și adaptările pe care le-au dezvoltat aceste animale pentru a supraviețui în condiții extreme.