Cașalotul pitic (Kogia simus) este cel mai mic reprezentant al familiei cașaloților, fiind un cetaceu întâlnit în apele tropicale și subtropicale ale oceanelor.
In lume exista trei specii de casaloti, dintre care cea mai mica este casalotul pitic (Kogia simus). Acesta inoata in toate apele tropicale ale marilor si oceanelor. Apare mai ales in apele calde din Africa de Sud, din Japonia, Sri Lanka, Insulele Hawaii, India dar si Australia de Sud. De asemenea, poate fi vazut si in largul coastelor de est ale SUA, ale Japoniei, pana in Golful Mexic.
Caracteristicile fizice și comportamentul cașalotului pitic
In privinta marimii sale, casalotul pitic nu depaseste 2,5 m, iar greutatea corporala poate varia intre 135-270 kg. Impresioneaza prin capul colosal care pare a fi retezat transversal si botul ce este usor ridicat. De asemenea are orificiile nazale separate, iar maxilarul inferior are o conformatie speciala.
Mandibula are 7-13 perechi de dinti care sunt foarte ascutiti si se aseamana cu cei de la rechini. Pe maxilarul superior prezinta doar trei perechi de dinti rudimentari, insa destul de ascutiti. Pe mijlocul partii superioare are inotatoarea dorsala inalta ca la delfin, insa dimensiunea corporala mare il face sa aiba un mod de a inota diferit fata de acesta, insa tot rapid si cu miscari jucause.
Coloritul corpului este albastrui-cenusiu pe partea dorsala si coada si in nuante deschise de crem pe partea ventrala. Coada este exact ca si la alte specii de balene, formata din doi lobi simetrici, iar inotatoarele pectorale sunt alungite, robuste, de culoare asemanatoare cu spatele. In zona din spatele ochilor are doua marcaje de nuanta deschisa in forma de semiluna care arata ca fanta branhiilor de la pesti.
Habitatul și distribuția geografică a cașalotului pitic
Casalotul pitic este un cetaceu care inoata frecvent la suprafata, solitar sau in grupuri ce nu depasesc 10 exemplare. Aceste grupuri sunt formate din masculi, femele si pui, de varste diferite care, desi inoata la suprafata apei, nu se apropie niciodata de barci sau vapoare. Au obiceiul de a inota lent, aratandu-si la suprafata apei doar o mica parte a corpului, iar pentru a-si cauta hrana coboara in adancuri cam la 300 de metri.
Dieta și obiceiurile de hrănire ale cașalotului pitic
Au un comportament timid, iar hrana lor este formata din pesti, moluste, caracatite, crustacee, calamari si alte cefalopode. Cand se simt in pericol obisnuiesc sa de-a drumul unui nor de fecale pentru a indeparta eventualii pradatori.
Reproducerea și ciclul de viață al cașalotului pitic
La casalotul pitic femela are o perioada de gestatie de 9-11 luni, dupa care naste un singur pui. Acesta apare de obicei in lunile de toamna si are la inceput lungimea corpului de 100 cm si greutatea de 45 kg. Exemplarele tinere ajung la maturitatea sexuala la varsta de 2,5-5 ani, cand au si lungimea de cca. 7 m. Speranta de viata la casalotul pitic este de aproximativ 22 de ani.
Aceasta specie nu este in pericol de disparitie, insa este vulnerabila datorita poluarii si pescuitului intens efectuat mai ales in Indonezia si Japonia.
Importanța ecologică a cașalotului pitic
Cașalotul pitic joacă un rol crucial în lanțul trofic marin. Consumul său de cefalopode și pești contribuie la menținerea echilibrului în populațiile acestor specii, prevenind supraaglomerarea.
De asemenea, cașalotul pitic reprezintă o sursă de hrană pentru prădători mai mari, cum ar fi rechinii și balenele ucigașe, integrându-se astfel într-un ecosistem complex și interdependent. Supraviețuirea sa este vitală pentru menținerea sănătății oceanelor.
Video – Casalotul pitic (Kogia simus):
, un cetaceu din apele tropicale, impresionează prin timiditate și comportamentul său unic.){kind=link}