Multă vreme, Biserica Sfântul Nicolae Domnescdin Curtea de Argeş a stat în umbra vestitei mănăstiri ctitorită cu aproape două secole mai târziu de Neagoe Basarab, dar ambele monumente, desăvârşite opere de artă, vorbesc despre faptul că prima capitală a Ţării Româneşti, Curtea de Argeş, a fost un centru cultural excepţional pentru Evul Mediu răsăritean.
Charles Diehl, istoric şi arheolog, în „Manuel d’art Byzantin”, nu numai că recunoaşte Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc „stilul pur bizantin”, dar o consideră o „capodoperă a artei bizantine”.
Nu se ştie exact data la care a început construcţia Bisericii Domneşti Sfântul Nicolae, pentru că vechea pisanie nu s-a păstrat, fiind acoperită de pictură cu chipul Sfântului Nicolae (hramul bisericii), dar se presupune că zidirea ar fi început după anul 1340, în timpul domniei lui Basarab I, cel care a desăvârşit procesul de constituire a Ţării Româneşti că stat feudal independent.
Domnitorul şi-a dorit o construcţie monumentală, lăcaş de cult şi loc de îngropăciune pentru membrii familiei voievodale, care să-i afirme autoritatea şi pentru a executa această lucrare a chemat meşteri de la Constantinopol.
Este cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească şi este inclusă pe lista monumentelor istorice UNESCO (după ce, treptat, a început să intre în circuitul european al istoriografiei de artă, în urma publicării monografiei „Curtea Domnească din Argeş”, în 1923), pentru picturile murale interioare şi pentru valoarea arhitecturală excepţională, comparabile cu monumente similare din sud-estul Europei, aparţinând secolului al XIV-lea.
Destinul istoric al Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc a fost unul tumultuos. Renovată în mai multe rânduri, din pricina cutremurelor, de către meşteri nu tocmai pricepuţi, care au ignorat adesea valoarea ei istorică şi artistică cu mormintele voievodale acoperite sau fragmentate, pe la începutul secolului al XX-lea, autorităţile au propus dărâmarea ei.
Un arhitect francez, Lecomte du Nouy, venise cu soluţia demolării până la temelii şi reconstruirea ei în integralitate, aşa cum făcuse şi cu alte monumente de la Târgovişte şi Craiova.
Este meritul lui Nicolae Iorga de a fi insistat să fie păstrată şi mai ales este meritul locuitorilor oraşului Curtea de Argeş, care au strâns suma de 56.000 lei (enorm pentru vremea respectivă) şi care au cerut Comisiunii Monumentelor istorice ca biserica să fie reparată pe cheltuiala lor.
Lucrările de restaurare au început în 1911, fiind coordonate de inginerul Grigore Cerchez şi, peste aproape un deceniu şi jumătate, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc şi-a redobândit înfăţişarea originară.
Mai mult, Dumitru Norocea, pictor şi restaurator, şcolit şi iniţiat în arta bizantină, în Italia (la Florenţa, Roma, Ravena), la Muntele Athos, între anii 1914-1924, a lucrat la restaurarea picturii interioare.
El a descoperit pictura originară, din secolul al XIV-lea, precum şi inscripţia de pe peretele nordic al naosului, în care se consemnează anul morţii lui Basarab I, 1352. Dumitru Norocea (a cărui Casă memorială se află, de asemenea, în Curtea de Argeş) a fost numit, pentru contribuţia sa extraordinară la restaurarea Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, membru al Ordinului Coroana României în grad de cavaler.
În exteriorul bisericii, se poate observa că aceasta este construită după modelul clasic bizantin, de tip „cruce grecească înscrisă”, dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior având dimensiuni mari (14,5m/23,5m) şi cu o înălţime de 23 m. Impresia de mare simplitate este dată de alternarea rândurilor de piatră de râu cu rânduri de cărămidă.
În interior, pictura murală, al cărei autor a rămas necunoscut până astăzi, realizată în acelaşi stil bizantin, este formată din peste trei sute de scene, cel puţin una dintre ele fiind unică, reprezentând-o pe Fecioara Maria însărcinată, ceea ce a presupus o îndrăzneală ieşită din comun din partea pictorului, o astfel de imagine putând fi considerată, la vremea respectivă şi chiar şi mai târziu, un sacrilegiu.
Mulţi turişti sunt atraşi, în special, de această frescă unicat în lume. Altele surprind scene din viaţa Sfintei Filofteia ale cărei moaşte au fost aduse de la Tarnovo în 1396 şi au rămas în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, până în 1894, când vor fi mutate la Biserica Episcopală din Curtea de Argeş.
O altă descoperire de mare valoare din interiorul bisericii este Mormântul princiar (asupra identităţii acestuia emiţându-se mai multe ipoteze – Basarab I, Vladislav Vlaicu, Radu I, ultima fiind, după spusele istoricilor, cea mai plauzibilă), găsit în 1920, neprofanat.
Veșmintele şi podoabele găsite în mormânt sunt dovada bogăţiei şi strălucirii curţii voievodale: tunica decorată cu fir şi mărgăritare, centura de piele căptuşită cu catifea, inele de aur şi pietre preţioase, dar, mai ales, nasturi de aur, decoraţi cu stema Basarabilor şi o pafta de aur, de 280 de grame, pe care este reprezentat un castel în miniatură, în centrul căruia se află o lebădă cu chip de femeie, iar în cele două balcoane, din stânga şi din dreapta, un cavaler şi o doamnă.
Despre această mărturie arheologică, istoricul Constantin C. Giurașcu aprecia că „voievodul de la Argeş, aşa cum ni-l arată veșmintele şi podoabele sale, putea sta alături de cei mai străluciţi monarhi ai Europei contemporane”. Pentru vizitatori, mormântul se păstrează deschis, iar personajul princiar este învelit într-un giulgiu alb de mătase.
Sub lespezile de piatră s-au mai descoperit alte 14 morminte şi, în toate, nenumărate obiecte de preţ, mai ales din aur, care au atras atenţia lumii occidentale tocmai prin faptul că în perioada Evului Mediu, sunt foarte puţine de acest fel.
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc merită vizitată pentru toate elementele istorice şi artistice inedite pe care le oferă, dar şi pentru că este dovada vie, alături de celelalte monumente din Curtea de Argeş, despre începutul glorios al unui stat independent care îşi cerea cu convingere şi autoritate drepturile în spaţiul european.
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc nu este doar un loc de cult, ci și un punct de întâlnire pentru comunitate, găzduind numeroase evenimente culturale și religioase care atrag vizitatori din întreaga țară și chiar din străinătate.
Renovările recente au adus la lumină detalii care fuseseră ascunse timp de secole, oferind o nouă perspectivă asupra istoriei și arhitecturii acestui edificiu magnific.