Orașul Cavnic este situat într-o zonă muntoasă, la poalele munților Gutâi, pe cursul superior al râului Cavnic, la o altitudine între 550 și 1.050 metri, la distanța de 32 km est de municipiul Baia Mare.
Turismul este principalul sector de activitate. În perioada când mineritul era principalul sector de activitate, aici, se exploatau și se prelucrau minereuri complexe cu conținut de plumb, zinc și cupru. După ce mina s-a închis, mulți localnici au rămas fără un venit stabil și mulți tineri au plecat în străinătate în speranța unui trai mai bun.
Însă frumusețile locale maramureșene rămân inegalabile, cum este Biserica Romano – Catolică, denumită și Sfânta Varvara, construită în anul 1821. Altarul şi amvonul sunt sculptate în sare masivă. Iniţial, întreaga capelă era căptuşită cu lemn, dar în 1904 lemnul a fost îndepărtat şi s-a construit un mare sanctuar în masivul de sare. Dimensiunile capelei sunt: 25 m lungime, 9 m lăţime şi 7 m înălţime.
Pereţii sunt rectangulari, iar în partea dreaptă se află o icoană reprezentând-o pe Sfânta Varvara, patroana capelei şi protectoarea minerilor. Înainte de a coborî în adâncurile minelor, minerii se adunau zilnic în faţa altarului Sfintei Varvara pentru ea ca să-i ceară lui Dumnezeu să-i ocrotească în timpul muncii lor. La întoarcere, se adunau aici pentru a înălţa rugi de mulţumire. În fiecare zi, se oficia sfânta Liturghie la care participau minerii catolici, greco-catolici şi ortodocşi.
Biserica o celebrează pe Sfânta Varvara care este martiră creștină. Hagiografiile indică originea sfintei din Nicomedia, azi Izmit, Turcia. Ea se numără printre așa-numiții „Patrusprezece Ajutători” invocați cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Barbara este considerată drept patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor ș.a. Sfânta este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe și de Biserica Catolică la data de 4 decembrie.
Sfânta Varvara a fost fiica unui mare proprietar de pământ din Eliopolis, care a trăit pe vremea păgânului împărat Maximian. Tatăl ei, Dioscur, era un mare iubitor și închinător la idoli. Și această credință păgână vroia cu tot dinadinsul să o sădească și în sufletul unicei sale fiice, Varvara.
Încântat de frumusețea ei cu adevărat răpitoare, gândi el să o crească departe de lume, într-un castel zidit pe stâlpii unei stânci, de pe care putea avea o minunată priveliște. Și așa fiind departe de oameni, dar aproape de frumusețile naturii, socotea păgânul părinte că a lui copilă va dobândi o educație naturală, de la firea cea necuvântătoare.
Legendele locale, unele spunând despre eroi și sfinți care au marcat istoria comunității, sunt adesea relatate de către bătrânii satului în cadrul adunărilor comunitare, adăugând un strat de misticism și adâncime spirituală experienței de a vizita biserica.
Structura și designul bisericii, inclusiv turnul său distinct și clopotele vechi, nu sunt doar elemente arhitecturale, ci simboluri ale rezistenței și continuității în timp, povestind despre cum biserica a supraviețuit diverse perioade istorice, inclusiv schimbări politice și sociale majore.
