Camera obscura este un instrument optic, un fel de cutie cu interiorul negru si mat, care sa evite orice posibilitate de reflexie, gratie careia se poate obtine proiectia luminii pe o suprafata plana, facand posibila posibila realizarea unei imagini in doua dimensiuni. Principiul de functionare este relativ simplu: obiectele difuzeaza lumina pe care o primesc de la o sursa primara, iar aceasta se propaga in linie dreapta, intr-un mediu omogen, printr-un orificiu minuscul. Imaginea realizata in acest mod este inversata (dreapta/stanga, sus/jos) fata de cea reala.

Camera obscura1

Modalitatea de functionare a camerei obscure este cunoscuta inca din antichitate, fiind descrisa de catre Aristotel, in secolul al IV-lea i.Hr. Cu toate acestea, inventarea camerei obscure este atribuita lui Ibn al-Haytham, un om de stiinta arab (965-1039) – matematician, fizician si filozof – considerat « parintele » opticii moderne. Numele sau a ramas in istoria inventiilor, mai ales, prin faptul ca a fost un promotor al metodei experimentale. Cariera sa a inceput in orasul natal Bassorah si a devenit repede cunoscut, califul Hakim cerandu-i sa gaseasca solutii pentru a contracara efectele devastatoare ale inundatiilor produse de fluviul Nil. Pentru ca nu a reusit acest lucru, califul i-a impus arest la domiciliu, timp in care Ibn al-Haytham a scris mai multe carti (80-100) de astronomie, matematica, medicina, optica. Cea mai importanta lucrare este « Tratatul de optica », la care a lucrat sase ani (1015-1021), in care demonstreaza, practic, principiul enuntat de Aristotel.

El a aratat ca obiectele reflecta lumina in toate directiile, dar numai atunci cand raza de lumina intra in « coliziune » cu ochiul, la 90 de grade, imaginea este perceptibila. In acelasi domeniu, studiile savantului arab s-au oprit si asupra ochiului, care percepe forma, culoarea, transparenta, ca si miscarea, si care, de fapt, « vede », simultan, doua imagini, desi, demonstrativ, pare a fi vorba numai de una. De altfel, realizarea camerelor obscure moderne respecta structura ochiului uman, cutia corespunzand globului ocular, deschiderea in care se monteaza lentila avand o functie similara corneei-cristalinului, iar ecranul alb, mat, pe care se proiecteaza imaginea joaca rolul retinei. Cartea lui Ibn al-Haytham a fost tradusa in latina abia in 1270 si, apoi, intens exploatata de catre oamenii de stiinta ai Evului Mediu. Peste mai bine de doua sute de ani, Leonardo da Vinci, preocupat si el, printre atatea alte domenii, de optica, explica in notitele sale : « Lasand imaginea obiectelor luminate sa patrunda printr-o fanta, intr-o camera obscura, se poate vedea reprezentarea lor, la scara redusa, si inversate, pe o coala alba, plasata in aceasta camera ».

Citește și:  Grupele sangvine si importanta cunoasterii acestora

In pofida acestor cunostinte, camera obscura a inceput sa fie utilizata relativ tarziu, in secolul al XVI-lea, initial pentru lucrari topografice. In 1568, Daniele Barbaro, un nobil venetian, scriitor, traducator, diplomat si preocupat de arhitectura, in propriul tratat de optica – «La pratica della perspettiva » (« Practica perspectivei ») –  a consemnat o descriere a utilizarii camerei obscure – cea mai veche dintre toate cele care se cunosc pana acum – cea care va sta, mai tarziu, la baza inventarii aparatelor fotografice moderne. Barbaro a imbunatatit « camera obscura », dotand-o cu o lentila, acesta fapt insemnand un nou drum deschis, de data aceasta, catre instrumentele utilizate de astronomi in studierea stelelor. De altfel, calugarul iezuit Christoph Scheiner, matematician si astronom la Universitatea Ingolstadt (Germania), a construit, in 1613, o luneta, cu diafragma si oglinda inclinata la 45 de grade, cu ajutorul careia a descoperit, primul, petele solare.

David Hockney, pictor si fotograf american contemporan, intr-o lucrare intitulata “Stiine secrete – tehnici pierdute ale vechilor maestri” arata ca, inca de la inceputurile Renasterii, un numar mare de pictori au folosit procedee optice, in special camera obscura, dar si « camera luminoasa » (in latineste, « camera lucida ») – aceasta din urma presupunand o suprapunere  optica a obiectului de desenat si a suprafetei pe care va fi executat desenul – pentru a-si realiza tablourile.

Camera obscura11

In cazul aparatelor de fotografiat, corpul central este o camera obscura, etansa la lumina, dotata cu un obiectiv (fix sau mobil), in partea frontala. In interior, filmul (pelicula) se fixeaza perpendicular pe axul optic. Un sistem de obturare are rolul de a regla timpul de expunere. In cazul aparatelor de filmat, principiul este similar, cu deosebirea ca « fotografiile », in numar mare, inregistreaza  miscarea in fazele ei succesive.

Cea mai mare camera obscura din lume se afla, astazi, la intrarea in Muzeul traditiilor populare, din Toulouse (Franta). Are forma unei case (incaperi) in care pot sta in jur de 50 de persoane. Unul dintre pereti este vopsit in alb mat, iar in cel opus este fixat un obiectiv, vizitatorii putand vizualiza imaginea sit-ului, din interiorul acestui spatiu.

Cel mai mic aparat foto din lume este unul digital, are o latime de trei centimetri,  cantareste aproximativ 15 grame si o autonomie de aproximativ 30 de minute. Evident, nu are nici ecran, nici vizor si necesita o anume dexteritate pentru a face fotografii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.