Cosmopolit. Și tradițional. Aglomerat. Și relaxat. Localnici pierduți printre turiști. Mașini eclipsate de biciclete. Cartier Roșu mărginit de biserici. Muzee și magazine de ierburi halucinante. Canale fermecătoare și căsuțe de turtă dulce.

Așa se dezvăluie orașul Amsterdam călătorului, ca un cocktail cu de toate. Și cred că depinde de fiecare să-l bea pe tot dintr-o înghițitură, simțindu-se sufocat de un “prea mult”, greu de digerat sau să-l savureze relaxat, simțindu-l, trăindu-l, luând câte-un pic din toate.

Amsterdam (13)(Amsterdam, văzut de pe canale)

La început de lună mai, imediat după sărbătoarea portocalie a Zilei Regelui, orașul de pe canale mi-a părut fermecător, cu toate contrastele lui care par să se completeze, să facă parte, firesc, din peisajul zonei. Am avut noroc de zile frumoase de primăvară târzie, fără capriciile cu care olandezii sunt obișnuiți și orașul a părut relaxat, cu-n aer confortabil, de vacanță, sub soarele generos de mai. Deși m-a intrigat mirosul pregnant de hașiș din anumite zone, nu m-a deranjat, am înțeles că face parte din ceea ce e Amsterdamul. La fel, nu m-am simțit deranjată nici de fetele expuse în vitrinele din Cartierul Roșu. E drept că autoritățile locale se străduiesc acum să reducă din această reputație libertină pe care orașul și-a câștigat-o în timp, impunând, pas cu pas, diferite restricții, reducând numărul coffe shop-urilor sau restrângând aria cartierului cu felinare roșii. Biciclistă fiind, nu m-a incomodat forfota pe două roți, aglomerația de biciclete mi-a părut firească și m-am simțit în largul meu. Despre pedalat și biciclete în Amsterdam am scris cu un pic de vreme în urmă, în acest articol.

Amsterdam (1)(cea mai îngustă casă din lume, cu numărul 7)

Amsterdam (15)(căsuțele plutitoare din Amsterdam)

Amsterdam (6)(vedere de sus, din Piața Dam)

Ce-i de vizitat la Amsterdam? Dincolo de aerul acela boem și libertin cu care  toată lumea asociază acest oraș, –  libertate care e, de cele mai multe ori, prost înțeleasă –  Amsterdam nu înseamnă doar toleranță în ceea ce privește consumul de anumite droguri sau prostituția. Amsterdamul e un oraș viu și alert care abundă de locuri absolut minunate care merită vizitate, e un oraș al artelor (în mod special al picturii) și al unei arhitecturi specifice, aparte, din secolul 17, un oraș al civilizației și al unei infrastructuri rutiere extrem de bine pusă la punct, un oraș al muzeelor și al caselor plutitoare. Amsterdam sau cel puțin partea lui centrală se poate vizita la pas sau din șaua unei biciclete, e cel mai la îndemână, cel mai firesc și potrivit.

Gara din Amsterdam e o clădire impozantă, pare un castel din alte vremuri și e un excelent punct de reper pentru turiști. Din Central Station drumurile duc, din toate părțile, spre obiective turistice și, oricum, străzile înguste, de pe canale, sunt ele însele niște muzee în aer liber deci e ceva de admirat la fiecare pas.

Piața Dam e cea mai veche piață a orașului și e locul în care se organizează diverse festivaluri sau concerte, e locul presărat cu pub-uri și cafenele. La început de lună era amplasat acolo și un parc de distracții, faptul că ne-am urcat în roata care te ridica la o înălțime considerabilă ne-a oferit priveliști frumoase asupra orașului. Atracția principală a Pieței Dam e Palatul Regal – Koninklijk Paleis care adăpostește și Muzeul de Istorie.

Amsterdam (7)(Muzeul Figurilor de Ceară)

Amsterdam (8)(Piaţa Dam)

Amsterdam (14)(Canalele din Amsterdam)

Madame Tussauds, muzeul figurilor de ceară, face parte din celebra rețea de muzee și se află în Piața Dam. Pe mine nu m-au fascinat niciodată figurile din ceară și, dincolo de măiestria cu care au fost realizate, mie mi-au lăsat întotdeauna doar un gust îmbibat de tristețe. Cu toate acestea, poate fi o bună lecție de istorie a personalităților olandeze.

Canalele din Amsterdam sunt, cu siguranță, partea cea mai fermecătoare a acestui oraș supranumit Marea Veneție a Nordului. Dispuse circular ca o pânză de păianjen, canalele converg spre centrul orașului. O plimbare cu vaporul pe canale costă de la 8 euro în sus și cam toate cursele pornesc din fața gării centrale. E un mod frumos de-a vedea orașul dinspre ape, de a-i admira clădirile și de a-i lua pulsul, detașat de aglomerația de pe străzi. Sunt mai mult de 150 de canale și peste 1200 de poduri în Amsterdam.

Citește și:  Amsterdam, iad al bicicletelor

Magere Brug e cel mai admirat pod al Amsterdamului. În primul rând, e un pod basculant, diferit de marea majoritate a podurilor de piatră ale orașului. Apoi, e un pod scheletic, doar pentru pietoni și bicicliști, luminat seara cu peste 1200 de becuri.

Muzeele, în Amsterdam, sunt extrem de multe și diverse, practic există un muzeu pentru orice. Muzeul ciocolatei, al brânzei, al diamantelor, muzeul sexului sau al marijuanei, muzeul cafelei, al treatrului… și-apoi sunt marile muzee: Rijksmuseum, muzeul național, de artă flamandă întrecut în popularitate de Muzeul Van Gogh, loc în care se găsesc aproximativ 200 de lucrări ale artistului căruia îi poartă numele. Casa Anne Frank, Muzeul Houseboat, Muzeul Lalelelor, Muzeul Evreiesc, Muzeul Maritim sunt doar câteva dintre cele peste 50 de muzee cu care Amsterdamul se laudă.

Cea mai mică locuință din lume, aflată la numărul șapte pe strada Signel, te face să te întrebi care o fi fost istoria construcției ei și-ți stârnește interesul de a vizita și interiorul. Jena față de oamenii care locuiesc acolo te oprește și te mulțumești să faci o fotografie cu casa care are lățimea unei simple uși. Casele din Amsterdam sunt tare frumoase, din cărămidă, cu geamuri mari, cu tâmplărie albă, asimetrice într-un mod plăcut, înghesuite unele în altele de-a lungul canalelor. Înclinate puțin în exterior și cu cârlige la fiecare acoperiș, – cârlige care folosesc la introducerea mobilierului în încăperi – ușile și holurile înguste nu sunt practice pentru acest lucru.

Amsterdam (4)(Begijnhof, Amsterdam)

Amsterdam (5)(Bloemenmarkt, Amsterdam)

Amsterdam (18)(Red Light District, Amsterdam)

Parcul Vondel, zona preferată de relaxare, cu generoase spații verzi, e cel mai cunoscut parc al Olandei. E situat în partea de sud a orașului, în imediata apropiere a Pieței Leidseplein și poartă numele celui mai cunoscut poet și dramaturg din Țările de Jos, Joost van den Vondel.

Piața de flori plutitoare – Bloemenmarkt – e construită pe canalul Signel și a împlinit 150 de ani în 2012. Un număr și o varietate impresionantă de bulbi de lalele se vând în florăriile pieței, precum și suvenire de toate felurile. Prețurile sunt foarte accesibile și, pentru aproximativ 10 euro, poți să pleci cu 50 de bulbi de lalele. Cele negre, preferatele mele.

Begijnhof e o oază de frumusețe verde și liniștită în centrul aglomerat al Amsterdamului și m-am bucurat c-am intrat în mica lui lume. Există un asemenea loc și în Brugge, în Belgia și pare să fie modalitatea prin care oamenii, în general femei – sau călugărițe, depinde de caz – , se izolează într-un loc al lor, cumva ferit de agitație, dar în mijlocul ei. Begijnhof se află într-o incintă privată, undeva la capătul străzii comerciale Kalverstraat, dincolo de o poartă care nu-ți spune nimic, dacă nu o cauți în mod intenționat.

Cartierul Roșu – Red Light District, aproape de centrul orașului, flancat de-o veche și impozantă biserică – Oude Kerk, e locul din care pleci buimac, cu sentimente amestecate. Am fost curioasă, dar nu m-am simțit chiar în largul meu, plimbându-mă seara pe străduțele înțesate de curioși sau doritori de servicii de vitrină, iar fetele de-acolo mi-au provocat mai degrabă milă decât altceva. M-am întrebat, inevitabil, câte dintre ele sunt împăcate cu ceea ce fac, câte îmbină plăcerea cu munca, câte o fac doar pentru bani. Mie, faptul că toate fumau excesiv de mult, că aveau muzica dată tare și mestecau gumă, mi-au părut semne ale unui inconfort psihic, ale unui trebuie în loc de vreau.

I AMsterdam – celebrele litere în alb și roșu sunt escaladate de turiști la fiecare ceas al zilei. E o aglomerație mare acolo, chiar în spatele muzeului național, iar oamenii se înghesuie să se fotografieze cu literele imense, devenite simbol al Amsterdamului.

O vizită la Amsterdam înseamnă plăcerea de-a te plimba pe străzi, de-a observa și înțelege constrastele, de-a încerca diferite atracții, interzise în alte locuri – celebrele prăjituri cu iarbă sunt un exemplu extrem de elocvent. Experiența mea cu o astfel de delicatesă a fost una dintre cele mai aparte ale vieții mele. Amsterdam înseamnă o stare de bine ale cărei limite tu singur le stabilești. E de vizitat, asta e clar.

Amsterdam (17)

Amsterdam (10)

Amsterdam (11)

Amsterdam (12)

Amsterdam (9)

Amsterdam (16)

Amsterdam (3)

Amsterdam (2)

Amsterdam (19)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.