Uriasii din piatra si vaile inalte, dintre Nevsehir si Kayseri, din Turcia, par ca s-au format laolalta in urma unui cataclism ce a lovit Pamantul acum milioane de ani, transformandu-l intr-un loc plin cu formatiuni petrografice bizare, chiar infioratoare, ce lasa impresia ca se vor ridica oricand, cu o ostilitate nemaiintalnita, sa paraseasca lumea noastra. Insa, in acest straniu peisaj de lava din Parcul National Goreme, Cappadocia, nu este nimic extraterestru, nici silueta varfurilor semete ale vulcanilor Hasan si Akdag, nici Masivul Erciyes, poate doar senzatia pe care noi, oamenii, o capatam atunci cand privim spre aceste privelisti neobisnuite.

Frumusetea acestui loc rezida tocmai in extravaganta peisajelor, mai cu seama in acest landsaft insolit ce se desfasoara de-a lungul ochilor nostri — totul s-a intamplat acum milioane de ani, cand acesti vulcani ofereau conditii prielnice formarii unora dintre cele mai ciudate formatiuni terestre.

Si da, un cataclism a fost cel care a dus la formarea unui asemenea peisaj, eruptiile de atunci acoperind intreaga zona cu lava moale, masa magmatica care mai apoi avea sa se intareasca intr-un strat gros de mii de metri, intins pe o suprafata de 10.000 km² in Bazinul Kizilirmak de astazi. Au urmat si alte eruptii, in urma cu 1-2 milioane de ani, si acestea depunand inca un strat subtire de lava bazaltica. Cappadocia are un climat continental extrem de aspru, de altfel ca tot centrul Turciei, cu veri uscate si fierbinti si cu ierni umede si geroase. Toate aceste conditii au dus, de-a lungul timpului, la erodarea acestui material vulcanic, la sculptarea unor formatiuni petrografice bizare si deopotriva fascinante.

Mii de stanci ce seamana cu niste ciuperci, varfuri conice sau coloane cu forme ciudate se inalta spre cer ca intr-o pictura suprarealista ce ia conturul unei imaginatii deformate, iar apoi, toate aceste configuratii dau impresia ca incep sa se scurga in sens invers, de la nuante de brun-galbui trecand la cenusiu-verzui. Formatiunile din tuf vulcanic sunt, insa, protejate in partea superioara de bazalt, care incetinesc inaintarea procesului de eroziune.

Aproape in fiecare vale din Cappadocia se afla o „Cutie a Pandorei”, din care pot iesi in orice moment un monstru; „furnalele” din Valea Devrent, la nord de Urgup, sau „ciupercile” din Valea Catalkaya sunt doar cateva exemple in acest sens. Si acolo unde exista o „Cutie a Pandorei”, exista si oamenii. Primele pesteri au fost excavate, potrivit arheologilor, acum mai bine de 4.000 de ani inaintea erei noastre. Ba chiar, la inceputurile crestinismului, aceasta regiune avea sa se transforme intr-un important centru monahal. De indata ce locul a fost descoperit de sute de calugari, acestia au fost intr-atat de fascinati de peisajul impresionant si deopotriva insolit, am putea spune chiar dumnezeiesc, incat au decis sa se stabileasca aici.

Dar nu doar privelistile splendide i-au determinat pe calugari sa ramana in aceasta zona, ci si faptul ca locul era desprins de restul lumii, astfel de asezarii pustii fiind perfecte pentru contemplatie si rugaciune, intr-o tihna aproape divina. Mai mult, in zona de langa Goreme din Cappadocia, calugarii stateau departe de razboaiele izbucnite pentru intinsul teritoriu situat in est, unde imperiul persan de altadata isi traia ultimele clipe ale vietii; totodata, aceasta parte a Cappadociei era ferita de incursiunile eventualilor invadatori.

Curand, atat calugarii care cautau liniste si rugaciune aici, cat si cei care fugeau de persecutii au ajuns sa-si construiasca locuinte la limita realitatii, sapand in stancile inalte, pentru a-si crea un camin ferit, in cele din urma, casele acestora devenind un model demn de urmat chiar si de taranii care locuiau dinainte in zona. Iar de la locuintele mici pana la complexe manastiresti nu a fost decat un pas. Chiar si asa, perioada de apogeu a fost atinsa abia in anul 400 d.Hr., mai precis in vremurile in care tot mai multi oameni incepusera sa imbratiseze Noua Religie. Atunci, au fost incepute, la ordinul Episcopului Basileus, o serie de lucrari de excavatie. In cele din urma, calugarii au inceput sa construiasca, sapand in stancile de tuf, manastiri impresionante, unii construind chiar si orase subterane. S-ar putea spune ca aici este unul dintre leaganele arhitecturii bizantine sacre, imensele biserici, cum ar fi, de pilda, Sfanta Sofia, avand pereti pe care sunt reprezentate scene din viata lui Iisus Hristos.

Peretii pesterilor sunt, in prezent, marturii vii ale acelor vremuri si, nu in ultima instanta, ale bogatiei arhitecturii bizantine sacre. Un alt exemplu remarcabil din Goreme, Cappadocia, este Biserica Neagra sau Kara Kilise, ireal de bine pastrata in ciuda trecerii timpului. Aheologii au gasit, si totusi, o explicatie pentru care acest lacas sfant s-ar fi pastrat atat de bine. E posibil ca intrarea bisericii sa fi fost acoperita in urma unui cutremur sau a unor alunecari masive de teren. In acest fel, frescele au reusit sa treaca neobservate de furia distructiva de pe toata perioada inconoclasta islamica. Si, avand in vedere ca nu au avut parte de lumina, frescele de un albastru naucitor au reusit sa-si pastreze nuantele, fara sa fie decolorate.

Timp de secole, in Cappadocia, taramul tufului vulcanic, Goreme a fost un fel de centru monahal, insa undeva prin jurul anilor 1923-1924, asezarea avea sa fie parasita. Abia pe la mijlocul anilor 1980, regiunea rupestra avea sa intre in atentia intregii lumi, aceasta fiind declarata parc national. In prezent, Parcul National Goreme are circa 96 km². Si, de fapt, intreaga mostenire culturala a regiunii Cappadocia este concentrata in acest parc superb, in care pana si cei 20.000 de mestesugari si agricultori fac parte din peisajul necrutator de frumos. La fel de grandios este si orasul Cavusin, unde pot fi vizitate vestigiile unei biserici crestine.

De departe cel mai fascinant moment ar putea veni la lasarea serii, mai exact la asfintit, cand soarele coboara, intr-un joc incredibil de lumini si umbre, parca la capatul celeilalte lumi. Obeliscurile si coloanele de tuf vulcanic vor absorbite in mare parte de lumina muribunda a soarelui, ceea ce va crea o priveliste de neuitat. Multi turisti sunt de parere ca cel mai frumos asfintit va putea fi surprins in Urgup din Provincia Nevsehir, numai ca aici nu sunt formatiuni la fel de fascinante ca in Goreme. Plus, si rasaritul creeaza aceleasi privelisti. De altfel, nu trebuie sa uitam nici de iernile din Cappadocia, atunci cand un strat mare de zapada acopera pamantul si deopotriva formatiunile petrografice, deformand si mai mult peisajele.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ