Antigravitaţia este un concept pe care lumea ştiinţifică îl consideră încă o utopie, subiect de science-fiction, deşi în mass-media au început să apară, în ultimii ani, o serie de informaţii potrivit cărora cercetările antigravitaţie ale genialului inventator Nikola Tesla ar fi deja valorificate în secret, în diverse proiecte militare. De asemenea, în mod ciudat, despre platformele antigravitaţionale concepute de Viktor Stepanovici Grebennikov, entomolog şi ecologist rus, nu se mai ştie nimic, după ce, în 1983, cenzura din fosta URSS i-a interzis publicarea cercetărilor sale. La ora actuală, specialiştii de la CERN fac o serie de experimente legate de antimaterie şi antigravitaţie.

Antigravitaţia, între atâtea descoperiri şi invenţii care au marcat major epoca modernă, ar putea genera o schimbare fundamentală a destinului uman, ar putea produce mutaţii în gândirea, în mentalitatea, în ordinea actuală a lumii, în cunoaşterea Universului, ar însemna o reconsiderare a tot ceea ce ştiinţa a cucerit până la acest moment.

Ce sunt gravitaţia, antigravitaţia? Undele gravitaţionale – o supoziţie devenită realitate în 2017

Antigravitaţia defineşte ideea creării unui spaţiu sau obiect care să existe independent de forţa gravitaţională. Nu este vorba de a contracara forţa gravitaţiei printr-o forţă opusă, de natură diferită, ci de dispariţia sau inhibiţia sau inversarea sau diminuarea cauzelor fundamentale ale forţei gravitaţiei, în raport cu spaţiul sau obiectul vizat, printr-un mijloc tehnologic oarecare.

Teoriei relativităţii generale, a lui Albert Einstein, de la începutul secolului al XX-lea, i se datorează descrierea gravitaţiei nu ca o forţă exterioară, transmisă prin mijloace necunoscute, aşa cum o definise Newton, ci ca rezultat al curburii spaţiu-timp – o reprezentare matematică a acestor două noţiuni inseparabile.

Gravitaţia este una dintre cele patru interacţiuni fundamentale care acţionează la scara Universului, alături de interacţiunea electromagnetică, nucleară tare (care ţine nucleul atomilor în stare legată) şi nucleară slabă (ale cărei efecte sunt cunoscute în procesul de dezintegrare). Datorită gravitaţiei, Pământul orbitează în jurul Soarelui, există planete şi sateliţi naturali, stelele sunt ţinute împreună în galaxii, dilatarea Universului este explicabilă prin forţele gravitaţionale, noi suntem “ţinuţi” pe Terra graţie acestei forţe. La scară microscopică, gravitaţia este cea mai slabă dintre cele patru interacţiuni fundamentale, dar devine dominantă pe măsură ce scara de mărime creşte.

În timp, diversele teorii despre gravitaţie au adus date noi, dar acest subiect rămâne încă unul de mare actualitate pentru comunitatea ştiinţifică şi pentru cercetările în domeniu, care încearcă să explice efectele de natură microscopică produse de gravitaţie. Gravitaţia cuantică ar putea explica fenomenele legate de existenţa unei energii negre, care ar constitui 68% din energia totală a Universului, de materia neagră, “rece” (ipotetică deocamdată), de găurile negre sau de cele referitoatre la originea Universului, aspecte, unele presupuse, altele dovedite partial la momentul actual.

Antigravitaţia, spun cei mai mulţi specialişti în domeniu, intră tot în categoria conceptelor nedemonstrate, utopice, de science-fiction. Dacă ne gândim însă că, până în urmă cu câteva luni doar (august, 2017), existenţa undelor gravitaţionale nu putuse fi demonstrată, era doar un concept teoretic, anticipat de Albert Einstein, iar acum există dovada certă a existenţei acestora, atunci subiectul antigravitaţiei pare a fi unul dintre cele mai provocatoare. Undele gravitaţionale, care, înainte de a fi înregistrate pe Terra, s-au propagat în spaţiu timp de 1,8 miliarde de ani, au fost înregistrate anul trecut la un interval de şase milisecunde, de două interferometre (intrumente uriaşe, create special în acest scop), unul din Louisiana (SUA), altul din apropiere de Pisa (Italia).

Antigravitaţia – între science-fiction şi realitate. Diverse teorii şi experimente

Termenul de antigravitaţie a fost folosit pentru prima dată de scriitorul britanic H.G. Wells, în romanul “ Primii oameni pe Lună”, publicat în 1901. Acesta a imaginat un “cavorit”, un material opac la forţa gravitaţională, ceea ce în realitate, potrivit legilor fizicii, cel puţin la vremea aceea, era o imposibilitate.

În teoria relativitătii generale se postulează că, la orice formă de energie, corespunde un spaţiu-timp şi că această relaţie presupune o geometrie specifică, generatoare de gravitaţie. Întrebarea firească este dacă aceleaşi ecuaţii se aplică şi antimateriei. În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, fizicienii s-au implicat în formularea unei teorii unificate a câmpurilor, o teorie unică prin care să explice cele patru forţe fundamentale, anterior amintite. S-au făcut progrese în sensul teoriei unificării a trei forţe (electromagnetică, nucleară tare şi nucleară slabă), aşa numita teorie GUT (Grand Unified Theory), gravitaţia rămânând “problema”.

Alte teorii au postulat existenţa unei particule elementare, gravitonul, care, în teoria cuantică a câmpurilor, ar media interacţiunea gravitaţională, aşa cum fotonul mediază în cazul interacţiunii electromagnetice.

Între 1996 şi 2002, NASA a finanţat un Program pentru fizica avansată a propulsoarelor (Breakthrough Propulsion Physics Program ), pentru a studia construirea diverselor propulsoare de avangardă, printre acestea şi unele bazate pe antigravitaţie, ceea ce americanii au numit “diametric propulsion”.

O altă teorie, dar care nu a fost publicată niciodată, aparţine fizicianului german Burkhard Heim (1925-2001) – Teoria lui Heim sau Teoria Totului, la care acesta a lucrat mult timp, într-o izolare aproape totală, având în vedere şi faptul că un accident suferit la 19 ani, în laboratorul său de fizică, a dus la amputarea ambelor mâini şi i-a cauzat mari probleme legate de văz şi auz. Prin Teoria Totului, Heim a încercat să unifice relativitatea generală şi fizica cuantică, susţinând că forţa gravitaţiei, electromagnetismul, interacţiunea tare şi interacţiunea slabă sunt, toate, generate de distorsiunea unui continuum spaţiu-timp în şase dimensiuni. În acest caz, mişcarea de rotaţie la o mare viteză într-un câmp magnetic ar deforma spaţiul invers decât în cazul gravitaţiei, având ca efect diminuarea curburii spaţiu-timp care generează gravitaţia în câmpul de rotaţie. Alţi fizicieni consideră însă această teorie ca aparţinând pseudoştiinţelor.

În 1998, Institutul de Cercetări asupra Gravitaţiei, înfiinţat de Göde Scientific Foundation, a efectuat o serie de experimente care să demonstreze antigravitaţia, dar fără succes. În aceste condiţii, fundaţia a promis o recompensă de un milion de euro pentru o experienţă reproductibilă legată de antigravitaţie.

În anul 2000, grupul britanic BAe, noua denumire a British Aerospace, a anunţat începerea cercetărilor legate de antigravitaţie, proiect cunoscut sub denumirea Projet Greenglow, care a reunit specialişti din diverse domenii, în scopul realizării de dispozitive capabile să anuleze sau să diminueze gravitaţia terestră. Ar putea fi create, în astfel de condiţii, avioane care să aibă nevoie de mult mai puţină energie pentru a decola. Cercetările celor de la BAe au fost inspirate, în mare parte, din experimentele fizicianului rus Yevgeny Podkletnov, care, în 1992, a reuşit să reducă cu 2,1% greutatea unui obiect poziţionat deasupra unui supraconductor rotit la mare viteză într-un mediu cu temperatură foarte scăzută. NASA a încercat să reproducă acest experiment, dar, se pare, fără succes.

Cercetările antigravitaţie ale lui Nikola Tesla – în curs de utilizare în proiecte militare secrete?

Mass-media occidentală a publicat, în ultimul timp, tot mai multe articole în care atrage atenţia asupra faptului că două companii americane, Boeing şi Lockheed, producătoare inclusiv de avioane militare şi de echipamente aerospaţiale şi tehnologice, situându-se pe primele două locuri pe lista furnizorilor Pentagonului, au deja cel puţin 12 platforme aerospaţiale antigravitaţie, construite după descoperirile savantului şi inventatorului vizionar Nikola Tesla.

Benjamin Robert Rich, director adjunct la Lockheed Martin, ar fi recunoscut, înainte de a se stinge, în 1995, că zvonurile despre platformele antigravitaţie, construite după ideile lui Tesla, sunt adevărate, iar armata americană “se îndreaptă deja spre stele”.

De altfel, Nikola Tesla, într-o conferinţă ţinută în 1938, a precizat că el însuşi considera că “teoria dinamică a gravitaţiei”, la care a lucrat încă din 1893, este “una dintre descoperirile de anvergură”. În 1928, Nikola Tesla a obţinut şi un brevet pentru o “maşină zburătoare”, ceva între avion şi elicopter, ca aspect, care putea funcţiona pe baza antigravitaţiei. După moartea lui Tesla, toate documentele referitoare la aceste aspecte au dispărut, susţine presa occidentală, pe baza mărturiilor unor oameni de ştiinţă şi specialişti care au fost implicaţi în diverse proiecte.

Viktor S. Grebennikov, insectele, efectul cavitar şi antigravitaţia

Viktor Stepannovitch Grebennikov (1927-2001) este un entomolog (specialist în studiul insectelor) rus, autodidact, cunoscut mai ales pentru descoperirea sa CSE (Cavity structure effect) – Efectul structurii cavitare – care, dacă va fi pusă în aplicare, ar putea permite omului să construiască aparate de zbor care să ignore gravitaţia. Grebennikov a ajuns la această uimitoare descoperire, care arată că felul în care a fost creată lumea este excepţional, observând la microscop o insectă rară, cu aripi în aşa fel structurate încât să ignore gravitaţia. După modelul aripilor insectei, care prezentau anumite structuri nanometrice în trei dimensiuni, omul de ştiinţă rus a construit o platformă de zbor, din lemn, fără nicio componentă mecanică, antigravitaţională, care putea ajunge şi la o viteză de 1000 km/oră, în experimentele sale el limitându-se la 100 km/oră. Pe platforma respectivă se forma o bulă care anula curenţii de aer şi din pricina căreia şi timpul era distorsionat, inventatorul mărturisind că se întâmpla uneori să leşine, cand se afla pe platformă.

Când, în 1983, Viktor Stepannovitch Grebennikov şi-a prezentat invenţia – platforma antigravitaţională – în cadrul unei şedinţe a Societăţii Academiei de Ştiinţe a URSS şi, ulterior, când a intenţionat să publice o carte – “Lumea mea, zborul” – autorităţile i-au impus să scoată din volumul respectiv toate referirile la platforma antigravitaţională.

Antigravitaţia şi experienţele GBAR de la CERN

Antigravitaţia este preocuparea majoră şi a cercetătorilor de la CERN (European Organization for Nuclear Research), aceştia subliniind că, dacă există antigravitaţie, fizica pe care o cunoaştem astăzi trebuie major modificată.

Întrebarea fundamentală de la care au pornit fizicienii şi inginerii de la CERN este legată de enigma antimateriei, în cosmologie, de natura energiei negre şi a materiei negre – este posibil ca, în timpul Big Bang-ului, cantitatea de materie şi antimaterie, care, după, modelul standard, ar fi fost în părţi egale, să se fi separat în două zone distincte, din cauza forţelor repulsive, adică sub acţiunea antigravitaţiei?

Începând cu 2017, Proiectul GBAR (Gravitational Behaviour of Antihydrogen at Rest) îşi propune să verifice dacă atomii de antihidrogen intră sau nu în câmpul de gravitaţie al Pământului, aşa cum se întâmplă cu atomii de hidrogen, altfel spus, dacă traiectoria unei particule-test într-un câmp gravitaţional este independentă de compoziţia şi structura sa internă. Experimentele sunt în desfăşurare şi, dacă existenţa antigravitaţiei va fi demonstrată, omenirea trebuie să se pregătească pentru o nouă eră.

Antigravitaţia şi o tehnologie bazată pe aceasta, spunea Nikola Tesla, ar face ca uriaşul consum de energie convenţională să devină istorie, ca o mulţime de teorii ştiinţifice să fie rescrise, iar omul ar putea să zboare în cosmos la fel de uşor ca într-o călătorie dintr-o localitate în alta. “Eterul ne este dat – sublinia marele inventator – ca să-l folosim în mod responsabil, ca pe o forţă creatoare, generatoare de viaţă”. Tot ceea ce ne este necesar există, dar lumea, mai ales cei care cred că pot domina prin puterea banilor şi a intereselor de grup trebuie să-şi schimbe din temelii modul de a gândi şi de a acţiona.

Antigravitaţia, utopie sau secret bine păstrat, rămâne o provocare uriaşă pentru oamenii de ştiinţă de azi. În ritmul alert al descoperirilor din secolul al XXI-lea, aceasta poate fi marea schimbare de destin a umanităţii sau poate să rămână un concept teoretic. Ca cetăţeni ai lumii avem dreptul şi datoria să ne informăm, să cântărim informaţiile, să ştim dacă scepticismul ostentativ al unei părţi din lumea ştiinţifică nu ascunde faptul că antigravitaţia este deja exploatată de un grup de “privilegiaţi”, pentru a-şi atinge scopurile sau dacă, deocamdată, relaţia noastră cu timpul şi spaţiul, cu Universul, cu viitorul, rămâne ancorată de Terra, prin puterea exclusivă a atracţiei gravitaţionale.