Biserica de lemn din Ieud Deal, judeţul Maramureş, este celebră pentru decoraţiunile sale interioare, lăcaşul de cult mândrindu-se cu unele dintre cele mai bine păstrate picturi murale post-bizantine din regiune. Biserica a fost ridicată pe un deal, în partea opusă a râului şi a celeilalte biserici de lemn din Ieud Vale.

biserica-de-lemn-din-ieud.jpg

Au existat numeroase controverse cu privire la perioada de construcţie a bisericii din Ieud Deal. Iniţial, se credea că aceasta a fost ridicată în anul 1364, dată vehiculată în anul 1911 de către Tit Bud, vicarul Maramureşului. Istoricul medievist Radu Popa a apreciat însă că biserica datează din secolul al XVIII-lea, fiind realizată după invazia tătară din 1717.

biserica-de-lemn-din-ieud-judetul-maramures.jpg

La rândul său, istoricul de artă Marius Porumb a susţinut că lăcaşul de cult din Ieud a fost construit în secolul al XVII-lea şi refăcut în veacul următor. În 1997, prin metoda dendrocronologică, se confirmă faptul că biserica de lemn din Ieud Deal datează din al doilea deceniu al secolului al XVII-lea, fiind ridicată de către familia nobilă Balea.

placute-informative-de-la-biserica-de-lemn-din-ieud-judetul-maramures.jpg

Structura de pereţi a bisericii din Ieud Deal a fost realizată din bârne de molid, iar tălpile şi portalele au fost executate din lemn de stejar. Deasupra pronaosului se află o turlă solidă, de formă pătrată, cu un balcon pătrat şi o spirală înaltă şi conică.

Biserica a fost renovată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, potrivit arhivelor documentare ale bisericii.

intrarea-in-biserica-de-lemn-din-ieud-judetul-maramures.jpg

Ansamblul pictural care împodobeşte pereţii interiori constituie cea mai reprezentativă operă a zugravului Alexandru Ponehalschi şi a fost realizat la comanda nobilului Mihai Balea, patronul lăcaşului de cult în acea vreme.

Pictura murală acoperă întreaga suprafaţă interioară a bisericii, altarul, naosul şi pronaosul. În 1765, odată cu pictarea bisericii, au fost mărite ferestrele şi s-a trecut de la iconostasul cu două uşi la unul cu trei.

cimitirul-si-biserica-de-lemn-din-ieud-judetul-maramures.jpg

Biserica de lemn din Ieud Deal a fost inclusă în 1999 de UNESCO pe lista monumentelor cu valoare de patrimoniu cultural mondial, alături de alte şapte biserici de lemn din Maramureş: Biserica de lemn din Budeşti Josani, Biserica de lemn din Deseşti, Biserica de lemn din Bârsana, Biserica de lemn din Poienile Izei, Biserica de lemn din Şurdeşti, Biserica de lemn din Plopiş, Biserica de lemn din Rogoz.

biserica-de-lemn-din-ieud-judetul-maramures-vedere-laterala.jpg

Cea mai recentă restaurare a picturii bisericii din Ieud Deal s-a realizat în perioada 2007-2009.

turnul-de-la-biserica-de-lemn-din-ieud-judetul-maramures.jpg

Biserica găzduiește numeroase evenimente religioase și culturale pe parcursul anului, inclusiv sărbători tradiționale și festivaluri locale. Aceste evenimente sunt ocazii excelente pentru vizitatori de a experimenta cultura și tradițiile maramureșene autentice. De asemenea, biserica este un loc popular pentru cununii și botezuri, atrăgând familii din întreaga regiune.

panorama-cu-biserica-de-lemn-din-ieud-judetul-maramures.jpg

De-a lungul timpului, biserica a beneficiat de numeroase lucrări de restaurare pentru a-i păstra frumusețea și integritatea structurală. Eforturile de conservare sunt susținute de comunitatea locală și de diverse organizații culturale și guvernamentale, asigurându-se astfel că acest monument istoric va fi protejat pentru generațiile viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.