Ca orice alt sport, si badmintonul are povestea sa, care incepe pe la jumatatea secolului al XIX-lea. Se spune ca, intr-o zi, in anul 1873, mai multi ofiteri englezi, intorsi din Indii, s-au intalnit in castelul ducelui de Beaufort, de la Badminton, oras din comitatul Gloucestershire, si, pentru a se amuza, si-au propus sa faca o partida de “poona”, un joc indian, pentru care era nevoie de o racheta si o minge usoara. Neavand asa ceva, s-au gandit sa foloseasca pe post de minge, capacele de la sticlele de sampanie, carora le-au atasat cateva pene. Captivati si incantati de ideea lor, ofiterii respectivi au decis sa popularizeze jocul, dandu-i numele locului (castelului) in care a fost inventat – Badminton. Patru ani mai tarziu, ei au publicat si regulile de baza, atribuindu-si paternitatea acestora, desi, pana la urma, nu era nimic nou, fata de jocul indian “poona’. In 1899, se organizeaza primul All-England Championships (AEC), echivalentul, in badminton, al Turneului de la Wimbledon, in tenis.
In urma cu doua mii de ani, chinezii (de fapt, mai mult chinezoaicele) inventasera un joc asemanator, cu o minge de lemn, cu pene, si se pare ca nici japonezii sau incasii nu erau straini de astfel de moduri de distractie. Indienii din America de Nord foloseau, pentru a lovi mingea, pumnul, un baston de lemn sau piciorul.
Unul dintre “stramosii” badmintonului este si “battledore and shuttlecock”, un joc practicat in Anglia, inca din Evul Mediu, constand in capacitatea de a mentine in aer un “shuttlecock” (minge), cu ajutorul unei “battledore” (racheta).
Un istoric al jocurilor, Joseph Strutt, consemneaza, in studiile sale, ca a descoperit o gravura din secolul al XIV-lea, in care se vad foarte clar doi tineri care isi paseaza o minge, cu ajutorul unei rachete. Mai exista si alte dovezi ale faptului ca un astfel de joc era practicat deopotriva de oamenii simpli si de aristocrati, nume celebre, in acest sens, fiind Charles IX, Ludovic al XIV-lea, foarte buni jucatori.
In diverse documente ale timpului, a fost consemnata o intamplare potrivit careia, in secolul al XVII-lea, in Europa, regina Christina a Suediei, pasionata de acest joc, a provocat un adevarat scandal, alegandu-l ca partener de joc pe un renumit invatat al timpului – Bochard – care a trebuit sa isi scoata mantoul si peruca (gest impardonabil, pentru eticheta vremii), pentru a se putea intrece cu regina.
Cum se joaca badminton?
Jocul consta in pasarea mingii peste fileul inalt de 1,524 metri, la centru (si 1,55 metri, la stalpii laterali), cu ajutorul unei rachete. Loviturile pot fi, ca la tenis, mai lente, mai rapide, lungi, scurte, fentate, iar viteza mingii ajunge sa fie, uneori, mai mare decat la tenis, pana la 339 kilometri/ora. Pentru comparatie, de exemplu, in cazul jucatorilor profesionisti de tenis, viteza maxima a mingii nu a depasit niciodata 260 km/ora. Badmintonul se joaca in doua seturi, castigatorul unei manse fiind declarat cel care ajunge primul la 21 de puncte. La scorul 20-20, jocul continua pana cand unul dintre jucatori ajunge la o distanta de doua puncte fata de competitorul sau.
La 29-29, castigatorul este cel care face primul 30 de puncte. Spre deosebire de tenis, fiecare jucator aflat la serviciu are dreptul la o singura incercare. Un jucator castiga un punct cand mingea atinge terenul adversarului. Racheta are in jur de 65 de centimetri lungime, un diametru la capat, in jur de 20 de centimetri si o greutate de 70-100 de grame. Mingea, cu deosebite calitati aero-dinamice, poate fi fabricata manual, cu pene de gasca, sau poate fi confectionata din plastic (pentru amatori). In competitiile oficiale se folosesc mingi cu capatul din pluta si cu pene. Greutatea unei mingi este in jur de cinci grame. Contrar parerii curente, badmintonul este mai solicitant, ca efort fizic, decat tenisul, de aceea, pentru jucatorii profesionisti peste 40 de ani, se fac controale cardiace aprofundate, pentru a putea juca in cadrul unui club. Ca sport de agrement, nu exista insa nici o restrictie, putand fi practicat la orice varsta si la orice nivel de performanta. Se invata foarte repede si echipamentul este accesibil ca pret.
Multa vreme, badmintonul a fost practicat ca joc pe plaja, exclusiv pentru distractie. In 1934, s-a creat Federatia Internationala de Badminton (IBF), la care s-au afiliat peste 135 de tari, de pe cinci continente, estimandu-se ca , in prezent, exista peste 100 de milioane de practicanti de badminton, pe glob, ceea ce evidentiaza aprecierea de care se bucura acest joc. In Asia, badmintonul se afla pe locul intai, in topul sporturilor preferate, iar in lume, este al doilea cel mai practicat sport, dupa fotbal, dezvoltand nenumarate capacitati fizice si mentale – agilitate in miscare, rezistenta, inteligenta tactica etc.
Incepand cu Jocurile Olimpice de la Barcelona, din 1992, badmintonul a fost acceptat ca proba olimpica, dupa o demonstratie, care sa arate frumusetea jocului, de la Seul, cu patru ani mai inainte. Proba de dublu mixt este singura disciplina mixta de la JO.
In prezent, cei mai buni jucatori de badminton sunt originari din China, Indonezia, Japonia, Coreea si Malaezia. In Europa, doar doua tari rivalizeaza cu asiaticii – Danemarca si Anglia.
