Și pentru că a venit vara și mulți se gândesc unde să-și petreacă vacanța, iar alții doar visează, vă propun o listă cu plaje din Europa care sunt, fiecare dintre ele, diferite prin ceva anume. Sunt prezentate mai jos câteva, ca inspirație pentru cei curioși să petreacă câteva zile însorite într-un loc, altfel de cum ne-am obișnuit. Unele sunt magnifice, impresionante și total diferite de imaginea unei plaje clasice, fiind situate în locuri nebănuite și oferind toate ingredientele unei vacanțe de vis. Să începem să visăm și poate visul se împlinește:

Plaja de la Concha din Spania

Playa-de-La-Concha-San-SebastiánUna dintre cele mai frumoase plaje din lume, Playa de la Concha, este o fâșie de nisip, în golful cu același nume, unde turiștii se înghesuie în sezon. Priveliștea locului este completată și de cele două vârfuri de munte care ies din marea albastră, unul dintre ele, o mică insulă stâncoasă.

Plaja Troia din Portugal

Troia-portugalTroia este o plajă la golful cu același nume din districtul Grândola, de 17 km lungime și 1,5 km în lățime, între Oceanul Atlantic și estuarul Rio Sado, la 18 km de Lisabona. Stațiunea este superbă, datorită nisipului roșcat și al oceanului foarte clar.

Plaja Valea Fluturilor din Turcia

butttExtraordinara plajă a fluturilor este mai greu de accesat, se poate ajunge însă cu o barcă sau pe jos pe țărmul stâncos. Este un canion adânc, cu marginea la o apă de culoarea azurului. Ceea ce este unic este faptul că aici, între lunile iunie și septembrie, apar fluturii care i-au dat numele. Solitară și specială, plaja are câteva colibe pentru noapte, deoarece cine vine aici nu pleacă așa repede.

Plaja Lara din Cipru

snowy-mountains-and-sandy-beaches-img6Plaja Lara este un loc în care poți vedea broaște țestoase care cuibăresc în sezonul de vară. Dar ceea ce are special este locul pentru plajă care este pe malul a două ochiuri de apă și pe o fâșie de nisip care le desparte. Piscinele naturale formate aici se umplu din mare, la flux.

Plaja Rabbit din Sicilia, Italia

04_Rabbit-Beach_Lampedusa_ItalyPe coasta de sud a Siciliei, este o plajă incredibil de albă și cu o mare superbă. Accesul nu este atât de ușor pentru că malul este stâncos, dar odată ajuns acolo, nu pleci atât de repede. Adâncimea apei este constantă pe o distanță mare de la țărm, ceea ce face ca plaja să fie și mai căutată.

Plaja de Las Catedrales, Galicia din Spania

Panorama2Numele plajei derivă de la o formațiune muntoasă care formează un complex de contraforturi, dând impresia de catedrală. Este frumoasă și mai ușor vizitabilă când nu este flux, pentru că se pot vedea arcele, peșterile și stâncile, în toată grandoarea lor. În plus, aici este o plajă cu nisip fin, scăldată de apele Oceanului Atlantic si ale Mării Cantabrice, ce se întinde pe o suprafață de mai mult de 1300 de metri.

Plaja Biaritz, Țara Bascilor din Franța

biarritz-beach-francePlajă favorită în regiune, datorită vântului și a valurilor puternice ce o face perfectă pentru surf, este cunoscută ca plajă nu foarte prietenoasă înotătorilor. Plină cu multe hoteluri și la fel de mulți turiști, plaja este un punct de atracție și datorită peisajului îngrijit din jurul ei.

Plaja Sylt din Germania

1_ellenbogenPoreclită German Hamptons pentru asemănarea cu plaja Hampton, este o plajă singuratică, asemănătoare cu plajele din romanele lui Jane Austen, de aceea este căutată de cei ce doresc singurătatea și izolarea. Farul de pe mal și vegetația săracă o fac specială, fiind situată la Marea Nordului, pe o plajă imaculată, fără confortul obișnuit, dar cu apă limpede și liniștită.

Plaja Myrtos din Grecia

myrtos_1Nominalizată de multe ori ca fiind cea mai bună plajă din lume, plaja Mythos îți taie respirația. Accesul se face pe un drum cu serpentine, dar când se ajunge la malul mării, chiar dacă nu este prea mult nisip, prundișul este plăcut, se poate înota și amatorii de plajă se pot bucura de mult soare.

Plaja Brela din Croația

1156151494Cu o coastă lungă și câteva insule în apropiere, plaja Brela este înconjurată de pini. Surpinzător de frumoasă și mai puțin vizitată, este un loc minunat pentru relaxare.

Plaja Rhosilli Bay din Scoția

Rhossili-Bay_web1Chiar dacă soarele este mai rar văzut în Scoția, în zilele frumoase, plaja este splendidă, are și nisip fin, dar și un platou înverzit alături care îți amintește că ești în Marea Britanie. În zonă, pot fi admirate atât păsările de mare, cât și o epavă a unui vas scufundat aproape de țărm, în anul 1887.

Plaja de la Saleccia din Corsica, Franța

3285384174_ef078e7475_oInsula Corsica are o multitudine de plaje exclusiviste, dar plaja Saleccia din nord este cea mai bună. Apa de cristal, nisipul fin o fac specială. Vegetația de pe plajă îi dă o notă distinctivă, izolarea și uneori întâlnirea cu animale care pasc în liniște o fac unică.

Plaja Elafonisi din Grecia

Gatm_2006-05-14_19_Greece_Crete_ElafanissosNisipul rozaliu din scoici, de un soi aparte, fac din acest loc unul special. Situată în Creta, este destul de aglomerată, dar este un loc în care apa de azur și nisipul sunt cele mai importante elemente ale sale.

Plaja Cala Turqueta, Menorca din Spania

macarella-macarelletaPlaja este situată în sud-vestul insulelor Baleare din Menorca. Aici, se practică surf-ul, datorită vântului de nord care este puternic. Forma specială a plajei și vegetația abundentă fac din acest loc o plajă destul de izolată, dar fermecătoare.

Plaja de ses Illetes din Formentera, Insulele Baleare

formenteraLa sudul insulei Ibiza, Formentera face parte din insulele Baleare. Este liniștită și mică și are plaje magnifice, cu apă perfectă pentru înot, caldă și limpede, cu nisip amestecat cu coral. Îngustă și albă, plaja are avantajul de a fi protejată de valuri, fiind situată într-un golf, iar apa nu este adâncă pe distanță mare de la țărm.

Plaja Falsterbo din Suedia

falsterboO plajă șic care face parte dintr-o stațiune mică din Suedia. Nisipul alb strălucește, iar micile colibe elegante, pe care le pot folosi cei care fac plajă, fac din locul acesta un loc intim. Este interzis să circuli cu jet ski-ul sau alte vehicule pe apă, așa că cei care doresc liniște, o pot găsi aici.

Plaja Palanga din Lituania

Minolta DSCPlaja Palanga este cea mai aglomerată și mai populară plajă din stațiunea lituaniană, animată de petrecerile din vară, fiind cea mai căutată pentru atmosfera mereu agitată.

Plaja Portcurno din Cornwell, Marea Britanie

porthcurnobeach_1024_780Situată în Cornwell, plaja Portcurno este pe malul unui golfuleț. Malul înalt, care protejează golful de apele oceanului în ambele părți, înconjoară plaja și fac ca locul să fie perfect pentru înot în apa mică, fără valuri. De aceea, este o plajă perfectă pentru copii!

Plaja Ramla Bay din Gozo, Malta

OLYMPUS DIGITAL CAMERAEste o plajă perfectă pentru scuba diving , fiind cea mai mare plajă de pe insulă, ce are nisip roșiatic și dune pe care crește tamarisc.

Plaja Vik din Islanda

p1110543Nisipul negricios, vremea umedă și ploioasă nu strică cu nimic farmecul plajei din Islanda. Chiar este curios să vezi o plajă cu o așa culoare și un astfel de aspect!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here