Ciclul solar actual – mai agresiv decât s-a preconizat. Care sunt efectele? Şi o ipoteză şocantă despre anomaliile climatice

Ciclul solar actual este al 25-lea de când, în 1755, a început observarea sistematică a activităţii şi a petelor solare, de către astronomii de la Observatorul din Zurich, Elveţia. În 1843, astronomul german Heinrich Schwabe a stabilit o metodă de calcul pentru analiza activităţii solare, bazată pe numărul petelor solare, deşi un astfel de fenomen a fost observat pentru prima dată cu peste 2000 de ani în urmă, de către astronomii greci şi chinezi.

Dacă avem în vedere, pe de o parte, canicula din acest iulie 2023, din România şi din multe alte părţi ale lumii, când s-au depăşit recorduri după recorduri de temperatură, la care se adaugă alte fenomene meteo violente (furtuni, vijelii, tornade etc.) si, pe de altă parte, faptul că, la începutul lunii iunie 2023, mulţi meteorologi prognozau că s-ar putea să avem “un an fără vară” (ca acum 200 de ani), înţelegem cât de nesigure, incomplete, controversate sunt cunoştinţele despre mecanismele care guvernează clima şi, în general, existenţa planetei noastre şi a Universului din care facem parte.

Se discută insistent, se desfăşoară programe, la nivel mondial, pentru a contracara “încălzirea globală”, generată de activitatea umană, după cum se susţine, dar oamenii de ştiinţă, se pare, sunt în faţa multor necunoscute când este vorba de mecanismele prin care ciclurile solare pot influența clima planetei noastre.

Inclusiv felul în care evoluează acest ciclu solar (ciclul solar 25) pare să contrazică predicţiile NASA, care anticipau că ciclul solar 25 va fi de intensitate mai mică decât media şi ar putea fi cel mai slab din ultimii 200 de ani, cu un “vârf” al activităţii solare în iulie 2025.

Intr-o epocă a supertehnologizării si progresului ştiinţific, atâtea “erori”, contradicţii să fie oare semnul limitelor cunoaşterii sau, poate, expresia unor “ficţiuni periculoase”, care să fundamenteze o anumită paradigmă a viitorului?

Ce este “ciclul solar”?

Un ciclu solar este un fenomen natural, care se referă la variațiile ciclice în activitatea Soarelui, cum ar fi apariția și dispariția petelor solare și modificări ale câmpului magnetic solar. Ciclul solar are o durată medie de aproximativ 11,2 ani (există şi cicluri de 8 -15 ani) și este caracterizat de următoarele aspecte:

Petele solare – unul dintre cele mai vizibile semne ale unui ciclu solar sunt petele solare, adică regiuni mai întunecate și mai reci de pe suprafața Soarelui, care apar în fotosferă (stratul vizibil, intens luminos al Soarelui, format din gaze şi vapori metalici, cu temperatură foarte mare) şi care sunt asociate cu activitatea magnetică intensă. Acestea apar sub formă de grupuri și urmează un ciclu crescător și unul descrescător de-a lungul a aproximativ 11 ani.

Intensitatea câmpului magnetic – activitatea solară este strâns legată de câmpul magnetic al Soarelui. În timpul unui ciclu solar, câmpul magnetic al Soarelui suferă inversiuni, ceea ce înseamnă că polii magnetici se schimbă între nord și sud.

Razele cosmice și activitatea geomagnetică – în timpul unui ciclu solar, variația intensității activității solare afectează cantitatea de radiații cosmice care ajung în sistemul nostru solar și, implicit, intensitatea fenomenelor geomagnetice de pe Pământ.

Cum influenţează ciclurile solare clima de pe Terra?

Influența ciclurilor solare asupra climei de pe Terra este un subiect complex și încă în curs de cercetare în comunitatea științifică. Deși legătura exactă între activitatea solară și clima terestră nu este pe deplin înțeleasă, există anumite mecanisme prin care ciclurile solare pot influența clima planetei noastre.

Unul dintre principalele moduri în care ciclurile solare pot afecta clima terestră este prin variațiile radiației solare care ajunge pe suprafața Pământului. În timpul maximului solar, activitatea Soarelui este mai intensă, iar numărul de pete solare este mai mare. Acest lucru înseamnă că Soarele emite mai multă radiație în perioadele de vârf ale ciclului solar. Intensificarea radiației solare poate contribui la creșterea temperaturilor pe Pământ.

Totodată, schimbările în activitatea Soarelui, în timpul ciclului solar, pot afecta circulația atmosferică și modelele climatice, influențând astfel distribuția temperaturilor și a precipitațiilor la nivel global.

Un alt aspect al influenței ciclurilor solare asupra climei se referă la activitatea geomagnetică. În timpul unui ciclu solar, variațiile câmpului magnetic al Soarelui pot afecta intensitatea radiațiilor cosmice care ajung pe Pământ. Aceste radiații pot interacționa cu atmosfera și pot duce la producerea de aerosoli și particule care influențează, în final, formarea norilor și precipitațiile.

Ciclul solar actual – al 25-lea

Ciclul solar actual, al 25-lea, a început, aproximativ, în decembrie 2019, prin apariţia unor mici pete solare cu polaritate magnetică inversă şi se va termina în 2031. Pe baza modelelor matematice existente, specialiştii de la NASA şi de la NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) au prognozat că ciclul solar actual nu va fi intens şi că, probabil, activitatea solară maximă a ciclului 25 ar putea avea loc la jumătatea anului 2024.

Activitatea solară se calculează prin numărul de pete observate pe suprafața Soarelui. Când numărul de pete este mare, înseamnă că activitatea solară este intensă. În schimb, atunci când numărul de pete solare este scăzut, aceasta înseamnă că activitatea solară este mai “calmă”. Având în vedere acest fapt, susţineau aceiaşi specialişti, în urmă cu aproximativ un an, s-ar putea ca ciclul solar 25 să fie cel mai slab din ultimele două secole, următoarele, până în 2050 – 2070, fiind şi acestea tot mai slabe.

De exemplu, intre anul 1645 şi 1715, petele solare au devenit extrem de rare, perioadă cunoscută sub numele de “minimul Maunder” (după numele astronomului Edward Walter Maunder, care a studiat acest fenomen), când clima terestră a fost caracterizată prin temperaturi scăzute – un argument că, pe planeta noastră, clima este influenţată de activitatea electromagnetică a Soarelui.

În prezent, mulţi cercetători consideră că tendinţa de slăbire a activităţii solare în ultimele trei cicluri solare ar fi semnul că Terra ar intra din nou într-o “mini-perioadă” glaciară, similară cu “minimul Maunder”, sau “Mica Epocă de Gheață în emisfera nordică”. Aşadar, dacă şi în ciclul solar 25 şi în următoarele, activitatea solară va fi scăzută, acest fapt ar putea duce la o scădere a temperaturilor pe Terra.

Ciclul solar 25 – efecte, controverse

În pofida constatărilor teoretice, realitatea pe care o aduce ciclul solar 25 contrazice previziunile specialiştilor, ciclul solar actual dând semne că este mult mai puternic decât cel precedent.

Prima inadvertenţă legată de ciclul solar 25 şi opiniile specialiştilor se referă la faptul că erupţiile solare sau ejecțiile de masă coronală s-au intensificat cu mult înainte de termenul preconizat, proiectând plasmă solară la viteze foarte mari în spațiu, aceasta lovind atmosfera superioară a Pământului și interacţionând cu câmpul său magnetic.

Despre furtunile magnetice se ştie că pot perturba reţele electrice şi funcţionarea sateliţilor de comunicaţii. Anul trecut, de exemplu, 40 de sateliţi SpaceX, în urma unei furtuni magnetice, s-au dezintegrat în timp ce intrau în atmosfera Pământului. Niveluri periculoase de radiaţii au fost înregistrate şi pentru astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Erupţii solare puternice au avut loc şi în urmă cu câteva zile, în jurul datei de 16 iulie 2023.

Din punct de vedere climatic, pe măsură ce înaintăm, aici, pe Terra, în ciclul solar 25, rămâne de văzut ce surprize rezervă realitatea. Ceea ce pare evident este că nu ne îndreptăm spre o “mini-eră glaciară”, nici nu am avut un “an fără vară”, aşa cum se preconiza, dar putem constata fenomene extreme – vară caniculară, furtuni, vânturi puternice, tornade şi alte manifestări climatice atipice, influenţate (dar nu în totalitate) şi de încălzirea globală, dar şi de ceea ce se întâmplă cu Soarele nostru şi, la scara mai mare, în Univers.

O ipoteză şocantă despre anomaliile climatice

De ani buni, discursul public al autorităţilor şi chiar al majorităţii oamenilor de ştiinţă avertizează alarmist asupra consecinţelor dezastruoase ale încălzirii globale, omul este făcut responsabil pentru dezechilibrele biosferei şi alterarea condiţiilor vieţii, se propun măsuri imediate, programe, restricţii, termene etc.

Într-un astfel de context, există puţine voci care au un alt punct de vedere şi care consideră că “alarmismul” celor autointitulaţi “ecologişti”, al guvernelor, al celor care controlează financiar lumea nu se bazează pe adevărul ştiinţific, ci este doar un “pretext” pentru a întreţine o anume “nelinişte” publică şi pentru a justifica alte şi alte taxe, impozite, finanţări pentru anumite industrii etc.

Geologul australian Ian Plimer, profesor emerit de “Ştiinţele Pământului”, la Universitatea Melbourne, cel care a descoperit mineralul fosfat care-i poartă numele – “plimerita”- este una dintre aceste voci, care, fără a nega consecinţele superindustrializarii şi supertehnologizarii, generatoare de poluare, insistă asupra faptului că, la scara planetei, activitatea umană contribuie infim la fenomenul anomaliilor climatice, iar agresivitatea politicilor de mediu nu reprezintă altceva decât “ficţiuni periculoase”.

Plimer şi-a prezentat teoria într-o carte intitulată “Heaven and Earth: Global Warming – The Missing Science” (“Cerul şi Pământul: Încălzirea globală – Greşelile ştiinţei”), pe care, iniţial, i-au refuzat-o toate editurile, pe motiv că nimeni nu-şi poate asuma riscul de a publica ceva ce ar contraria 97% din lumea ştiinţifică, dar, mai ales, pe politicieni, pe militanţii ecologişti, pe oportunişti etc. Până la urmă, o mică editură a tipărit cartea care, în numai câteva zile, s-a vândut în mii de exemplare.

Ian Plimer – “Cerul şi Pământul: Încălzirea globală – Greşelile ştiinţei”

Teoria prezentată de Ian Plimer în cartea „Cerul şi Pământul: Încălzirea globală – Greşelile ştiinţei” susține că încălzirea globală și schimbările climatice nu sunt cauzate de activitățile umane, ci sunt fenomene naturale, rezultate din procesele naturale ale Pământului și ale Soarelui.

Fiind sceptic în privinţa simulărilor computerizate si a modelelor matematice pe baza cărora se lansează scenarii apocaliptice despre încălzirea globală, Ian Plimer susţine că există o ciclicitate la scara istoriei acestei planete, pe care omul nu are cum să o controleze, poate doar să se adapteze.

Pământul a trecut prin multe schimbări climatice – spune geologul australian – de-a lungul milioanelor de ani și actuala încălzire globală, legată de specificul geologic al planetei noastre, dar şi de ceea ce înseamnă ciclul solar şi alte fenomene la scara Universului, nu este neobișnuită din punct de vedere istoric. Principalele argumente aduse de Ian Plimer în favoarea teoriei sale sunt:

• Variabilitatea naturală a climei – Plimer subliniază că schimbările climatice au fost o caracteristică naturală a Pământului de-a lungul istoriei sale și că, în trecut, au existat perioade mai calde sau mai reci decât în prezent, fără a fi cauzate de activitățile umane.
• Ciclicitatea schimbărilor climatice – geologul australian sugerează că ciclurile naturale, cum ar fi ciclul solar de 11 ani și ciclul Milankovitch (variații orbitale ale Pământului), au jucat un rol major în schimbările climatice istorice.
• Efectul activității vulcanice – erupțiile vulcanice majore pot avea un impact semnificativ asupra climei, prin eliberarea de gaze și particule în atmosferă, influențând radiația solară și temperaturile globale.
• Gazele cu efect de seră – în opoziție cu consensul științific actual, Plimer susține că gazele cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon, nu au un impact semnificativ asupra climei și că efectele lor sunt supraevaluate în modelele climatice.

Ciclul solar, anomaliile climatice şi “consensul”

Ciclul solar 25 pare imprevizibil, iar Soarele, steaua din centrul sistemului nostru solar, cea mai importantă sursă de energie pentru viața de pe Terra, se supune propriilor legi.

Aici, pe Pământ, mesajul care ni se transmite insistent este că suntem “vinovaţi” pentru topirea gheţarilor, pentru secetă, pentru caniculă, pentru furtuni, pentru schimbarea anotimpurilor, pentru codurile roşii şi portocalii din buletinele meteorologice etc.

Alţii, puţini, precum Ian Plimer, spun că schimbările climatice sunt ciclice, imprevizibile și sunt determinate de poziția Pământului în galaxie, de Soare, de fluctuațiile pe orbita Pământului, de curenții oceanici și de tectonica plăcilor, că schimbările observate astăzi sunt chiar mai puține decât în alte epoci din trecut.

Pare că trăim într-o realitate abracadabrantă, de vreme ce, pe de altă parte, un recent Raport ONU ne spune că suntem “în luptă” cu clima, cu noi, cu orice, “luptă” să fie, şi că “idealul” nostru se măsoară acum în grade Celsius – “Idealul 1,5ºC încă nu a dispărut din obiectivele noastre (încălzirea globală să fie limitată la 1,5°C sau sub 2°C)”, se spune in Raport. Orice altă opinie este pusă la zid. Pot fi reduse oare destinul omului şi viitorul omenirii la o singură variabilă – dioxidul de carbon (CO2)?

Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să decidă dacă “adevărul ştiinţific” despre Soare, Pământ, gheață, apă, aer, cosmos, climă, despre condiţia umană este/ poate fi doar o chestiune de “consens” sau ar trebui să fie una care să ţină de argumente, dovezi, raţionalitate, obiectivitate.