Cetatea Finiş se găseşte în localitatea cu acelaşi nume, la circa şase kilometri de Beiuş, judeţul Bihor. A fost ridicată pe un pisc de deal care astăzi este, aproape în totalitate, acoperit de păduri, la o altitudine de aproape 600 de metri.
Se pare că cetatea ale cărei ruine se pot vedea astăzi a fost ridicată în locul uneia din lemn, care a fost construită de Menumorut. Cetatea Finiş, cea din zid, a fost construită după anul 1241 când a fost atacată şi ea de tătari, de către Episcopia catolică din Oradea. Poziţia ei pe acest deal a fost una avantajoasă din punct de vedere strategic, fortificaţia având două roluri principale. Pe de o parte, oferea refugiu în caz de atac, iar pe de altă parte, de aici, se puteau controla extracţiile de argint din Băiţa şi se putea supraveghea singurul drum care făcea legătura cu Oradea şi Transilvania de sud-vest.
Prima atestare documentară a Cetăţii Finiş datează din 1291-1294 când un act îl menţionează pe un castelan care avea în grijă fortificaţia. În acea perioadă, cetatea a fost prima dată atacată, asediul fiind condus de voievodul Roland Borşa care era deranjat de faptul că domeniul său se învecina cu cel episcopal. O altă atestare a cetăţii datează din 1345, când se vorbeşte tot despre un castelan. Pe lângă aceste două documente, cetatea a mai fost menţionată de foarte puţine ori.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Cetatea Finiş nu mai prezintă un interes atât de mare nici pentru episcopii zonei, dar nici pentru voievozi. În anul 1661, ea este ocupată de turci, care o subordonează paşalâcului din Oradea. După mai mult de 30 de ani, turcii părăsesc cetatea care va fi apoi folosită de oamenii răsculaţi conduşi de Rakoczi al II-lea. După acest eveniment, cetatea a fost lăsată în paragină.
Deşi astăzi mai sunt vizibile doar câteva ruine, istoricii au reuşit să desluşească planurile Cetăţii Finiş, atât cât s-a putut. Elementul care a fost conservat destul de bine este donjonul care a fost de formă rectangulară. De altfel, se pare că acesta a fost şi primul ridicat de către episcopi, care l-au făcut înalt de zece metri şi lat de patru. Întreaga cetate a avut o formă neregulată, lucru des întâlnit la cetăţile ridicate în zone muntoase, pentru că trebuia să se adapteze reliefului deloc propice pentru construcţii.
Zidurile de incintă ale Cetăţii Finiş s-au construit spre sfârşitul secolului al XIII-lea, acesta fiind şi motivul pentru care stilul arhitectonic al celor două elemente diferă. Cetatea a avut şi o încăpere mai mare, care avea formă pătrată şi laturile de câte şapte metri. Unii istorici sunt de părere că ar fi fost o sală pentru cavaleri, însă nu există argumente suficiente care să susţină această ipoteză. Zidăria a fost realizată, în mare parte, din bolovani masivi, iar în unele locuri a fost folosită piatra de carieră fasonată.
Din păcate, drumul care duce la Cetatea Finiş nu este prea accesibil, iar autorităţile nu dau semne că ar vrea să schimbe acest lucru. Cu toate acestea, ea nu duce lipsă de vizitatori, fiind destui cei care se aventurează pe calea de acces la ea.
