Amritsar, casa Templului de Aur, este unul din orașele cele mai vechi și fascinante din India. Recunoscut drept reper important al istoriei și culturii Sikh, așezarea este poarta de acces pentru călătorii care vin în India din Asia centrală. În regiune există diferite site-uri istorice și religioase, cel mai faimos dintre toate fiind Templul de Aur, care a fost construit de cel de-al patrulea Guru al grupului etnic sikh, Guru Ramdas și terminat de către succesorul său Guru Arjan Dev.
Situată în partea de nord a orașului frumoasa grădină Amritsar Ram Bagh este un obiectiv turistic interesant. Această grădină este construită după modelul celei din Shalimar Bagh Lahore, numeroase elemente de arhitectură pastrându-se intacte. În incinta sa există un muzeu care poartă numele maharajahului, în interiorul său fiind expuse numeroase picturi în ulei, miniaturi, monede și arme din perioada Sikh.
Moscheea la Fatehabad, amplasată la o distanță de 40 km de oraș, este un alt obiectiv turistic care merită vizitat, zidurile acesteia fiind decorate cu motive florale deosebit de frumoase.
Lacul Harike format la punctul de confluență al râurilor Beas și Sutlej, se află la jumătatea drumului dintre Amritsar și Ferozepur. Zona a fost declarată rezervație națională pentru protejarea animalelor sălbatice. Aici migrează, pentru a petrece iarna, aproximativ 350 de specii interesante de păsări care vin de la mari distanțe: China, Siberia, Afganistan și Pakistan.
Baba Bakala este un oraș istoric al districtului Aristar din Punjab-ul de est, așezat la aproximativ 45 de kilometri distanță. El are o Gurdwara magnifică în care mii de oamenii se adună la fiecare amavas (noapte fără lună). Gurdwara înseamnă „calea către guru” și este un loc de închinare pentru practicanții religiei sikh. Accesul este permis și pentru practicanții altor religii. Gurdwara Harmandir Sahib din Amristar este cel mai cunoscut și apreciat dintre toate lăcaşurile.