Canaralele de la Hârşova reprezintă o arie naturală protejată aflată pe teritoriile judeţelor Constanţa şi Ialomiţa, în zona de sud-est a României. Rezervaţia este situată pe malul drept al Dunării, în aproprierea localităţii Hârşova.

canaralele-de-la-harsova.jpg

Concret, Canaralele sunt vechi stânci uriaşe, abrupte, cu înălţimea de peste 30 de metri, ce datează din perioada geologică a jurasicului. În substraturile lor, au fost descoperite resturi fosile de spongieri şi corali. Rocile au un aspect albicios, datorită calcarelor, iar în unele părţi sunt acoperite de licheni şi vegetaţie ierboasă.

canaralele-de-la-harsova-judetul-constanta.jpg

Udată de apele fluviului Dunărea, rezervaţia găzduieşte numeroase specii de păsări şi plante, motiv pentru care a fost declarată Arie de Protecţie Specială Avifaunistică în anul 2007. Printre păsările prezente în arealul rezervaţiei, se numără egreta, cormoranul, pescăruşul râzător, stârcul, lişiţa, pelicanul, lopătarul, barza albă, ciocârlia, ciocănitoarea, gâsca etc. Fauna zonei include fazani, şerpi de stâncă şi iepuri.

Regiunea în care se află Canaralele a început să fie studiată începând cu anul 1867, iar în 1943 aceasta a fost inclusă în lista ariilor naturale protejate, prin Ordin al Consiliului de Miniştri. În perioada 1978-1979, canaralele din nord au fost înconjurate cu o perdea de arbori şi încadrate în grupul de pădure Langea-cantonul 5, aparţinând Ocolului Silvic Hârşova.

imagine-de-pe-canaralele-de-la-harsova-judetul-constanta.jpg

Pe lângă valoarea peisagistică, Canaralele de la Hârşova sunt importante şi din punct de vedere istoric şi cultural, în această zonă aflându-se cetatea romano-bizantină Carsium, fost castru militar roman ce datează din secolul al II-lea.

Pe lângă valoarea sa naturală, Canaralele de la Hârșova sunt încărcate și de istorie. Zona a fost martora multor evenimente istorice, de la asedii antice până la bătălii medievale, fiecare strat de istorie adăugându-se la complexitatea și frumusețea acestei arii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.