O a doua excursie pe care am făcut-o în cadrul primei vacanţe elene a fost în oraşul Salonic, al doilea ca mărime din Grecia după capitala Atena. Mai puţin de 100 de kilometri despart Paralia Katerini de Salonic – o distanţă acceptabilă. Deşi nu era iniţial în plan, diriginta noastră cea energică a organizat rapid această ieşire, iar eu pot să spun că am fost mai mult decât încântată.

Salonic sau Thessaloniki este considerat „capitala culturală” a Greciei, datorită numeroaselor festivaluri şi evenimente ce au loc aici. În 2014, a fost desemnat Capitala Europeană a Tineretului.

A fost primul oraş mai mare din Grecia pe care l-am vizitat şi ţin şi acum minte uimirea în faţa clădirilor ordonate şi a străzilor aerisite. Deşi are o vârstă de peste 2300 de ani, Salonic pare tânăr, proaspăt. Clădirile din centru, în stil mediteranean, sunt de un alb care-ţi ia ochii, cu ziduri netede pe care se proiectează ferestre şi balcoane simetrice. S-a nimerit să fie o zi caldă tare, luminoasă, astfel că edificiile cochete păreau cu adevărat strlucitoare. Pentru mine, o apariţie extrem de exotică au fost palmierii, deoarece până atunci nu mai văzusem astfel de vegetaţie într-un oraş. În general, Salonic mi s-a părut un oraş foarte prietenos cu natura, cu mulţi copaci şi puzderie de flori colorate prin spaţiile verzi. Totul părea atât de diferit de peisajele urbane dominat de ciment, cu care eram obişnuită, încât m-am bucurat să fiu acolo şi să trăiesc momentele respective într-un loc aşa de pitoresc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Autobuzul a oprit aproape de biserica Sfântul Dumitru, un bun punct de reper, aşa că aceasta a fost primul obiectiv pe care l-am vizitat în Salonic (şi cam singurul, de altfel).

Biserica Sfântul Dumitru a fost ridicată în secolul al IV-lea, pe locul unor vechi băi romane, clădirea suferind modificări de-a lungul secolelor următoare. În anul 1430 a fost transformată în moschee, în urma stăpânirii otomane, şi a revenit la statutul anterior de-abia în anul 1912, când grecii au recucerit oraşul. La jumătatea secolului XX a fost restaurată, păstrându-se pe cât posibil aspectul iniţial. Biserica adăposteşte moaştele sfântului martir Dumitru, despre care am aflat că este protectorul oraşului Salonic. Există chiar un loc în subsolul bisericii, în zona criptelor, unde se presupune că sfântul a fost ţinut prizonier.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din anul 1988, biserica se află pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO. Edificiul se mândreşte cu o serie de mozaicuri murale foarte frumoase, ce datează tocmai din anul 730, când a avut loc o reconstituire a bisericii. Mozaicurile îl înfăţişează pe Sfântul Dumitru, alături de ctitorii lăcaşului de cult.

M-am plimbat puţin prin afara bisericii, admirând zidurile solide din cărămidă şi forma un pic ciudată pentru o biserică ortodoxă, cu geamuri grupate pe mai multe niveluri. Am păşit apoi şi în interior. Am găsit aici o atmosferă liniştită, cu lumina ce părea ca de apus, deşi nu era nici miezul zilei. Am remarcat candelabrul bogat atârnând din tavan, răspândind fascicule de lumină aurie. Ieşind din biserică, m-a orbit soarele strălucitor şi am avut nevoie de câteva momente bune ca să-mi revin.

Am avut liber la plimbare pentru câteva ore şi am profitat de ele ca să rătăcesc pe străzi alături de colegi, în grupuri mai mari sau mai mici, fără vreo ţintă anume. Nu ştiam mai nimic despre oraş, motiv pentru care am mers pe instinct. Am intrat prin câteva magazine şi ţin minte că am probat şi nişte tricouri, dar nu m-a impresionat nimic, aşa că rubrica „shopping” a rămas nebifată. În schimb, de la un stand cu produse promoţionale din centru am primit o şapcă albastră, pe care o mai am chiar şi acum.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Tot rătăcind pe străzi, am ajuns în piaţa centrală a oraşului, având de-o parte şi de alta clădiri cu porticuri, sprijinite pe coloane solide. Aici am dat peste tot felul de magazine cu suveniruri şi ceva cafenele. Pe o străduţă mai mică am văzut câteva canapele şi mese înşirate la soare, aşteptându-şi clienţii cu băuturi savuroase. M-au impresionat plăcut şi blocurile de locuinţe, cu balcoane frumoase, îngrijite.

Simbolul oraşului l-am descoperit de-abia mai târziu, când aproape se făcuse ora de întâlnire la autocar. Plimbarea de-a lungul falezei mi-a scos în faţă Turnul Alb, a cărui siluetă rotunjită, înconjurată de palmieri, se proiecta solidă pe fundalul cerului albastru.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Turnul Alb (Lefkos Pirgos) este o construcţie din piatră, de formă cilindrică, având un diametru de 23 de metri şi o înălţime de circa 40 de metri. Se compune din două părţi: un corp central, deasupra căruia se află un turn mai mic, de asemenea cilindric, ambele terminate cu creneluri. Ca multe alte clădiri din zonă, şi acest turn a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului. Construit de otomani în secolul al XV-lea, ca fort de apărare, în locul unei fortificaţii bizantine, Turnul Alb a servit şi pe post de închisoare. De asemenea, turnul a fost scena a numeroase execuţii în masă, motiv pentru care într-o perioadă a ajuns cunoscut ca „Turnul Roşu” sau „Turnul Sângeros”, supranume păstrat până la finalul secolului al XIX-lea.

În anul 1912, când Salonic a revenit Greciei după ani buni de stăpânire otomană, turnul a fost vopsit simbolic în alb, pentru a marca un nou început, ocazie cu care a dobândit actualul nume. Deşi varul a fost ulterior înlăturat, iar culoarea s-a schimbat în timp, devenind mai gri, denumirea i s-a păstrat. După un trecut tulburat de violenţe, turnul a căpătat o întrebuinţare mai paşnică, fiind transformat în Muzeu al Culturii Bizantine, care găzduieşte o expoziţie despre istoria oraşului.

Turnul mi s-a părut a avea un aspect paşinic, fără să spună nimic despre evenimentele sumbre la care a fost martor. Din nou, am privit cu gura căscată la palmierii de pe trotuar, o prezenţă atât de comună pe străzile Salonicului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am ajuns, în final, la punctul de întâlnire, iar de acolo am plecat cu autocarul înapoi spre Paralia Katerini. Ziua următoare era plecarea, aşa că am profitat de ultima seară în staţiune pentru a mai face un tur al buticurilor cu suveniruri, doar-doar o să găsesc ceva de luat acasă ca amintire. M-am învârtit mult timp printre sutele de brelocuri, statuete, vase şi cărţi poştale, pe care le-am întors pe toate părţile. Într-un final, m-am oprit la câteva vederi şi o cană cu modele elene, cu scoici, case colorate, mori de vânt, umbrele, bărci şi alte simboluri, care îmi bucură şi acum dimineţile în timp ce sorb un ceai bun din ea. Este cea mai dragă amintire „fizică” din prima vacanţă în Grecia şi prima dintr-un şir care avea să continue peste ani.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ