Alberta este una din provinciile Canadei, având o suprafață de 661.190 km. Capitala este orașul Edmonton, care este simultan și capitala provincială cea mai nordică din Canada. Cel mai mare oraș este Calgary, un important centru economic şi care află în sudul provinciei. Geografic, provincia se întinde între Munții Stâncoși, aflați în vest, preeria canadiană în est, respectiv zona subarctică a taigalei din nordul ţării.

Teritoriile care fac parte din provincia Alberta au fost locuite din cele mai îndepărtate timpuri. Cu 10.000 de ani în urmă, stăpânii acestor ținuturi erau amerindienii. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, provincia nu a fost practic administrată în nici un fel. Regiunea îi atrăgea mai ales pe vânătorii de bizoni și pe negustorii care, în schimbul blănurilor, îi plăteau pe amerindieni nu cu dolari ci cu whisky.

Populaţia este un amestec de neamuri din toate colțurile lumii, majoritatea albertanilor fiind imigranţi la prima, a doua sau a treia generație. De la anglo-saxonii din Europa de Vest, la ucraineni și alte neamuri est-europene până la chinezi și alte populații sud-est asiatice, indieni, sudanezi, arabi, toți trăiesc în înțelegere și respect reciproc.

Turiştii pot vizita oraşul Edmonton, care este cunoscut ca şi “Oraşul Festivalelor” datorită numeroaselor festivale care au loc aici anual: “The Works Art  & Design Festival”, în cadrul căruia sunt expuse lucrări de arta şi design, Festivalul “Capital Ex” cu focuri de artificii, activităţi de carnaval sau “Edmonton International Fringe Festival”, festival ce aduce în faţa spectatorilor trupe de teatru şi artişti independenţi. Multe evenimente au loc în centrul orașului în jurul Churchill Square. Pe partea de sud a râului Edmonton, în Cartierul Universitar și Whyte Avenue sunt teatre, săli de concert și diverse locuri unde se poate asculta muzică live. În oraş sunt multe muzee şi galerii ce pot fi vizitate de turişti.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ