Romanul, in acceptia actuala a termenului, este o scriere in proza, de mari dimensiuni, un univers fictional mai mult sau mai putin verosimil, care se defineste prin existenta personajelor, a unuia sau mai multor naratori, prin conflicte puternice, prin tehnici epice diverse, in care se abordeaza aspecte tematice complexe, care tind sa redea o « realitate » transfigurata de modul de gandire, de sensibilitatea, atitudinea, mentalitatea autorului, in raport cu faptele prezentate. Diferentierea genurilor si speciilor literare, asa cum le stim astazi, s-a facut tarziu, in epoca moderna, chiar daca s-a teoretizat, pe marginea literaturii, inca din antichitate, in, de exemplu, celebra “Ars Poetica” a lui Aristotel, din secolul al IV-lea i.Hr. La vremea respectiva, insa, functionau alte reguli, norme, tehnici, decat cele la care ne raportam in prezent.
Asadar, cand specilistii in literatura vorbesc de autorul primului roman din istoria culturii, au in vedere sensul de baza, cel mai general, al termenului, de scriere in proza, cu personaje, actiune etc. Oricat ar parea de surprinzator, autorul primului roman este o femeie – o nobila japoneza, de la inceputul secolului al XI-lea, Murasaki Shikibu. Romanul respectiv se numeste Genji monogatari (Povestea lui Genji) si relateaza evenimentele pe care le parcurge un print, in cautarea iubirii si a intelepciunii. Cartea este alcatuita din 54 de capitole, insemnand, in total, in jur de o mie de pagini, si este ilustrata cu pictura traditionala japoneza.
Murasaki Shikibu este, de fapt, pseudonimul acestei nobile, fiica unui inalt demnitar, din epoca Heian (Heian-jidai – perioada de pace, din istoria japoneza). Ramasa vaduva de tanara, Murasaki Shikibu (Murasaki insemnand « purpura », iar Shikibu facand referire la rangul tatalui sau) a intrat in serviciul imparatasei, in aceasta perioada scriind romanul Genji monogatari, considerat o capodopera a literaturii japoneze vechi, dar si un jurnal (Murasaki-Shikibu nikki) si un volum de poezii, care au asezat-o in randul celor 36 de mari creatori ai epocii.
Desigur, despre existenta unui anumit tip de « roman » (dar care nu se numea asa, la vremea respectiva) se poate vorbi facand referire la o epoca mult mai veche decat secolul al XI-lea japonez, mai exact, la antichitatea greaca, dar « romanul » antichitatii grecesti presupunea un amestec de elemente narative si de comedie satirica, menite sa « distreze » publicul, cum ar fi Daphnis et Chloe, de Longus (secolul al II-lea).
In Evul Mediu european, s-au impus asa numitele chanson de geste sau « romanele cavaleresti », scrise in versuri, inspirate din vechi mituri eroice, foarte cunoscute fiind, de exemplu, Cantecul lui Roland (secolul al XI-lea) sau, mai tarziu, Le Roman de la Rose (Romanul Trandafirului), de Guillaume de Lorris.
Incepand cu secolul al XIX-lea. specia romanului s-a bucurat de o popularitate extraordinara, atat in randul scriitorilor, cat si al cititorilor, iar dupa 1900 formulele epice au devenit din ce mai sofisticate, si ca tematica si din punctul de vedere al tehnicilor narative valorificate – romane-alegorie, romane-parabola, romane-eseu, romane istorice, psihologice, mitologice, ale experientei etc.
Este adevarat ca, desi primul roman din istoria culturii ii apartine unei femei, in evolutia acestei specii literare, au dominat barbatii. Totusi, recordul la numarul de romane scrise si publicate ii apartine tot unei femei, englezoaica Barbara Cartland (1901 – 2000), care scria cate un roman la fiecare doua saptamani, publicand, in total, 723 de romane, vandute in peste un miliard de exemplare, in 36 de limbi, ceea ce a si generat porecla de « scriitoare de best-seller-uri », desi trebuie spus ca romanele sale, aproape toate de dragoste, nu sunt niste capodopere, ci carti destinate unei lecturi « fara pretentii » sau, cu un termen consacrat, reprezinta foarte bine categoria « literaturii de consum ».
