Cuvântul placebo a pătruns în limba română prin intermediul limbilor franceză şi engleză, dar originea lui se afla în forma de viitor – placebo – a verbului latinesc placeo/placere (a plăcea), traducându-se ad litteram prin voi plăcea sau voi fi plăcut (voi fi agreabil). Multă vreme, începând cu secolul al IV-lea, până prin secolul al XIII-lea, termenul placebo a fost utilizat cu un sens religios, referindu-se la cei care interpretau (recitau sau cântau), la ceremoniile de înmormântare, Psalmul 116, din Vechiul Testament, consacrat cultului morţilor. Pentru ca suferinta si lacrimile acestor « bocitori » (“actori”) erau unele de circumstanţă, nu unele autentice, cuvântului placebo i s-a asociat sensul de « fals ». Abia în secolul al XVIII-lea a fost consemnată folosirea termenului placebo cu un sens medical, în Anglia, în Mot herby’s New Medical Dictionary, fiind explicat ca “remediu banal al unei boli”. Înţelesul acesta a fost completat ulterior cu sublinierea: “placebo – caracteristică atribuită oricărui medicament prescris unui pacient, care îi provoacă o stare de bine, dar care nu este neapărat şi util” şi a intrat în limbajul medical, în prima jumătate a secolului al XX-lea, datorită, în primul rând, medicului american Henry.K. Beecher. La fel de adevărat este, însă, că şi înainte de această dată, diverşi medici recunoşteau un efect placebo (evident, pozitiv), în tratarea diverselor maladii, ca urmare a încrederii pacientului în cel care îl trata.

Citește și:  Cum este corect – “bodaproste” sau “bogdaproste”

În limbajul actual, placebo are sensul : medicament (sau preparat) inactiv prescris fie pentru a-i face plăcere pacientului, fie în scopuri experimentale, pentru a studia efectele farmaceutice ale medicamentului şi reacţiile psihice ale pacientului (DEX), iar efectul placebo se referă la rezultatul administrării unui astfel de aşa-zis „medicament”, care nu este altceva decât reacţia phisică pozitivă, a pacientului, dictată de autosugestie.

Cuvântul nocebo este tot latinesc, dar a început să fie utilizat (destul de rar si astazi), în relaţie cu placebo, abia în anii ‘90 ai secolului trecut, pentru a denumi fie agravarea unei boli, reacţiile negative ale unui pacient, deşi acesta este încrezător în „tratamentul” cu substanţele inactive, specifice efectului placebo, fie efectul negativ cauzat de convingerea că un lucru (medicament, mai ales) este dăunător, vizând aşadar, tot puterea autosugestiei si nu rezultatul unei medicamentatii autentice.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.