Broasca țestoasă de baga este una din cele mai mici țestoase marine și considerată o specie în pericol de dispariție, deoarece a fost intens vânată. Trăiește în zonele calde ale Atlanticului, dar și în regiunile tropicale ale Oceanului Indian și Pacific. Apare în Marea Roșie, pe coasta Australiei, în Madagascar, în sudul Braziliei, nord-vestul Africii, în apele de coastă ale Insulelor Britanice. Preferă zonele calde de coastă, stâncoase, estuarele, golfurile, apele mării cu fundul nisipos și regiuni cu corali.

Broasca țestoasă de baga (Eretmochelys imbricata), Foto: mpo.photoshelter.com
Broasca țestoasă de baga (Eretmochelys imbricata), Foto: mpo.photoshelter.com

Broasca țestoasă de baga are lungimea carapacei de 60-80 cm, iar în cazuri excepționale și de 90 cm. Greutatea unui exemplar adult poate fi de 40-60 kg. Aspectul deosebit al carapacei a făcut ca această broască țestoasă să fie vânată. Are coloritul întunecat cu numeroase marcaje luminoase și marginile dințate. În general nuanțele carapacei sunt maronii iar petele sunt gălbui, crem-albicioase. Are înotătoarele foarte puternice și prevăzute cu gheare, cu ajutorul lor înoată în apa mării în căutarea hranei. Capul este mic, ciocul subțire, mai extins în partea superioară.

Broasca țestoasă de baga, Foto: animal.memozee.com
Broasca țestoasă de baga, Foto: animal.memozee.com

Hrana acestei reptile constă din artropode, moluște, pește, meduze, alge brune, cnidari, crustacee, ctenofore sau ,,agrișe de mare”, bureți și alte animale marine. Își petrece mult timp în apă, îi place să înoate. În perioada de împerechere, femela poate fi observată cum vine pe uscat pentru a săpa cuiburi adânci în nisip (la 10-90 cm), în care depune apoi cam 150-200 de ouă. Acestea sunt acoperite foarte bine de nisip pentru a fi ferite de prădători. Un ou este de mărimea unei mingi de tenis de masă, are greutatea de aproximativ 25 g. După o perioadă de 2 luni, ouăle eclozează și astfel apar micile țestoase care se grăbesc să ajungă cât mai repede la apă.

Broasca țestoasă de baga în mediul ei natural
Broasca țestoasă de baga în mediul ei natural

O astfel de specie poate fi crescută și în captivitate, în acvariu, însă are nevoie și de apă de mare, de calitate, nu doar de loc uscat. În mediul ei natural ea adoră zonele cu recife de corali, deci acvariul poate fi aranjat în acest sens, habitatul ei este acvatic. Ajunge la maturitatea sexuală la 10 ani, iar durata de viață în sălbăticie nu este cunoscută cu exactitate.

Broasca țestoasă de baga are denumirea științifică Eretmochelys imbricate, face parte din ordinul Testudines, familia Cheloniidae.

Video – Specia Eretmochelys imbricata: 

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ