Biserica Reformată-Calvină de pe strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca (în maghiară Farkas utcai református templom, în germană Reformierte Kirche in der Wolfsgasse) din imediata apropiere a bastionului Croitorilor este unul dintre cele mai valoroase edificii gotice din Transilvania, ridicat între 1486-1516. Biserica mai este cunoscută şi sub numele de Biserica Reformată Centrală sau Biserica Reformată de pe Uliţa Lupilor. Numele Uliţei Lupilor, una dintre cele mai vechi străzi ale Clujului, este menţionat în documentele medievale ca Platea Luporum.

După unirea Transilvaniei cu România, numele Uliţei Lupilor a fost schimbat în „strada Mihail Kogălniceanu”, care a rămas până în prezent denumirea oficială a străzii.

Primul document referitor la înălţarea lăcaşului de cult este data 9 septembrie 1486. Atunci primarul Clujului, Szabo Ambrus şi consiliul oraşului decid să doneze călugărilor franciscani un teren aflat în imediata apropiere a bastionului croitorilor pentru a fi ridicată o biserică şi o mănăstire. Construcţia propriu-zisă a bisericii şi mănăstirii începe în 1487 sub supravegherea călugărilor franciscani minoriţi, conduşi de către călugărul Ioan (trimis special la Cluj pentru lucrare) şi cu susţinerea regelui Matia Corvin şi, după moartea acestuia, construcţia este continuată cu sprijinul regelui Vladislav al II-lea al Ungariei din veniturile obţinute de mineritul sării. Conform unui document al regelui Matia Corvin, document datat în anul 1490, coordonarea economică a lucrărilor a fost încredinţată cancelarului pentru mineritul sării din Ardeal.

Biserica a fost finalizată în anul 1510. Având aspectul unui castel medieval (motiv pentru care mai este denumită şi Biserica-Cetate), cu o construcţie puritană, iniţial tencuită, având numai pietrele de talie de pe margini aparente. Aspectul de astăzi se datorează restaurărilor, şi arată zidăria originală formată din pietre imense dispuse asimetric, edificiul oglindeşte trăsăturile stilului gotic târziu.

Din cauza luptelor epocii reformei, călugării franciscani-minoriţi au fost alungaţi în 1566, iar biserica rămâne pustie până în 1579, când principele Ardealului Cristofor Báthory a încredinţat-o călugărilor romano-catolici iezuiţi şi Universităţii fondate de ei aici, împreună cu întreg ansamblul de clădiri aferente. Universitatea iezuită reuşeşte rapid să câştige un prestigiu deosebit, în 1583 aici fiind educaţi peste 150 de tineri.

În vara anului 1603, Szekely Moses cucereşte oraşul ocupat de habsburgi şi, la îndemnul preoţilor unitarieni, locuitorii Clujului au atacat biserica iezuită şi au început să o distrugă. Pe parcursul acestor încercări, mai multe blocuri de piatră au căzut peste atacatori şi 14 dintre ei au fost omorâţi, ceea ce i-a făcut pe ceilalţi să se oprească imediat, considerându-l un semn divin. Este distrusă însă extrem de grav bolta lăcaşului, rămânând intact doar tavanul altarului. Clădirea bisericii începe să fie folosită drept sursă de piatră pentru alte clădiri, sanctuarul fiind folosit pentru o vreme drept depozit.

Distrusă şi devastată, biserica a rămas în această stare până în 1622, cand voievodul Gabriel Bethlen şi Dieta de la Cluj, decide să fie atribuită reformaţilor calvini. În 1627, biserica a fost afectată de o explozie a prafului de puşcă depozitat în imediata apropiere, în Bastionul Croitorilor.

Reformaţii minoritari în Clujul majoritar unitarian nu dispuneau de fonduri suficiente reparării clădirii, repararea ei va avea loc doar în perioada 1638-1645, la iniţiativa voievodului Gheorghe Rákóczi I, când a fost refăcută şi renovată, fiind reparate distrugerile suferite la arcada bisericii şi tot atunci fiind construit în stilul specific renaşterii amvonul.

O problemă specială a pus-o bolta care, fiind prea vastă, fusese construită după o tehnică specială, pierdută de-a lungul timpului. Racoczi decide să nu apeleze la soluţii mai ieftine şi aduce meşteri din Kurlanda (actuala Letonie) pentru a repara, conform stilului iniţial, bolţile distruse. Se presupune că tot acum a fost ridicat şi turnul – clopotniţă care era dispus în partea de sud, la fel şi clădirea mănăstirii aferente. În turn, este dispus un clopot uriaş, iar în 1640 este realizat mobilierul interior. Pupitrul hexagonal din piatră pictată cu intarsii de alabastru este considerat o capodoperă a sculpturii transilvănene de secol XVII. Este realizat de către meşterii sibieni Elias Nicolai şi Benedikt Mueck în 1646 şi pictat de Regeni Asztalos Janos. Pe spaţiile dintre pilonii lăcaşului sunt dispuse bănci realizate de meşteri din Bistriţa şi Sibiu. În aprilie 1647, este montată coroana pupitrului din lemn de cipru pictat şi aurit. Sfinţirea bisericii refăcute a avut loc pe 30 iunie 1647.

În 1765, se montează pe un balcon din lemn prima orgă, iar masa Domnului, ornamentată cu intarsii, a fost creată în 1820. Turnul sudic nu a suportat greutatea clopotului uriaş şi a fost necesară demolarea sa parţială, clopotul fiind mutat în actuala casă parohială aflată lângă biserică.

Primele reparaţii din epoca modernă au avut loc între 1910 şi 1911. Acum se ridică balconul vestic în stil neogotic, pe care se aşează orga construită de Firma Angster din Pecs în 1913. Alte lucrări de renovare au loc în perioada 1959-1961 când se reconstruieşte parţial tavanul neogotic de deasupra coridorului.

Biserica a rămas un monument unic datorită vechimii şi dimensiunilor sale, fiind cea mai mare construcţie gotică de tip sală (cu o singura navă) din Transilvania şi din sud-estul Europei. În 1603, călătorul Giovanni Argenti o descria drept „cea mai frumoasă din toată Transilvania”. Are 34 m lungime şi 15 lăţime. Înălţimea pereţilor atinge 19 m. Biserica a fost clădită dintr-o singură navă, în spiritul franciscanilor, care nu doreau stâlpi de susţinere sau prea multe ornamente, astfel încât credincioşilor să nu le fie perturbată atenţia de nimic. Mobilierul aparţine secolului al XV-lea, fiind realizat de mai mulţi meşteri bistriţeni. Orga în stil rococco este din 1766 şi este a doua orgă ca mărime după cea a Bisericii Negre din Braşov.

În 1651, a fost construit clastrul, în care a funcţionat un colegiu universitar condus de eruditul János Apáczai Csere. Colegiul avea dreptul de a acorda diplome care erau echivalente celor acordate de alte academii italiene, spaniole, franceze sau germane. La acest colegiu a studiat şi Nicolae Pătraşcu, fiu al lui Mihai Viteazul.

Pe pereţii bisericii, se află cea mai bogată colecţie de blazoane şi steme din România aparţinând unor nobili transilvăneni, unii dintre ei, cum ar fi principii Apafi I şi II fiind de altfel înmormântaţi aici. Colecţia a fost realizată de preotul Herepei Gergely la sfârşitul secolului al XIX-lea. În extremitatea estică a lăcaşului este dispus un monument dedicat ultimului voievod al Transilvaniei, Mihai Apafi I, realizat de Károly Kós în 1942.

În faţa edificiului, a fost dispusă o copie de bronz a statuii ecvestre a Sf. Gheorghe ucigând balaurul. Originalul realizat în 1373, de sculptorii clujeni Gheorghe şi Martin, la comanda lui Carol al IV-lea, se află în palatul regal Hradciani din Praga.

Din anul 1960, în biserică, sunt programate cu regularitate concerte de orgă, celebre pentru frumuseţea lor.

imagine-cu-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
vitraliu-si-coloane-de-la-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
turn-de-la-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
placa-informativa-de-la-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
vedere-cu-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
poarta-de-intrare-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
usa-din-lemn-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
vedere-spre-fatada-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
vitraliu-de-la-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
usi-din-lemn-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg
drumul-spre-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ