Castelul Goodrich, unul dintre cele mai reprezentative exemple de arhitectură militară engleză din perioada medievală, este situat în partea de nord a localităţii Goodrich din Herefordshire, Anglia şi ocupă o poziţie strategică între Monmouth şi Ross-on-Wye. Se află pe culmea unui deal, cu vedere spre râul Wye, fiind un punct de trecere între Anglia şi Ţara Galilor.
Construcţia castelului Goodrich a fost demarată în secolul al XI-lea, după invazia normandă, de către Godric de Mappestone, un nobil anglo-saxon şi proprietar de terenuri în regiune, de la care îi provine şi numele. Cetatea era o simplă fortificaţie din pământ şi lemn, cu un turn înconjurat de ziduri.
La începutul secolului al XII-lea, castelul a trecut din proprietatea lui Godric la William Fitz Baderon şi la fiul său, Baderon de Monmouth. În această perioadă, fortăreaţa a fost consolidată cu piatră. Turnul principal avea o structură simplă, cu baza pătrată, ferestre înguste şi contraforturi. Intrarea se făcea pe la primul etaj, unde se ajungea cu o scară. Uşa de la intrare a fost ulterior transformată în fereastră, iar sub ea s-a făcut o nouă poartă de acces.
Structura castelului a fost modificată începând cu anul 1204, după ce Regele John a acordat fortăreaţa Goodrich lui William Marshall, Conte de Pembroke şi unul dintre cei mai puternici cavaleri ai Angliei medievale. Castelul Goodrich s-a extins semnificativ la sfârşitul secolului al XIII-lea, evoluând într-o structură complexă, care combina sisteme eficiente de apărare cu spaţii luxoase pentru locuit. A fost construit un zid de piatră care înconjura cetatea şi au fost proiectate turnuri înalte pentru a putea fi mai bine apărat. Însă cea mai reprezentativă lucrare de extindere a castelului a avut loc în timpul unui alt conte de Pembroke, William de Valence. De Valence a reconstruit fortăreaţa în stilul Edward I din nordul Ţării Galilor, care presupune forme concentrice, un stil destul de rar întâlnit în Anglia. Arhitectura castelului Goodrich a influenţat apoi alte şi construcţii din Marea Britanie.
Noul castel avea o formă pătrată, cu un şanţ pe părţile de sud şi est, care asigură o protecţie sporită. Un zid masiv de piatră înconjoară dealul, cu turnuri rotunde uriaşe în trei părţi şi o poartă masivă în cel de-al patrulea punct. Turnurile au fost construite pe contraforturi largi, creând o formă cilindrică cu o bază amplă. Acest lucru făcea ca un atac la nivelul inferior să fie aproape imposibil, contracarând orice tentativă de a distruge baza zidurilor.
Aymer, fiul lui William de Valence a adăugat un zid exterior la nord şi vest şi un alt zid de întărire semi-circular pentru a proteja intrarea. Un al doilea şanţ apăra poarta de intrare, astfel încât un posibil atacator ar fi fost uşor vizibil de pe ziduri. În interiorul zidului de piatră au fost realizate spaţii pentru locuit, mai multe săli, o bucătărie şi apartamentele private ale lordului şi familiei sale. În turnul de apărare s-a construit o capelă mică, iar în turnul dinspre nord-vest au fost construite încăperi pentru străjeri.
Când Aymer de Valence a murit în 1324, castelul Goodrich a trecut în proprietatea familiei Talbot, care a adăugat ziduri de fortificaţie la turnurile de strajă, dar şi în exterior, întărind astfel sistemul de apărare. Mai târziu, familia Talbot a abandonat castelul, preferând o reşedinţă mai confortabilă.
În timpul Războiului Civil din anii 1640, castelul Goodrich a fost deţinut, pe rând, atât de forţele parlamentare, cât şi de cele monarhiste. Facţiunea parlamentară a asediat Goodrich în 1645, dar monarhiştii au rezistat. Fortăreaţa a fost atacată din nou în 1646 de către forţele parlamentare conduse de colonelul John Birch, iar în urma unui asediu care a durat două luni, acestea din urmă au reuşit să oprească alimentarea cu apă şi să producă distrugeri în zidurile castelului cu ajutorul tunurilor „Roaring Meg”, iar regaliştii, conduşi de Sir Henry Lingen, au fost nevoiţi să se predea.
Ulterior, castelul a fost neglijat şi cu timpul s-a degradat. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, fortăreaţa Goodrich a devenit o ruină pitorească şi subiect predilect pentru picturi şi poezii. Castelul a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru celebrul poem „We are Seven” al lui William Wordsworth, din anul 1798. Castelul a revenit în patrimoniul statului britanic în anii 1920, iar ulterior au început lucrările de restaurare.
Castelul Goodrich fost elogiat de William Wordsworth ca fiind „cea mai nobilă ruină din Herefordshire” şi considerat de istoricul Adrian Pettifer “cel mai frumos din ţară şi unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură militară engleză”.
Despre castelul Goodrich circulă mai multe legende şi se spune că ar fi un loc blestemat. Turnul cel mare se mai numeşte şi „Turnul lui Macbeth”, deoarece aici ar fi fost întemniţată o căpetenie irlandeză care a murit încercând să evadeze, iar stafia sa încă bântuie turnul. Evenimentele din timpul Războiului Civil au dat de asemenea naştere unor poveşti. Potrivit unor legende locale, nepoata colonelului Birch, Alice Birch, s-a îndrăgostit de monarhistul Charles Clifford. Cei doi ar fi încercat să fugă înainte de asaltul final, dar au murit înecaţi în apele învolburate ale râului Wye, în timp ce încercau să-l traverseze, şi se spune că fantomele lor se află în continuare în zonă.
În prezent, castelul Goodrich a ajuns un obiectiv turistic binecunoscut în regiune, fiind aflat sub administrarea Comisiei pentru Clădiri Istorice şi Monumente din Anglia (English Heritage). Goodrich include cel mai complet ansamblu de clădiri medievale dintre toate castelele din Anglia, motiv pentru care captează interesul pasionaţilor de istorie şi arhitectură. Cetatea este deschisă publicului zilnic, în perioada aprilie-octombrie, începând cu ora 10, iar în noiembrie-martie de miercuri până duminică.
Vizitatorii care doresc să exploreze castelul şi împrejurimile şi să cunoască mai bine povestea acestuia au la dispoziţie audio-ghiduri sau pot lua parte la un tur ghidat. În acest caz este necesară o rezervare prealabilă. În cadrul turului, sunt prezentate informaţii despre construcţia, istoria şi arhitectura fortăreţei. Turiştii au ocazia să viziteze o expoziţie despre viaţa de zi cu zi de la castel, de la începuturi şi până la decădere, şi pot vedea inclusiv artefacte din Războiul Civil, dar şi celebrul tun „Roaring Meg”.
