Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873) este legata, in mod categoric, de momentul istoric al Unirii Principatelor Romane sau Mica Unire, prin alegerea sa, ca domnitor, in Moldova, la 5 ianuarie 1859, si apoi si in Tara Romaneasca, la 24 ianuarie, acelasi an. Chiar daca recunoasterea oficiala, internationala, a Unirii, a fost un proces complex, abia in 1862 realizandu-se si unificarea Parlamentului si a Guvernului, pasul decisiv, dincolo de conventii, tratate, interese politice a fost cel al vointei interne, a romanilor, de realizare a acestui deziderat.

Alexandru Ioan Cuza1

Alexandru Ioan Cuza s-a nascut la Barlad, intr-o familie de boieri, primind o educatie in spirit francofon si liberal, el marturisind, mai tarziu, citandu-l pe Constantin Mavrocordat : « Nu sunt un om din popor, dar sunt un om pentru popor ». Dupa o cariera militara, ajungand pana la rangul de colonel, si dupa rolul activ pe care l-a avut in timpul revolutiei de la 1848, a fost numit, in 1858, in timpul domniei lui Grigore Ghica, ministru de razboi, afirmandu-se nu numai ca un bun orator, ci si ca un spirit progresist, animat de idealurile nationale. Ales, in 1859, domnitor, in Moldova si in Tara Romaneasca, Alexandru Ioan Cuza a fost sprijinit de Napoleon al III-lea, bucurandu-se de aprecierea acestuia, in timp ce, la Congresul de la Paris (din 18 octombrie 1858), ministrii austrieci si rusi dezaprobau aceasta Unire, in parte si pentru ca autoritatea lui Cuza nu fusese recunoscuta de catre Poarta Otomana (recunoastere care va veni, totusi, dar in 1861). Incepand cu 1862, cele doua tari unite au primit numele de Romania, avand capitala la Bucuresti. Desi nu s-a dovedit un foarte bun diplomat, Alexandru Ioan Cuza a stiut sa isi aleaga ministri potriviti, precum Mihail Kogalniceanu (Prim-ministru), Carol Davila, Vasile Alecsandri, obtinandu-se si acordul sultanului pentru un Parlament unificat, care i-a conferit tronul pe viata, recunoscandu-se si dificultatea unei astfel de misiuni.

Asistat de Mihail Kogalniceanu, Cuza a initiat o serie de reforme menite sa contribuie la modernizarea statului si a societatii romanesti : secularizarea imenselor proprietati ale bisericii ortodoxe (care depindeau, pana la momentul acela, de Republica monastica a Muntelui Athos, catre care trimiteau o parte substantiala a veniturilor), reforma agrara ( o reforma liberala, prin care s-a dorit sa se garanteze taranilor dreptul de proprietate asupra pamanturilor pe care le munceau, lege care, pana la urma, nu a trecut de Parlament, dar, oricum, s-au inlaturat, in mare masura, dijmele si corvezile la care fusesera supusi taranii secole de-a randul, iar din 1863, s-a obtinut dreptul de proprietate asupra a doua treimi din pamantul pe care il detineau), promulgarea unui cod civil, din 1864, a codului fiscal, invatamant public primar, gratuit si obligatoriu, infiintarea de Universitati (in 1860, cea din Iasi, si in 1864, cea din Bucuresti), organizarea unei armate moderne, in colaborare operationala cu cea din Franta, eliberarea tiganilor etc.

In pofida eforturilor lui Cuza de modernizare a tarii si de a conduce ca un « despot luminat », in maniera lui Napoleon al III-lea, contextul istoric i-a devenit, la un moment dat, nefavorabil. O criza financiara, un scandal regizat de anumiti oameni ai bisericii in legatura cu amanta sa, Elena Maria Catargiu-Obrenovici (mama viitorului rege al Serbiei, Milan, fiu pe care Elena Maria l-a avut din a doua casatorie), o anume nemultumire populara raportata la neintelegerea unor reforme, dar, mai ales, « Monstruoasa Coalitie »,  intre conservatori si liberalii radicali, au facut ca, pe data de 22 februarie 1866, la ora patru dimineata, o banda de conspiratori sa intre in Palat si sa-i ceara lui Cuza sa semneze abdicarea, dupa care l-au condus direct la granita. Succesorul sau a fost regele Carol I de Hohenzollern.

Alexandru Ioan Cuza11

De la acest moment incolo, Alexandru Ioan Cuza a trait in exil, la Paris, la Viena, la Wiesbaden. A murit la Heidelberg, in Germania, la 15 mai 1873, la varsta de 53 de ani. A fost inmormantat la Biserica Domneasca, langa resedinta familiei sale, de la Ruginoasa, iar dupa al Doilea Razboi Mondial, osemintele au fost duse la Manastirea Trei Ierarhi, din Iasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.