Bicicleta – vehiculul care deschide era mobilitatii

Chiar daca, la inceputuri, imaginea unui om pe un mecanism format dintr-o rama, doua roti si o sa, deplasandu-se datorita pasilor facuti pe pamant, era cel putin amuzanta, in timp, s-a dovedit ca bicicleta a deschis era mobilitatii, cu adevarat. Prima schita a unui dispozitiv foarte asemanator cu ceea ce este, astazi, bicicleta, dateaza din 1493 si i-a apartinut unui discipol al lui Leonardo da Vinci, Francesco Melzi. Desenul este pastrat in « Codex Atlanticus » –  un volum, de dimensiunile unui atlas, cu desenele si notele marelui artist italian al Renasterii – Leonardo da Vinci – conservat la Biblioteca din Milano, printre care se afla si desenele elevului sau. Nu exista insa nicio dovada ca vehiculul respectiv a si fost realizat in practica.

Cine este inventatorul bicicletei?

Cel care este considerat inventatorul bicicletei, pentru ca a primit si un brevet pentru masinaria sa, pe care a numit-o “velociped » sau « Laufmaschine » (« Masina de alergat ») este germanul Karl Drais von Sauerbronn. Urmand dorinta tatalui sau, tanarul baron Karl Drais a facut, mai intai, studii de silvicultura si, incepand cu anul 1813, ca membru al unei comisii pentru aceasta specialitate, s-a ocupat de constructia unor vehicule care sa fie actionate de forta musculara. A conceput, initial, un vagonet, cu patru roti, care se deplasa pe sine, pentru care a primit un brevet valabil zece ani.

In 1817, pentru drumurile pline de gropi, Drais a pus la punct o « drezina », o bicicleta cu un cadru din lemn, cu doua roti, impinsa cu picioarele (care alergau pe pamant, de o parte si de alta a bicicletei), si care putea sa atinga chiar si 16 km/ora. Acest vehicul s-a bucurat de mare succes, mai ales in « lumea buna » din Anglia si din Statele Unite ale Americii, unde diverse variante erau numite « hobby horse », « dandy horse », « biciped ». Chiar si cluburile sportive au devenit interesate de achizitionarea unei astfel de biciclete, organizandu-se concursuri intre calareti si ciclisti.

In urmatorii cativa ani, Drais a continuat sa isi imbunatateasca inventia, adaugandu-i o frana, un portbagaj si o panza, care sa ajute la propulsia bicicletei cand era vant. Vehiculul era insa greu de produs pe scara larga, deoarece necesita cheltuieli foarte mari, si tentativa lui Drais de a deschide o fabrica i-a epuizat resursele financiare, acesta stingandu-se din viata sarac, in 1851. Mai mult, aproximativ in aceeasi perioada, si alti inventatori – englezul James Starley, francezul Pierre Michaux – au realizat biciclete similare, disputandu-si intaietatea.

O schimbare esentiala in privinta bicicletei care a deschis era mobilitatii s-a produs odata cu inventarea pedalelor, in anii 1860. Prima bicicleta cu pedale a fost produsa de “Casa Michaux”, in 1867, modelul fiind conceput chiar de Pierre Michaux, care a inlocuit si cadrul din lemn cu unul din fonta maleabila. Firma producea cate 12 biciclete (velocipede) pe zi, la care lucrau 60 de muncitori. Cu toate acestea, multi istorici ai inventiilor ii atribuie meritul inventarii bicicletei cu pedale fierarului scotian Kirkpatrick Macmillan. Intre timp, un alt francez,Pierre Lallement, care si-a revendicat si el (fara succes) calitatea de inventator al bicicletei, pleaca in SUA, cu intentia de a deschide o fabrica, dar nu gaseste sprijin financiar, reusind doar sa obtina un brevet american pentru un « biciclu ».

In 1869, primele garnituri din cauciuc, pentru roti, au sporit considerabil confortul, in timpul deplasarii pe bicicleta. Patentul pentru rotile din cauciuc, pentru biciclete si alte vehicule, a fost insa obtinut in 1888, de catre John Boyd Dunlop, fondatorul marii companii care ii poarta numele si care functioneaza si astazi. Trei ani mai tarziu, Edouard Michelin (si el fondator al unei companii celebre), a ameliorat garnitura de janta aplicabila vehiculelor si a obtinut brevetul pentru « pneul demontabil » cu camera cu aer. Modelele comercializate dupa 1870 aveau roata din fata foarte mare, in comparatie cu cea din spate, aceasta devenind, in scurt timp, bicicleta preferata a burgheziei engleze si franceze, considerand-o de « bon ton », ei (oamenii bogati) fiind, de altfel, singurii care aveau posibilitatea financiara sa si-o procure.

Bicicletele fabricate dupa 1884 erau foarte asemanatoare cu cele de astazi, cu pedale, lant, roti aproximativ egale, sa, un cadrul din tuburi de otel, lipsind doar vitezele, care au inceput sa fie utilizate, mai intai, in competitiile cicliste, incepand cu 1930. Pe piata de profil, in aceasta epoca incep sa se impuna marcile care vor deveni cunoscute in intreaga lume – Peugeot, Manufrance (producatoarea bicicletei « Randunica »), Mercier (producand, in prezent, peste 130 000 de biciclete pe an, inclusiv marca « Poulidor », dupa numele marelui ciclist francez) etc.

O adevarata « democratizare » a bicicletei, in sensul ca au aparut diverse modele, de la cele sportive, la cele pentru plimbare sau utilitare, la preturi accesibile, s-a produs dupa al Doilea Razboi Mondial. La ora actuala, cu peste un miliard si jumatate de biciclete, cate circula pe intreaga planeta, acest vehicul se situeaza pe primul loc in topul celor mai utilizate mijloace de transport. Bicicleta a deschis era mobilitatii, generand schimbari benefice la nivelul intregii societati, inclusiv in ceea ce priveste emanciparea femeilor, care, pentru a se bucura de mersul pe bicicleta, au renuntat la rochiile cu volane si corset, incomode, in favoarea unei tinute sport, in aceste imprejurari aparand, de exemplu, fusta-pantalon.

In orase, in Europa, dar, in special, in China si in alte tari din sud-estul Asiei, bicicleta a permis deplasarea la locul de munca, pe distante mai mari, in timp util. La momentul actual, poluarea excesiva din marile aglomerari urbane face ca oamenii sa redescopere placerea mersului pe bicicleta, iar municipalitatile (mai putin cele din Romania) sunt interesate de amenajarea pistelor rezervate biciclistilor, pentru ca circulatia sa se desfasoare civilizat si fara expunere la pericole. Orase precum Amsterdam, Utrcht, Groningen (Olanda), Copenhaga (Danemarca) sunt renumite pentru numarul mare de biciclisti, dar se pare ca Ferrara, din nordul Italiei, este orasul cu cel mai mare numar de biciclisti din lume.

Un studiu comandat de Ministerul Transporturilor din Olanda, in urma cu cativa ani, a aratat ca un olandez din trei se deplaseaza la serviciu cu bicicleta si ca acestia au o stare de sanatate foarte buna, ceea ce este in avantajul angajatorilor lor. Mai mult, in prezent, se lucreaza la dezvoltarea unei retele paneuropene de « drumuri verzi » (Greenway), pe care ciclistii sa se poata deplasa pe intreg continentul, descoperind nu numai bucuria calatoriei, ci si patrimoniul cultural si frumusetile naturii, din diverse tari. In Belgia si Olanda, deja s-au realizat peste 1000 de kilometri din cei aproximativ 3000 de km proiectati de « drumuri verzi ».

Noutatile din industria mondiala producatoare de biciclete sunt prezentate, anual, in cadrul a doua saloane – «Eurobike », pentru Europa, in Germania, la sfarsitul lui august, si «Interbike », pentru SUA, la Las Vegas, in septembrie.

Recorduri in ciclism  

• Una dintre probele de ciclism cele mai indragite, de-a lungul timpului, vizeaza parcurgerea celei mai mari distante, pe pista, intr-o ora. Daca in 1893, Henri Desgrange, un ciclist francez, a reusit sa parcurga 35,3 km, intr-o ora, in 1919, recordul a fost de 44,2 km si a ramas valabil 19 ani, pana in 1933, cand au fost parcursi 45 km, intr-o ora. In 2005, Ondrej Sosenka, un ciclist ceh a stabilit recordul de 49,7 kilometri.
• La ciclism viteza pe pista, recordul este, la 500 de metri, de 32 de secunde, si a fost stabilit in 2012.
• La ciclism viteza, pe teren drept, cu paravan (care sa anihileze forta vantului), recordul apartine unui olandez si este de 268,8 km/ora.
• In 2012, un ciclist francez, Robert Marchand, in varsta de 101 ani, a parcurs 100 de kilometri, in 4 ore si 17 minute, stabilind o performanta exceptionala pentru limitele organismului uman si pentru ceea ce inseamna sanatate si disciplina.