În sfârşit, cineva a pus o problemă stringentă pentru turiştii de peste tot: ce bei în funcţie de ţara pe care o vizitezi? Este tare frustrant să mergi, spre exemplu, în Veneţia şi să nu guşti băutura tradiţională a locului, doar pentru că nu ştiai că e vorba despre cocteilul Bellini.

bellini cocktails

Gata, problema se rezolvă. Am descoperit ce anume trebuie să bem peste tot în lume, unde mergem. Mă refer la băuturile tradiţionale ale zonei şi nu la unele preferinţe de ordin personal. Nu ştiu câţi dintre noi vor apuca, într-o viaţă de om, să colinde vreo 40 de ţări, dar haideţi să ne asigurăm că acolo unde ajungem vom şti ce să comandăm.

SUA – Bourbon

Sursă: rios.ro

În SUA, e musai să bei Bourbon. Băutura tradiţional-americană poate fi savurată la temperatura sticlei, fierbinte ori cu gheaţă; în oricare din variante este la fel de bună. Se obţine din cereale fermentate, în special porumb. Reţeta a fost inventată pe pământ american, iar denumirea băuturii a stârnit foarte multe certuri la nivel local. Există un district Bourbon în Kentucky şi există şi o stradă Bourbon în New Orleans – pe care dintre ele o reprezintă cu onoare sticla de Bourbon?

Mexic – Tequila

tequila

În Mexic, trebuie să bei tequila. Este un soi de alcool foarte tare, obţinut dintr-o plantă pe nume agave. Locul de naştere al tequilei se află în Jalisco, unul din statele Mexicului, mai clar oraşul Santiago de Tequila, dar reţeta a fost preluată şi împământenită cu real succes şi în împrejurimi. Numele Tequila este pur mexican, iar avantajul acestei băuturi constă în ceremonialul pe care îl presupune: se bea sub formă de (cât mai multe) shot-uri.

Argentina – Fernet cu cola

fernet cu cola

În Argentina, băutura tradiţională este Fernet cu cola, un cocteil digestiv, destul de amar, dar şi răcoritor, obţinut din lichior de struguri şi tot soiul de condimente. Se bea cu cola. Aici e o mică şmecherie. Reţeta pentru Fernet a fost inventată de către italieni pentru a ajuta digestia, însă argentinienii au preluat-o cu atâta însufleţire, i-au adăugat cola şi o beau cu atât de mare avânt încât este considerată băutura lor tradiţională. Argentinienii consumă circa 250 milioane de litri de Fernet cu cola pe an.

Peru – Pisco Sour

pisco sour

În Peru, obligat bei Pisco Sour. Foarte bun! Este de fapt un cocteil ce conţine coniac tradiţional de struguri albi (Pisco), suc de lime, albuş de ou şi sirop. Acest coniac pisco este caracteristic pentru Peru în sensul că se face în butoaie de aramă, iar imediat după distilare este îmbuteliat în sticle, sărindu-se peste etapa diluării. Până în urmă cu o sută de ani, se bea Pisco simplu, dar în 1920 un barman din Lima a adăugat în pahar nişte albuş de ou şi un strop de bitter. În acest fel s-a născut Pisco Sour.

Irlanda – Guinness

Guinness

În Irlanda (mai trebuie oare spus?), se bea bere Guinness. Are culoare închisă, aproape ruginie, iar gustul este puternic. Nici efectul nu e slab. Berea Guinness se bea în disperare, cel puţin în Irlanda. Se pare că, anual, această populaţie consumă în jur de 2 miliarde litri de bere Guinness. Reţeta îi aparţine lui Arthur Guinness care în 1759 a transformat o berărie dezafectată într-o afacere uluitor de profitabilă.

Spania – Sangria

sangria

În Spania, băutura tradiţională este Sangria, un amestec aromat de vin roşu, coniac şi citrice tăiate în cubuleţe suculente. Numele i se trage de la culoarea sângerie, dar aş spune eu şi de la felul în care face sângele să clocotească. Aparent este o băutură slabă, dulce, plăcută, însă după câteva pahare se întâmplă să nu mai ştii de tine.

Olanda – Genever

genever

În Olanda, vei bea Genever, adică rachiu tare pe bază de ienupăr. Este foarte aromat şi se obţine prin distilarea vinului. Pentru un miros plăcut se adaugă fructe de ienupăr. Olanda a primit dreptul exclusiv de a folosi numele “Genever” pentru băutura fabricată pe teritoriul său. Partea interesantă ţine de modul în care se bea acest rachiu: fără să atingi cu mâinile paharul.

Anglia – Pimm

pimm

În Anglia, trebuie să încerci o băutură denumită Pimm’s. Este un cocteil în care amestecul de bază constă în gin şi alcool pur. În funcţie de preferinţe şi imaginaţie, se adăugă apoi limonadă cu apă minerală, bucăţele de fructe, mentă, castravete şi lime sau suc de portocale şi măr. Reţeta a fost inventată în 1840 de către Jammes Pimm; el amesteca toate aceste ingrediente în cupe de cocteil şi le servea cu platouri de stridii clienţilor care îi vizitau localul. În prezent, Pimm’s a devenit băutura oficială a turneului de tenis de la Wimbledon.

Portugalia – Vinul de Porto

wine porto

În Portugalia, vei gusta neapărat vinul de Porto. Este un deliciu cu mari calităţi digestive. Se vinde într-o multitudine de soiuri şi culori; este un vin tare, ameţitor, în general foarte dulce, iar aromele sunt de fructe roşii, mure şi afine. Vinul de Porto alb sau cel roze are o puternică aromă de coniac, dar este, de asemenea, foarte dulce. Se bea la desert.

Italia – Grappa

Sursă: muchmoremuchier.wordpress.com

În Italia, băutura tradiţională este grappa. Iniţial, era dezonorant să bei aşa ceva, un soi de rachiu ieftin obţinut din struguri de proastă calitate. Muncitorii şi ţăranii beau grappa pentru a se încălzi pe timpul iernii şi pentru a mai uita de necazuri pe timpul verii. Este o băutură puternică, cam seacă la gust, dar cu vagă aromă de struguri. În ultimii 80 de ani a devenit alcoolul reprezentativ al italienilor, după ce o distilerie din Percoto a început să producă grappa dintr-un singur soi de struguri. Se bea rece, în păhărele micuţe, căci are forţa de a te ameţi.

Scotia – Scotch (whisky)

scotland whisky

În Scoţia, vei consuma pe săturate scotch. Adică whisky, păstrat ani de zile în butoaie de lemn. Cine nu a gustat deja scotch? Este o băutură puternică şi totuşi fină la gust, te binedispune şi se consumă în compania unui… trabuc.

Cehia – absint

absint cehia

În Cehia, nu poţi spune că ai fost, dacă nu ai băut absint, băutură extrem de tare, obţinută din alcool distilat şi plante precum anasonul, chimenul dulce sau pelinul. Este băutura tradiţională a cehilor; se bea încă de la 1800, când artiştii cei mai renumiţi o consumau în căutarea inspiraţiei şi a uşurinţei de a se exprima în artă. Absintul a devenit popular şi datorită tehnicii pe care o cere barmanului, căci un pahar din această băutură se obţine cu ajutorul unei linguriţe speciale şi a unor ingrediente ce trebuie să rămână un mister.

Citește și:  Neptune - Australia: Orașe de vizitat

Macedonia – Mastika

mastika

În Macedonia, trebuie să încerci Mastika, o băutură uşoară care se obţine printr-un amestec de lichior şi răşină de mastic, un copac peren, tipic zonei mediteraneene. Macedonenii o consideră băutura lor tradiţională, dar ea este foarte cunoscută şi în Grecia şi Bulgaria. Se consumă rece, în porţii mici.

Ungaria – Unicum

unicum

În Ungaria, băutura specifică se cheamă unicum şi constă într-un lichior digestiv, obţinut din amestecul a peste 40 de feluri de plante. Reţeta este relativ nouă, a fost inventată de o familie pe nume Zwak, aflată în exil în URSS, după cel de-al Doilea Război Mondial. Sub vremurile de tristă amintire, aceşti unguri foloseau simple ierburi pentru a-şi face băutura, dar după căderea comuniştilor, ei au revenit în Ungaria şi s-au apucat să muncească cu sârguinţă pentru îmbunătăţirea reţetei. Se pare că au avut succes!

Grecia – Ouzo

Sursă: imperishablethoughts.wordpress.com

În Grecia, ştim deja, băutura tradiţională este ouzo, o băutură dulce, răcoritoare, obţinută din alcool de struguri, distilat şi esenţă de anason. Are o aromă foarte puternică, de neconfundat şi există riscul să bei atât de multă, încât să ţi se facă rău. Grecii o servesc în păhăruţe mici, alături de platouri cu fructe de mare, caracatiţă, stridii, măsline şi cartofi copţi.

Turcia – Raki

raki

În Turcia, merită gustat tradiţionalul raki, o băutură foarte populară, obţinută din resturile de struguri folosiţi pentru vin. Turcii beau pe săturate raki, consumul anual ridicându-se la 60 milioane de litri. Mai nou, reţeta poate fi obţinută din smochine, în loc de struguri, ceea ce adaugă un plus de aromă şi un strop de dulceaţă. Totuşi, tradiţionalul raki se face din resturile strugurilor şi este denumit local drept “laptele leilor”; se consumă cu gheaţă.

Danemarca – Gammel Dansk

gammel dansk

În Danemarca, vei fi ispitit cu tradiţionalul Gammel Dansk, un lichior oarecum amar în care se amestecă diverse arome: anason, ghimbir, nucşoară, dafin, scorţişoară, portocale sau genţiană. Modul efectiv de obţinere a băuturii este însă un mister, conform dorinţelor celui care a inventat reţeta. Interesant este că vorbim despre un alcool pe care danezii îl consumă, de obicei, la micul dejun.

Islanda – Brennivin

Sursă: fiveyearsproject.blogspot.com

În Islanda, băutura pe care trebuie s-o încerci se cheamă Brennivin şi constă într-un amestec foarte aromat de chimen şi angelică cu gin sau rachiu neîndulcit. Numele înseamnă “vin în flăcări” şi descrie destul de fidel gustul acestui lichior tare. Se bea sub formă de shot-uri şi se serveşte alături de peşte sau carne de rechin.

Finlanda – Kossu

kossu

În Finlanda, eşti servit peste tot cu kossu, un alcool tare din cereale, diluat cu apă minerală şi amestecat cu un strop de zahăr şi votcă. Gustul este de votcă îndulcită, iar efectul este mai slab decât la votca obişnuită. Această băutură este considerată de peste o sută de ani drept alcoolul tradiţional al oricărui finlandez.

Kenya – Urwaga

În Kenya, foarte la modă este berea din banane. Se cheamă Urwaga şi este foarte ieftină. Bananele dau băuturii o aromă puternică, plăcută, în timp ce berea spumoasă păstrează caracterul ei răcoritor şi săţios. Localnicii o consideră o băutură foarte uşoară, aşa că o beau ca pe suc.

Etiopia – Tej

tej

În Etiopia, descoperi o băutură cu totul neaşteptată, Tej. Adică vin din miere de albine sau mied. Etiopienii o beau în mod curent, cei mai mulţi şi-o prepară singuri acasă, dar ea poate fi consumată şi în baruri sau taverne locale. Se obţine amestecând o cantitate mare de miere cu apă şi frunze pisate dintr-un arbust specific zonei, numit gesho, asemănător măceşului. Combinaţia este lăsată în vase rotunde, să fermenteze mai mult timp. Băutura capătă un gust pregnant de alcool, dar în funcţie de perioada de fermentaţie, tej-ul poate ieşi mai puţin alcoolizat.

Nigeria – Ogogoro

În Nigeria, te aşteaptă o altă băutură specială: Ogogoro sau, mai pe limba română, vinul de palmier. De fapt, poate fi considerată o băutură mortală, în funcţie de cel care o prepară. De regulă, nigerienii şi-o fac singuri acasă, dar există şi turişti care riscă enorm crezând că e suficient să respecte reţeta ca să se transforme şi ei în preparatori de Ogogoro. Băutura se obţine din suc de palmier distilat; conţinutul de alcool variază între 30 şi 60 de procente şi de aici derivă şi accidentele.

Africa de Sud – Springbokkie

Sursă: fairlytradedfoodforthought.blogspot.com

În Africa de Sud, poţi bea în siguranţă Springbokkie, o băutură răcoritoare, pe bază de lichior de mentă şi “amarula”, o cremă alcoolizată, obţinută din fructe de arborele elefanţilor. În variantă europeană, se poate combina lichiorul de mentă cu un strop de cremă Baileys.

Bermuda – Rum Sizzle

rum sizzle

În Bermuda, trebuie gustat acel celebru Rum Sizzle, adică o combinaţie de rom alb, rom negru, suc de lămâie, suc de ananas, bitter şi sirop falernum. Băutura este foarte dulce, aromată, fructată, dar şi foarte alcoolizată, deşi nu îţi dai imediat seama de acest lucru. Pe scurt, este tot ce îţi doreşti de la un cocteil exotic.

Cuba – Mojito

mojito

În Cuba, ai de băut pe săturate Mojito, o senzaţională combinaţie de rom cu mentă, apă minerală, zahăr brun şi suc de lămâie. Reţeta pare foarte simplă şi Mojito poţi bea oriunde în lume, însă adevăratul gust îl poţi savura numai în Cuba. Aparent o băutură nevinovată, Mojito se poate transforma într-un coşmar plin de alcool, în funcţie de experienţa celui care îl prepară.

Insulele Filipine – Lambanog

lambanog

În insulele Filipine, trebuie încercat neapărat renumitul Lambanog, o băutură foarte aromată, un soi de vin obţinut din sevă fermentată de floare de cocos. Mulţi consideră că este un simplu vin din nucă de cocos ori votcă din nucă de cocos; cert este că are un nivel de alcool destul de ridicat şi garantează buna dispoziţie chiar şi în cazul unor persoane teribil de morocănoase.

China – Maotai

maotai

În China, te îmbie Maotai-ul, o băutură tare pe bază de orez, mei, mălai şi sorg fermentat. Chinezii beau acest alcool de sute de ani şi se mândresc cu el, numindu-l băutura lor tradiţională. Conţine alcool în jur de 50%, are un gust plăcut şi tare, lipsit de aromă. Se produce exclusiv în provincia Guizhou şi este considerat o băutură de lux, de covorul roşu.

Iată deci o listă cât de cât completă a băuturilor care te îmbie la o călătorie în jurul lumii. V-am convins?

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.