Aprilie, a patra lună din an, potrivit calendarului gregorian, pentru care limbajul popular a găsit denumiri extrem de sugestive şi încărcate de semnificaţii – “Prier”, “Florar”/ “Florariu”, “Traistă-n băţ” – vine să anunţe triumful primăverii, să sporească bucuria oamenilor, odată cu revigorarea naturii, cu un plus de energie şi de culoare.
Care este etimologia cuvântului “aprilie”?
Există mai multe teorii legate etimologia cuvântului “aprilie”. Majoritatea lingviştilor consideră că denumirea acestei luni vine din latinescul “aperio, aperire” – “a (se) deschide” (din care a derivat “Aprilis”), făcând referire la faptul că acum este vremea când florile, frunzele copacilor încep “să se deschidă”, să înmugurească, să crească.
Totuşi, dicţionarele româneşti indică drept etimon al cuvântului “aprilie” termenul grecesc “aprilios”, care ar fi pătruns în limba română prin intermediul limbii slave (sl. “aprili”). Direct din latină ar fi venit însă termenul popular “Prier”, “al verdeţii domn”, cum precizează Lazăr Șăineanu, în “Dicţionarul universal al limbii române”, din 1929.
Este posibil însă ca “Prier” să fie un derivat de la verbul “a prii”/ “a fi prielnic”, cu referire la timpul favorabil, în această lună, muncilor de primăvară. Pe de altă parte, denumirea populară “Traistă-n băţ”, pentru aprilie, sugerează şi vremea adesea capricioasă, schimbătoare, din această lună (“Prier priește, dar și jupuiește”).
Interesantă este şi etimologia indicată, pentru “aprilie”, de “Gaffiot” (Dicționarul latin-francez ilustrat) – în franceză “avril” – din adjectivul latin “apricus” (cu sensul “care iubește soarele, clar, însorit, pur”.
Argumente poetice/ mitologice pentru denumirea “aprilie”
O altă teorie sugerează că luna aprilie ar fi fost numită după zeița romană Venus (Aphrodita, în mitologia greacă, Apru, în limba etruscă), deoarece luna aprilie îi era dedicată. În antichitate, la romani, exista obiceiul ca fiecare lună a anului să fie consacrată unei zeităţi, iar Venus, zeița dragostei, a frumuseții și fertilității, era celebrată în această perioadă a anului, după cum spune şi poetul Ovidius, în “Fastele” (“Sărbătorile”), calendar versificat al sărbătorilor romane, scriere rămasă neterminată din pricina exilului poetului (la Tomis): “Iată-ne ajunși la cea de-a patra lună, pe care ți-o închinăm ție, Venus, care știi că poetul și luna sunt ale tale”. De altfel, de 1 Aprilie, în Roma antică, se desfăşura festivalul “Festum Veneris et Fortunae Virilis”.
Argumentele lui Ovidius sunt, mai degrabă, poetice, nu lingvistice: “Unii spun că aprilie (aprilemul) este numit așa, pentru că este un sezon bun, când toate se deschid, însă buna Venus își pune mâna pe această lună și o revendică”. Poetul latin considera că atribuirea acestei luni zeiţei Venus se explică şi prin apropierea de “Marte”, zeu agrar şi războinic, celebrat în luna precedentă, acestia (Venus şi Marte) fiind “părinţi” ai lui Quirinus, şi el o zeitate războinică (preluat din mitologia sabină).
Simbolurile asociate lui Florar/ Prier
Sigur că, fiind o lună de primăvară, principalele simboluri asociate sunt, în primul rând, florile şi culorile. În privinţa florilor, un loc privilegiat, în această lună, îl ocupă margaretele, “părăluța”/ “bănuțul” (de culoare albă, galbenă sau roşie) şi „Sângele voinicului”, simbolizând simplitatea, inocența, dragostea și puritatea, semnificaţii derivate din nenumărate legende prezente în folclorul multor popoare.
Dintre copaci, valențe simbolice asociate cu aprilie au scorușul de munte (potrivit tradiției, protector împotriva vrăjilor) şi arțarul (semn de echilibru, belșug şi succes).
Culorile reflectă şi ele, implicit, strălucirea primăverii, dintre toate albul (claritate şi noi începuturi), galbenul (energie, vitalitate, optimism), rozul (dragoste, sensibilitate, bucurie) şi verdele (reînnoire, creştere, prospeţime) ocupând un loc privilegiat.
Aprilie are şi o piatră preţioasă simbolică, una dintre cele mai apreciate din lume – diamantul – asociere născută din tradițiile astrologice ale diferitelor culturi (babiloniene, indiene, europene medievale). În Antichitate, grecii și romanii credeau că diamantele sunt lacrimi ale zeilor sau fragmente din stele căzute pe pământ. De asemenea, în Evul Mediu, se credea că diamantele au proprietăți vindecătoare și că aduc noroc.
Diamantul reflectă lumina în mod unic, fiind considerat un simbol al perfecțiunii și al protecției împotriva energiilor negative, al echilibrului şi curajului în fata adversităţilor, reprezintă semnul începuturilor, al iubirii eterne şi al puterii.
Calităţile sale excepţionale – luminozitate, transparenţă – sunt expresia desăvârşirii, motiv pentru care alchimia indiană veche îl considera “piatra filosofală”, aşa cum şi Pliniu cel Bătrân, vestit erudit roman, îl aprecia ca “talisman universal”, protector în faţa bolilor, vrăjilor şi duhurilor rele. Legendele mai spun că diamantele dau naştere altor diamante – simbol al înţelepciunii care se zămisleşte singură.
Alte semnificaţii/ tradiţii atribuite lunii aprilie
Prin tradiţie, 1 aprilie, la multe popoare, inclusiv la noi, este “Ziua păcălelilor”, menită să aducă zâmbete și bună dispoziție şi a cărei origine este explicată în diverse moduri. Unii folclorişti, etnografi consideră că această zi se explică prin schimbările de calendare. Când adoptarea calendarului gregorian a dus începutul anului la 1 ianuarie (şi nu la 1 aprilie, ca mai înainte), mulţi au continuat obiceiurile vechi, oferind, de exemplu, cadouri (dar nu la modul serios, ci sub forma unor glume şi farse pentru cei care nu “aflaseră” de schimbare), în ceea ce au numit, o vreme, “Ziua proştilor” (1 aprilie).
Alţii consideră că “Ziua păcălelilor” duce mai departe “Ziua râsului”, dedicată lui Risus (zeu al râsului), sărbătorită, în antichitate, la începutul lui aprilie şi la care face referire şi scriitorului latin Apuleius Platonicus, când povesteşte aventurile unui tânăr pe nume Lucius, transformat în măgar de o vrăjitoare.
În Europa medievală, existau festivaluri ale farselor, precum „Fiesta de los locos” (Sărbătoarea Nebunilor), în Spania, sau sărbătoarea similară din Franța, unde rolurile sociale erau inversate, iar oamenii se distrau făcând glume și farse.
În Franța și Belgia, “Ziua păcălelilor” se numește “Poisson d’Avril” (Peștele de Aprilie), deoarece copiii lipesc pe spatele prietenilor desene cu pești. În Marea Britanie și SUA, glumele se fac doar până la prânz, iar cei care păcălesc după această oră sunt considerați “April fools” (“proștii lui aprilie”).
Dintr-o altă perspectivă, multe culturi sărbătoresc primăvara (luna aprilie) cu festivaluri, precum “Hanami” (Sărbătoarea florilor de cireș), înJaponia – obicei vechi de secole, cu acest prilej oamenii bucurându-se de splendoarea naturii, alături de familie si prieteni.
“Cu zulufi de floare la urechi”…
Indiferent de loc, luna aprilie vine, chiar dacă, uneori, capricioasă, cu toată încărcătura de bucurie, culoare şi lumină a primăverii, cu optimism şi bună dispoziţie, elogiate de poeţi în versuri “graţioase” ca şi anotimpul: “Baloane mari de spumă albă prin grădini/ (Și zarzărul, și vișinul, și perii)/ Stau gata să se-nalțe din tulpini/ Spre cerul primăverii…
/ Caisul nostru s-a gătit la poartă/ Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,/ Și cu zulufi de floare la urechi,/ Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă” (George Toparceanu, “Aprilie”) sau, ca într-un frumos haiku japonez despre florile de cireş (numite, în japoneză, “sakura”), al lui Ariwara no Narihira, poet din secolul al IX-lea: “Dacă-n lumea noastră/ Flori de cireş n-ar fi/ Cum ne-am mai simţi/ Primăvara cu inima/ Uşoară şi liberă?”.
