Să fii șofer nu este deloc un lucru ușor și nu este pentru oricine. Trebuie să fii atent la mai mulți factori. Ești responsabil atât pentru viața ta, cât și pentru a celorlalți și orice drum care, aparent, este ușor de străbătut poate avea suprize. Există însă, în lume, unele drumuri care pun în pericol chiar și cei mai experimentați șoferi, iar ca să le străbați, ai nevoie de multă răbdare, atenție și chiar noroc. Iată care sunt cele mai periculoase drumuri din lume:

Tunelul Guliang din China

guliang tunnel

Tunelul Guliang din China este un drum de 1,2 kilometri, săpat manual prin munții Taihang. Acesta a fost construit, deoarece accesul în satul cu același nume era dificil, fiind doar o potecă îngustă prin aceiași munți.

A fost terminat în cinci ani și, chiar dacă mulți dintre sătenii care au participat la realizarea lui au murit în timp ce îl construiau, nu i-a împiedicat pe ceilalți să își continue munca. A fost deschis în anul 1977 și, cu toate că au avut loc numeroase accidente, este un punct turistic foarte populat.

Drumul morții (The Death Road)

dead road bolivia

Drumul morții (The Death Road) din Bolivia este catalogat și el drept unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, fiind chiar pe primul loc. Are o lungime de 70 de km, străbate Anzii din orașul La Paz până la Coroico, iar între km 61 și 69 au avut loc cele mai multe accidente cu mașini care au căzut de pe stâncile extrem de abrupte.

Atunci când plouă, devine și mai periculos, pentru că se formează adevărate cascade ce se revarsă peste șosea. Statisticile arată că cel putin 200 de oameni mor în fiecare an aici, iar în ultima vreme este mai populat de bicicliști decât de șoferi, pentru că aceștia caută senzații tari, iar drumul exact asta le oferă.

Trollstigen

Trollstigen

Norvegia are și ea unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, Trollstigen, adică Scara Trolilor. Este alcătuit din 11 serpentine și are un grad de înclinare de 9% și, pe cât de periculos e, pe atât de frumoasă e priveliștea.

Este nevoie de șoferi cu experiență pentru a-l străbate, pentru că erorile nu sunt permise, putând duce la moarte. Însă odată ajunși la capătul drumului, oamenii vor găsi un imens loc de parcare, unde își pot lăsa mașinile să se plimbe în voie și să admire cascada Stigfossen.

Autostrada Iadului

Drumul care leagă Moscova și orașul siberian Yakutsk este cunoscut drept Autostrada Iadului, deși se numește Lena. Yakutsk este locul cel mai friguros după Antarctica, iar în timpul iernii autostrada este plină de zăpadă și aproape imposibil de străbătut. Însă nici vara nu este într-o stare prea bună, mai ales când plouă, când devine o adevarată mlaștina, din care cu greu mai poți să ieși.

Dar este singurul drum spre acest oraș, iar cei o mie de kilometri pot deveni un adevarat chin. Drumul nu se poate asfalta din cauza gheții care se formează pe el și care îl va distruge, iar în fiecare an se produc mii de ambuteiaje, jafurile sau răpirile fiind un lucru obișnuit în aceste perioade.

Citește și:  Noua Zeelanda : Țări de vizitat

Trecătoarea Stelvio

stelvio

Pasul sau Trecătoarea Stelvio este considerat și el unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, fiind pe locul doi în topul celor mai înalte pasuri montane ce traversează Alpii. Chiar dacă gradul de risc nu este la fel de mare ca alte drumuri, nici acesta nu este prea ușor de străbătut. Are nu mai puțin de 48 de serpentine, iar punctul cu un grad mare de dificultate se află în partea dinspre Prato.

El Espinazo del Diablo

El Espinazo del Diablo

El Espinazo del Diablo sau Spinarea (Coloana Vertebrală a Diavolului) este denumirea dată unui drum montan din Mexic. Durează cinci ore să-l străbați si este plin de curbe foarte strânse. Înainte, drumul arăta mult mai rău și era mult mai periculos, dar era singura cale de acces între Durango și Mazatlan Sinaloa. Astăzi, drumul este asfaltat și plin de indicatoare, dar asta nu înseamnă că e lipsit de accidente.

Drumul care face legătura dintre Arica și Iquique în Chile este și el catalogat drept unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, pentru că este plin de văi foarte adânci, iar vântul are o viteză foarte mare. S-a întâmplat de multe ori ca mașinile să derapeze și să cadă în gol, iar mărturie stau caroseriile care au rămas izbite. Multe accidente au loc și pentru că drumul este foarte monoton și izolat, iar șoferii au halucinații și nu mai sunt atenți la șosea.

Col de Turini

Col de Turini

Col de Turini din Franța este în același timp periculos, fascinant și incitant. Se află la o înălțime de peste 1600 de metri și face parte din trasul Campionatului Mondial de Raliuri de la Monte Carlo, având nu mai puțin de 34 de curbe de tipul „ac de păr” și este considerat unul dintre cele mai extreme drumuri din lume.

Autostrada Sichuan – Tibet

Autostrada Sichuan

Autostrada Sichuan – Tibet a fost și ea catalogată drept unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, mai ales că un număr foarte mare din accidentele de mașină produse în ultimii ani în China a avut loc pe aceasta. Multe accidente au loc din cauza alunecărilor de teren sau a avalanșelor, dar și din cauza faptului că sunt multe porțiuni foarte abrupte.

Pe listă, mai pot fi incluse Autostrada Pan Americană (Cea mai lungă din lume, pornește în Alaska și se termină în America de Sud și are multe curbe înguste și stânci abrupte. Se confruntă, deseori, cu alunecări de teren sau viituri.), Pasul Grimsel din Elveția, drumul care străbate Muntele Taroko din Taiwan, Autostrada Leh Manali din India sau trecătoarea Los Caracoles din Anzi.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.