Înainte de a ajunge la Roma, mi-am zis că asta nu poate fi o destinație greșită. Auzisem multe lucruri frumoase despre acest oraș vechi și văzusem în multe filme cam cum arată și cum se desfășoară viața pe acolo. Toate m-au făcut să-mi doresc să ajung într-o bună zi pe aceste meleaguri și iată că ocazia a venit. Ce-i drept, pe neașteptate și mai devreme decât sperasem. N-am avut prea mult timp să mă bucur de veste că a și trebuit să încep pregătirile. Bilete de avion, cazare, itinerariu, bani de buzunar și altele. Aveam să dorm undeva lângă Vatican. Suna destul de pompos, deși camera nu promitea luxul de pe lume. Nu conta prea mult, important era să fiu acolo și să am un acoperiș deasupra capului pe timp de noapte. Surpriza a fost foarte plăcută când, odată ajunsă la destinație, am întâlnit o asiatică drăguță care ne-a primit cu căldură în apartamentul pe care îl întreținea. În camera noastră, un tablou-puzzle alcătuit din cel puțin 3000 de piese reprezenta o scenă din secolul al XIX-lea din Franța. Proprietarii apartamentului munciseră doi ani pentru a le asambla, a avut grijă să ne informeze asiatica, așa că era obiect de mare valoare în casa lor.

IMG_2938

 

Priveliștea de la balconul camerei mele era într-adevăr spectaculoasă. În special dimineața devreme, atunci când soarele își împrăștie primele raze asupra cupolei basilicii San Pietro. Un motiv în plus pentru a merge la Vatican și a vedea de aproape minunățiile arhitecturale.

IMG_2652

Probabil că unul din momentele mai bune pentru a vizita Vaticanul este dimineața. Nu vei vedea atât de mulți turiști ca, spre exemplu, în jurul prânzului. Chiar și la o oră matinală, vei avea libertate de mișcare redusă. Toată lumea vrea să vadă basilica, moaștele papilor sau priveliștea de la înălțime. A ajunge pe cupola basilicii este cu adevărat o aventură, de la urcatul treptelor în spirală, până la a încerca să fotografiezi grădinile Vaticanului și cartierele Romei. Cu puțină îndrăzneală, reușești să îți faci ceva loc printre turiști și să iei câteva cadre de ansamblu.

IMG_2679

Așa ciudat cum sună, cafeneaua din basilică e simpatică și poți să-ți iei de aici o cafea destul de bună la un preț rezonabil. E plăcut să o bei afară, la soare, timp în care poți să te pregătești pentru o lungă plimbare prin centrul Romei, fie pe jos, daca vrei să guști puțin din spiritul italienilor peste care dai la tot pasul sau cu mașina, daca ești ceva mai comod. Eu am ales mersul pe jos, chiar dacă a însemnat o bătaie de cap în plus. A meritat, mai ales fiindcă am avut ocazia să surprind detalii care mi-au înveselit ziua: un mesaj, o față zâmbitoare, un porumbel curios, o conversație între doi italieni autentici. Trebuie totuși să ai grijă la un aspect foarte important: italienii sunt destul de grăbiți la volan, așa că te poți trezi că traversezi strada regulamentar, dar că nu ți se dă prioritate.

Citește și:  Drumurile romane - cum a ajutat rețeaua de drumuri Roma să conducă lumea antică?

IMG_2892

În octombrie, vremea e bună la Roma. Temperaturile sunt destul de ridicate, așa că trebuie să te mai adăpostești din când în când pe la câte o gelaterie sau o patiserie. Toate produsele din vitrine îți fac cu ochiul, așa că partea mai grea este a alege pe care să o savurezi. Poți de asemenea să te asezi la umbra unei fântâni din multele piețe peste care dai în drumul tău. Este relaxant și parcă 10 minute de stat acolo îți redau energia pentru a străbate în continuare străzile și străduțele Romei.

IMG_2764

Locuri de vizitat sunt o grămadă, mult prea multe pentru a le bifa pe toate în două zile. Așa că m-am rezumat la câteva, dintre care cele mai impresionante au fost Colosseumul și Forul Roman. Nu doar grandoarea construcției te mișcă, ci și sentimentul de a fi într-un loc în care, cu sute de ani în urmă, s-au petrecut evenimente istorice. E aproape hilar să poți privi dincolo de ziduri și să vezi în locul trăsurilor de altădată mașini moderne și alte elemente care amintesc de epoca actuală. Odată ajuns acolo, nu poți decât să te bucuri că ai avut ocazia să vezi pe viu un loc atât de faimos precum Colosseumul.

IMG_2836

Seara nu mai este foarte aglomerat pe străzi. Lumea se așează la mese și savurează mulțumiți o pizza sau o porție de paste. Alături, o apă minerală sau un pahar cu vin. În general, poți vedea la terase mese mari cu mulți oameni care lasă impresia de voioșie. Asta te îmbie să te așezi și tu o la o masă și să-ți comanzi ceva. E musai să încerci o porție de pizza sau paste. Arată foarte apetisant în farfuriile clienților, așa că nu ai cum să le ignori. Într-adevăr, sunt delicioase, așa cum te-ai aștepta de la un restaurant italienesc. Merită toți banii, chiar dacă nu sunt tocmai puțini. Doar ești în vacanță la Roma și nu e recomandat să faci conversia în lei.

IMG_2986

La capătul unei zile lungi, poți să ai sentimentul că a trecut prea repede și că nu ai apucat să vezi îndeajuns de multe lucruri. Probabil e destul de dificil să pleci cu inima împăcată dintr-un oraș precum Roma, chiar dacă ar fi să petreci mai multe zile aici. Gândul reîntoarcerii e recomfortant, însă incert. Tot ce poți să faci e să arunci un bănuț în Fontana di Trevi și să crezi în mitul conform căruia te vei întoarce dacă faci asta. Din păcate, am ajuns într-o perioadă de renovare, dar tot am aruncat în fântâna goală o monedă care sper că mă va readuce pe meleagurile italienești în acest oraș vechi și încărcat de istorie.

IMG_2753

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.