Cablul submarin este cel care are rolul de a conduce firele de telecomunicatie sau de energie electrica pe sub apele marilor si ale oceanelor. Germanul Ernst Werner von Siemens, inventator si industrias, in 1851, a pus la punct o tehnica de izolare a cablurilor electrice care trec pe sub apa, cu ajutorul unui material – gutta-percha (un cauciuc extras din latex natural, din frunze de Palaquium gutta) – reusind sa instaleze un astfel de cablu intre Dover (estul Frantei) si Capul Ris-Nez (un promontoriu stancos din nord-vestul Frantei, la 34 kilometri distanta de Dover). Din nefericire, tot efortul lui Siemens a fost, pana la urma, in zadar, deoarece pescarii au distrus cablul pentru a comercializa cuprul din interior, pe bani grei.
A traversa oceanul, pe distante de mii de kilometri, a gasi solutii pentru a se evita coroziunea cablului este, insa, o chestiune si mai complicata decat o instalatie de cativa kilometri. In 1858, Cyrus Field, omul de afaceri american, fondator al Companiei Atlantice de Telegrafie (Atlantic Telegraph Company), folosindu-se de doua nave, timp de cateva saptamani, dupa mai multe tentative nereusite, a montat primul cablu submarin intre America si Europa, mai exact, intre Terranova (o insula din partea de nord a Americii) si Irlanda, apoi intre Terranova si New York. Prin aceste linii de comunicatie nu s-au putut transmite mai mult de 200 de mesaje, cablul submarin dovedindu-se fragil si cedand dupa doar trei saptamani de utilizare. In 1866, Cyrus Field instaleaza, pe aceeasi linie (Terranova – Irlanda), pe o distanta de peste 4 000 de kilometri, un al doilea cablu, care a fost functional o suta de ani.
In acest fel, timpul necesar transmiterii informatiilor, intre Europa si Statele Unite ale Americii, s-a redus de la 12 zile, cate ii trebuiau unui pachebot sa traverseze Atlanticul, la cateva secunde. Acest proiect transatlantic a fost concurat, la vremea respectiva, de unul « terestru », al companiei Western Union, care a lansat lucrarile pentru a face legatura intre Europa si SUA, prin Rusia, Siberia si Stramtoarea Bering, ceea ce insemna ca doar 60 de kilometri trebuiau sa fie acoperiti de un cablu submarin. In 1871, Field realizeaza si jonctiunea dintre San Francisco si Insulele Hawaii.
Intre instalarea acestor prime cabluri submarine telegrafice si primul cablu telefonic a trecut aproape un secol, avand in vedere ca, in cazul celor din urma, semnalul trebuia amplificat constant. Asa se face ca, abia in 1956, a fost instalat primul cablu submarin TAT (Trans-Atlantic Telephonic cable), avand o capacitate de 48 de circuite. Incepand cu anii ’70, ai secolului trecut, astfel de cabluri au permis efectuarea a 4 000 de comunicatii simultane, iar dupa 1988, odata cu inventarea fibrei optice, cablurile submarine de telecomunicatii si-au sporit capacitatea la 40 000 de circuite. TAT 12, functional din 1995, suporta 500 000 de convorbiri telefonice simultane. In prezent, tehnologia digitala face posibila comunicarea telefonica, pe Internet si televizata, pe toate continentele.
Cablurile submarine de curent electric au rolul de a conecta diverse insule la reteaua electrica de pe continent, de a interconecta retele aflate la mari distante sau de a alimenta platformele petroliere marine. Cablurile submarine actuale, destinate curentului electric, pot sa transporte pana la 150 de MW, cum se intampla, de exemplu, pe linia Norwalk (Connecticut) – Long Island (New York), lucrare care a costat peste 70 de milioane de euro.
Cablurile submarine (cele mai multe cu diametrul de 69 mm si o greutate de 10 kg/metru) sunt instalate cu ajutorul unor nave dotate special pentru o asemenea activitate, care sa poata indeplini misiuni de lunga durata, vara si iarna deopotriva, in orice punct al marilor si oceanelor. Au o autonomie, din punctul de vedere al combustibilului, de 30-40 de zile, si toate conditiile pentru 60-120 de persoane (echipajul navei si echipele de lucru). Navele care monteaza cablurile submarine au o capacitate de deplasare in jur de 15 000 de tone, putand sa intinda, fara intrerupere, 4 000 de kilometri de cablu, ghidandu-se cu aparatura de la bord, care indica, pana la 5000 de metri, posibilele obstacole din adancuri. Exista si nave care au doar misiunea de a repara, de a intretine sau de a supraveghea zonele in care se afla astfel de instalatii, la momentul actual functionand o flota mondiala, cu o suta de unitati dispersate pe principalele mari si oceane, cu exceptia Oceanului Indian.
In anii 2000, au mai fost instalate cabluri submarine performante, intre SUA, Marea Britanie, Germania si Franta, in jurul coastelor Africii, Alcatel a pus 9000 km de cablu intre Australia si Hawaii, astfel incat, la sfarsitul anului 2012, in adancul marilor si oceanelor, din intreaga lume, se aflau peste un milion de kilometri de cablu cu fibra optica. In pofida opiniei comune, esentialul pentru reteaua de telefonie si Internet, la nivel mondial, nu este asigurat de satelitii artificiali, ci de cablurile submarine – 232 de cabluri, la momentul actual, urmand ca, pana in 2014, sa se mai instaleze inca 12 cai noi de comunicatie.