Alcătuiţi din masive puternic dezvoltate, cu altitudini frecvente de peste 2000 m, Carpaţii Meridionali sunt delimitaţi la est de Carpaţii Orientali, prin Valea Prahovei, iar la vest, de Carpaţii Occidentali, prin culoarul Timiș-Cerna. Din punct de vedere altitudinal, se constată faptul că circa 25% din suprafaţa lor se găseşte la altitudini de peste 1500 m şi 55% între 700-1500 m.
Prezenţa depresiunilor intracarpatice şi a marilor văi transversale explică şi situarea a peste 20% din suprafaţa muntoasă la altitudini ce variază între 300 şi 700 m. În general, aceasta unitate de relief are o altitudine medie de 1136 m. Din punct de vedere petrografic, se remarcă prezenţa masivă a rocilor cristaline, străbătută, uneori, de roci eruptive, în timp ce rocile sedimentare acoperă areale mult mai reduse.
Deşi alcătuiţi din roci dure, datorită unor nivele de bază locale coborâte şi a precipitaţiilor bogate, Carpaţii Meridionali dispun de o reţea de văi destul de densă, iar altitudinile ridicate au favorizat o puternică adâncire a acestor văi. Altitudinile ridicate şi structura petrografică uniformă, specifică celor patru masive (Bucegi, Făgăraş, Parâng, Godeanu) au contribuit la o mare asemănare a peisajului fizico-geografic de la o unitate, la alta.
Clima Carpaţilor Meridionali
Clima Carpaţilor Meridionali, cu excepţia sectorului sud-vestic (Godeanu, Mehedinţi, Cerna), unde apar uşoare nuanţe vestice, este în concordanţă cu altitudinea, cu uşoare diferenţe între povârnişurile sudice şi cele nordice, dar mai mult sub aspectul umidităţii, decât al temperaturii.
În aceste condiţii, aici este foarte bine reprezentat climatul alpin, cu temperaturi medii anuale sub –2 grade C, luna cea mai rece fiind februarie (-11,1 grade C) şi cea mai caldă, august (5,7 grade C).
Cea mai scăzută medie lunară (-19,1 grade C) s-a înregistrat în februarie 1929, iar cea mai ridicată (8,8 grade C) în august 1946. Precipitaţiile, la rândul lor, se menţin între 1200-1400 mm, iar zăpezile durează peste 200 de zile. Vântul dominant este cel din vest.
La altitudini mai joase, sub 1800 m, temperaturile medii anuale oscilează în funcţie de altitudine între 0 şi 7 grade C, mediile lunare cele mai scăzute fiind înregistrate în ianuarie (între –6 şi –4 garde C), iar cele mai ridicate în iulie (12-17 grade C). În regimul precipitaţiilor, se observă o scădere a cantităţii acestora cu altitudinea, dar şi de la vest spre est (800-1200 mm).
Reţeaua hidrografică a Carpatilor Meridionali
Reţeaua hidrografică este densă, fapt ce concretizează posibilităţile de alimentare cu apă în tot timpul anului a râurilor şi lacurilor provenite fie din precipitaţii, fie din topirea zăpezilor. Suprapunerea acestor fenomene face ca scurgerea medie să capete valorile cele mai mari primăvara (36-42%), mai timpuriu în vest (aprilie-mai) şi mai târziu în est (aprilie-mai-iunie).
Aceste valori se menţin ridicate şi vara (22-30%) datorită precipitaţiilor bogate. Lacurile glaciare al căror număr se ridică la 150 sunt situate, în cea mai mare parte, la altitudini de 1900-2200 m (67,8%), apoi 21,8% între 1700-1900 m şi 9,2% între 2200 şi 2300 m. O serie de râuri îşi au sursa de alimentare cu apă în aceste lacuri, al căror nivel nu înregistrează scăderi mai mari de 1 m, fenomen ce are loc în perioada august-septembrie.
Vegetaţia Carpaţilor Meridionali
Vegetaţia Carpaţilor Meridionali reflectă foarte fidel etajarea factorilor climatici. Astfel, la altitudini de peste 2100-2200 m pe versanții nordici şi 2200-2300 m pe cei sudici, se dezvoltă etajul alpin, care este bine reprezentat ca extensiune şi compoziţie floristică.
Aici, se întâlnesc mai multe formaţiuni alpine: pajişti alpine de platou şi pante domoale reprezentate prin rogoz alpin căruia i se asociază firuţa alpină, clopoţelul alpin, romanița de munte, ghinturica; pajişti alpine de rugină de pe creste şi coaste unde, alături de rugină, mai apar miliţeaua, coada iepurelui, oiţe; vegetaţie alpină sezonieră, răspândită pe suprafeţe foarte reduse (creste ascuţite, căldări glaciare înzăpezite) alcătuită, în special, din sălcii pitice târâtoare şi, în general o vegetaţie pitică alpină de felul celei din tundră; vegetaţie alpină calcicolă ce se dezvoltă azonal pe terenuri calcaroase reprezentată prin firuţa violacee, rogoz verde, pelin de stânci, sângele voinicului, floare de colţ.
Etajul subalpin începe de la limita superioară a pădurilor, situată la 1500-1600 m pe versanţii nordici şi 1700-1600 pe cei sudici. Este reprezentat în special prin: tufişuri de jneapăn, ienupărul pitic, afinul, zâmbrul; tufărişuri de smardar mai ales pe pantele adăpostite, asociate cu merişor, afin, ghinţura; pajişti de graminee (păruşca, iarba stâncilor, ţepoşica) cărora li se asociază flori viu colorate, precum clopoţelul şi vioreaua de munte; vegetaţie calcicolă ce formează pajişti, pe rocile calcaroase, cu firuţa alpină, ochelariţa, stânjenei de munte.
Etajul pădurilor de molid începe de la aproximativ 1200 m pe versanţii nordici şi 1500 m pe cei sudici şi urcă până la etajul subalpin. Molidişurile apar fragmentate ca nişte centuri în jurul celor patru masive ale Carpaţilor Meridionali. Către vest, etajul molidişurilor se îngustează mai ales pe versanţii sudici, până la dispariţia lui în Munţii Godeanu. Pădurile întinse de molid mai cuprind şi exemplare de zada, scoruş, paltin, arin alb, iar către bază, fag.
Subetajul pădurilor de fag amestecate cu răşinoase formează un brâu îngust la baza molidişurilor, pe versanţii nordici, fagul, bradul şi molidul participând în proporţii aproape egale, pentru ca pe versanţii sudici, bradul şi molidul să apară mai mult pe pantele umede şi reci. Mai rar, apar şi ulmul, frasinul, scoruşul.
Subetajul pădurilor de fag se întinde la altitudini cuprinse între 600-1000 m pe povârnişurile nordice şi 800-1200 pe cele sudice. Această cuvertură de făgete se lăţeşte mult în vestul Carpaţilor Meridionali, acoperind aproape în întregime Munţii Cernei, Mehedinţi şi Vâlcan şi foarte mult din Retezat şi Godeanu. Aici, alături de fag apar carpenul, paltinul de munte, mesteacănul, alunul.
Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale Carpaților Meridionali este biodiversitatea lor. Acești munți adăpostesc specii rare de faună și floră, unele endemice, care nu pot fi găsite în alte părți ale Europei. De asemenea, zona este populară pentru observarea păsărilor și pentru fotografii naturiste.
În plus, Carpații Meridionali sunt încărcați de legende și istorie. Multe trasee urmează cărări străvechi, folosite odinioară de pastori sau de armate în marș. Povestea „omului de piatră”, o legendă locală, spune despre un uriaș care ar fi modelat munții și văile, dând formă peisajului actual.
