Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile sunt câteva dintre bornele între care se defineşte libertatea de gândire a fiecăruia dintre noi. Paradoxal, suntem prizonieri în propria libertate pe care o clamăm adesea, ca o condiţie a fericirii, dar asupra căreia, probabil, medităm mai rar. Libertatea se poate manifesta în diverse ipostaze: libertatea de gândire, libertatea de a acţiona, libertatea de expresie, libertatea credinţei, a spiritului, a atitudinilor, a deciziilor etc.

Pe de altă parte, cunoaştem lumea, lucrurile şi le comparăm, le interpretăm în funcţie de educaţie, de experienţele, valorile, dorinţele noastre, dar şi sub influenţa realităţii în care trăim, care adesea, poate chiar fără să ne dăm seama, strecoară în subconştientul nostru stereotipii, prejudecăţi limitative, vulnerabilizându-ne personalitatea, deciziile, raţionalitatea.

Platon, cu peste două mii de ani în urmă, prin Alegoria peşterii, constata tocmai faptul că oamenii trăiesc, indiferent de obiceiuri, de epocă, într-o iluzie, captivi în judecăţile şi prejudecăţile lor, în convingeri formate a priori sau a posteriori, în tradiţii, adeseori şi în necunoaştere sau foarte departe de ceea ce înseamnă adevăr.

Ce sunt arhetipurile?

Sandro Botticelli, Harta Infernului, Inconstientul colectiv
Sandro Botticelli, Harta Infernului, Inconstientul colectiv

Arhetipurile (din grecescul arkhêtupon – model primitiv), la modul foarte general, sunt nişte prototipuri, nişte modele după care se călăuzeşte cineva, care pot să îmbrace, de exemplu, forma miturilor. Cu acest sens, de exemplu, foloseşte termenul de “arhetip” Mircea Eliade, în cărţile sale de analiză a mitologiilor lumii sau în cele consacrate istoriei religiilor. La nivel psihologic, arhetipul denumeşte structura profundă a psihicului, înnăscută, nemodificabilă, generatoare de imagini simbolice şi care condiţionează organizarea experienţei umane.

Cel care a definit iniţial arhetipurile, ca structuri profunde ale psihicului, este psihiatrul elveţian Carl Gustav Jung, la începutul secolului al XX-lea. În opinia lui Jung, arhetipul este “un proces psihic fondator al culturii, deoarece exprimă modele elementare de comportament şi reprezentări rezultate din experienţa umană de-a lungul timpului” şi care este în relaţie cu un alt concept al teoriei lui Jung – inconştientul colectiv – numit aşa pentru că, spre deosebire de inconştientul individual, cuprinde aspecte universale, transpersonale.

Arhetipurile, spune psihiatrul elveţian, apar în mituri şi în visele oamenilor, generează categorii simbolice, care structurează culturile şi mentalităţile, influenţează valorile şi experienţele conştiente, orientând individul spre o evoluţie interioară. Printre arhetipurile recurente, potrivit interpretării lui Carl Jung, se numără urmatoarele:

Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile, Puer Aeternus
Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile, Puer Aeternus
  • Sinele sau arhetipul Totalităţii – este acea dinamică, la nivelul inconştientului, care îl face pe om să-şi caute natura profundă, să se împlinească, să se depăşească, integrând totae celelalte procese psihice. Sinele leagă contrariile, sursa conflictelor interioare, pe care visele încearcă să le compenseze;
  • Puer Aeternus sau Copilul etern sau “farsorul” (trickester, în engleză) – este “copilul interior”, partea inocentă, instinctivă, pe care orice adult o conservă în sine şi care explică, în anumite împrejurări, tendinţele regresive ale adultului spre această zonă regeneratoare din punct de vedere psihic. La potenţialul acestui arhetip se apelează, în psihologie, pentru armonizarea relaţiilor dintre părinţi/educatori şi copii sau în terapia diverselor tulburări de personalitate, cum ar fi Sindromul Peter Pan.
  • Anima şi animus – sunt termenii prin care Carl Jung denumeşte două concepte complementare, două principii – femininul şi masculinul – prezente în toate culturile şi mitologiile – corespunzătoare, de pildă, în mitologia chineză, lui Yin şi Yang. Fiecare individ, spune Jung, poartă în inconştient caracteristici ale sexului opus. Psihologia masculină posedă o latură feminină, aşa cum cea feminină înglobează o parte masculină. Animus (Yang) generează impulsul, puterea şi corespunde, în psihologia feminină, Logos-lui patern, iar Anima (Yin) corespunde, în structura psihică inconştientă a bărbatului, Erosului matern.
  • Ombre şi Persona – în teoria personalităţii, a lui Jung, “persona” este partea conştientă a individualităţii noastre, graţie căreia ne simţim singularitatea, iar “ombre” reprezintă faţa noastră necunoscută, nevăzută, ascunsă, un alter ego, care aparţine subconştientului, şi în care sunt refulate aspecte pe care educaţia, existenţa într-un mediu social le refuză. Defectele individuale, complexele inconştiente îşi au sursa în “ombre”, în timp ce “persona” este “masca”, “faţada” socială, rezultatul nevoii de mimică socială, de supunere la norme, un compromis între individ şi societate.
Arhetipurile, Yin si Yang
Arhetipurile, Yin si Yang

Nenumărate alte arhetipuri sunt inventariate în teoria lui Jung – Androginul, Arborele vieţii, Piatra filosofală etc. – psihiatrul elveţian considerând că nu numai sistemele noastre de gândire din viaţa cotidiană sunt influenţate de acestea, dar şi că marile descoperiri ştiinţifice s-au făcut sub imperiul acestora, dând ca exemple, în acest sens, formula legii de conservare a energiei, a lui Robert von Mayer, tabloul periodic al elementelor , al lui Dmitri Mendeleev, Principiul lui Pauli, în mecanica cuantică (pentru care fizicianul austriac Wolfgang Pauli a primit şi Premiul Nobel) etc., la toate acestea s-ar fi ajuns intuitiv, graţie unei “viziuni arhetipale”.

Arhetipurile mobilizează o uriaşă energie psihică, pe care Jung o compară cu cea a planetelor în spaţiul gravitaţional. Fiecare arhetip poartă în el un simbol şi o încărcătură emoţională care, uneori, poate depăşi şi copleşi conştientul, ajungându-se la delir, la psihoze sau la diverse alte tulburări de gândire şi de personalitate. A avea cunoştinţă de existenţa arhetipurilor este o chestiune de informaţie, dar confruntarea cu energia latentă din fiinţa noastră, in condiţiile in care ignorăm existenţa ei, poate fi bulversantă. Este diferenţa, subliniază Jung, între a vorbi despre un leu şi a fi nevoit să te lupţi cu el.

Citește și:  Cum se poate evita cacofonia? Situatia lui « ca si »

Stereotipurile şi tendinţa de a generaliza

Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile,cât de liberi suntem în gândire
Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile,cât de liberi suntem în gândire

Dacă arhetipurile ne condiţionează comportamentul din zonele adânci ale subconştientului, stereotipurile (din grecescul “stereos” – solid, dur şi “typos” – amprentă, model) ţin de partea conştientă a personalităţii noastre, sunt convingeri/generalizări dobândite de-a lungul întregii vieţii, într-un context dat, despre oameni, situaţii, fapte repetabile, banale, clişeistice. Unii psihologi pun o astfel de tendinţă şi pe seama inconştientului colectiv, dar este evident că stereotipurile sunt rezultatul comparării şi categorizării, prin care simplificăm realitatea în care trăim.

Stereotipurile, până la un punct, au rolul de a face mai accesibil şi mai previzibil mediul în care ne ducem existenţa, ajută la a da o anume coerenţă universului nostru social, de a lua mai rapid decizii. Stereotipurile nu sunt neapărat forme negative de manifestare, dar pot deveni problematice când sunt inexacte, incorecte şi când sunt întreţinute în pofida faptului că realitatea le contrazice. În astfel de cazuri, stereotipurile conduc spre judecaţi eronate.

Este o evidenţă că orice proces de cunoaştere şi învăţare presupune informaţie impusă, clasificată şi repetată, ajungându-se foarte uşor la generalizări de tot felul. Generalizăm mai ales când este vorba despre ceilalţi, nu despre noi. Sunt binecunoscute stereotipuri (opinii generalizante) legate de statutul social, de profesie, de orientarea sexuală, de profilul unor comunităţi/popoare sau cele referitoare la femei şi bărbaţi, multe amplificate şi prin mass-media, concepte rudimentare, latente, care se pot intensifica în condiţii tensionate şi pot cataliza agitaţia colectivă, altele pozitive, dar la fel de înglobante, de felul: nemţii sunt riguroşi, japonezii sunt muncitori, cele mai bune ceasuri sunt cele elveţiene etc. (stereotipuri pozitive) sau – românii sunt superficiali/leneşi, avocaţii sunt lacomi, politicienii sunt corupţi femeile trebuie să stea la cratiţă, adolescenţii de azi sunt obraznici etc. (stereotipuri negative).

Prejudecăţile – semn de ignoranţă şi conservatorism

Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile
Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile

Prejudecăţile sunt idei preconcepute, eronate, despre lucruri, oameni, imprejurări, rezultate dintr-o cunoaştere a priori (înainte de experienţă) şi care pot deveni un impediment semnificativ în relaţiile interumane şi în cunoaşterea autentică a sinelui şi a celorlalţi.

O prejudecată, care porneşte de la un stereotip, având în comun cu acesta tendinţa de generalizare, corespunde unui sentiment, unei judecăţi anticipate, fără informaţii suficiente unei evaluări corecte, asupra unei persoane, unui grup sau situaţii.

Orice prejudecată are două faţete: prima corespunde capacităţii unei prejudecăţi de a traversa epocile, fără modificări esenţiale, a doua se referă la caracterul simplist şi globalizant al acesteia. Frecvente sunt prejudecăţile legate de clasele sociale, de rasism, antisemitism, homofobie, transfobie (aversiune faţă de transsexualitate), sexism etc.

Prejudecăţile sunt nocive atât la nivel individual, cât şi colectiv. La nivelul unei societăţi, prejudecăţile sunt alimentate, în general, de nevoia de coeziune şi, în timp, aglomerarea de prejudecăţi poate duce la atitudini refractare faţă de schimbare şi la îmbătrânirea societăţii respective.

Pe de altă parte, fiecare individ, dincolo de prejudecăţile sociale, îşi construieşte propriul sistem de prejudecăţi, din care se nasc conflicte de tot felul şi rezistenţa la nou. La scara istoriei, Iluminismul secolului al XVIII-lea, de exemplu, cu dorinţa de “abolire a prejudecăţilor”, a arătat cât de dificil este să se ajungă, pe scară largă, la acceptarea valorilor universale, bazate pe raţiune şi pe cunoaştere autentică.

Prejudecăţile pot avea drept consecinţă stigmatizarea socială, alterarea stimei de sine şi a comportamentului sub forma “profeţiei auto-implinite”, cum spun psihologii, în sensul că un individ poate fi tentat, fără să conştientizeze acest fapt, să îşi adapteze comportamentul la aşteptările celorlalţi, integrand în modul său de gândire o prejudecată a altcuiva, despre care ajunge să creadă că reflectă realitatea.

Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile, libertatea de gandire
Arhetipurile, stereotipurile şi prejudecăţile, libertatea de gandire

În lumea în care trăim astăzi, mai mult ca oricând, poate, societatea, familia, şcoala, prietenii, mass-media etc. ne impun un anumit mod de a gândi, o anumită mentalitate, anumite căi de a ajunge să ne atingem aspiraţiile, imagini preconcepute despre cum trebuie să facem un anumit lucru sau să luăm decizii.

Nu putem să controlăm latenţele subconştientului nostru, arhetipurile colective, individuale, dar, între Ombre şi Persona, între ego şi alter ego, între lumină şi întuneric, ne putem elibera conştient de stereotipuri, de clişee, de prejudecăţi, de constrângeri, de mimetism. Libertatea de a gândi, de a acţiona într-un anume fel, ceea ce nu înseamnă, evident, încălcarea normelor, a cutumelor, a valorilor emblematice pentru o societate, reflectă gradul de inteligenţă al fiecărui individ, este măsura dimensiunii sale afective, spirituale şi intelectuale.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.